Asociația Supereroilor organizează cursuri gratuite de IT dedicate copiilor cu dizabilități sau aflați în plasament, cu vârste cuprinse între 9 și 18 ani. Aceste cursuri au ca scop dezvoltarea atenției, motricității, coordonării și a memoriei copiilor, printr-o metodă inovatoare care implică o echipă de voluntari din rândul elevilor de liceu.

Conform asociației, fiecare voluntar lucrează 1-la-1 cu un copil beneficiar, oferind atât suport tehnic, cât și emoțional, ceea ce contribuie la creșterea încrederii în sine și la dezvoltarea abilităților copiilor.

,,Prin programe adaptate nevoilor individuale, îi încurajăm pe acești copii să exploreze lumea tehnologiei și să învețe aspecte esențiale ale lucrului cu computerele, inclusiv utilizarea software-urilor, precum Word, Excel și PowerPoint. Totodată, prin implicarea voluntarilor noștri, oferim asistență individuală copiilor cu dizabilități în timp ce învață să folosească calculatorul, oferindu-le sprijinul și îndrumarea necesare pentru a-și dezvolta abilitățile digitale”, precizează organizatorii.

Potrivit acestora, prin activități interactive și metode de învățare adaptate, acești copii au ocazia să descopere potențialul tehnologiei și să-și dezvolte încrederea în capacitățile lor, facilitând accesul lor la o educație incluzivă și integrarea într-o lume digitală în continuă schimbare.

În plus, Asociația Supereroilor colaborează cu psihologi pentru a oferi grupuri de suport și cursuri dedicate părinților sau tutorilor legali ai copiilor, cu scopul de a-i sprijini și de a le oferi o perspectivă pozitivă în abordarea nevoilor copiilor cu dizabilități.

Astfel, se poate crea un mediu sigur, prietenos și motivant, unde fiecare copil este încurajat să se exprime liber și să se dezvolte armonios.

Puteți afla mai multe detalii, sunând la numărul de telefon: (0751) 626167 sau accesând site-ul https://asociatiasupereroilor.ro/.

Despre Asociația Supereroilor 

Asociația Supereroilor este o organizație nonprofit care își dedică eforturile sprijinirii copiilor aflați în situații vulnerabile, cum ar fi cei cu dizabilități și cei aflați în plasament. Misiunea sa este de a le oferi acestor copii șanse egale la educație, dezvoltare personală și integrare socială, prin intermediul unor programe și activități adaptate nevoilor lor specifice. Asociația își propune să schimbe prejudecata conform căreia copii cu dizabilități nu pot lucra la calculator sau nu pot avea abilități creative. Aceasta are ca scop crearea unui mediu incluziv și stimulativ în care copiii cu dizabilități să își descopere și să își exerseze abilitățile creative de lucru la calculator, contribuind astfel la o societate mai echitabilă și mai diversă.

Activitățile desfășurate în cadrul asociației sunt gândite pentru a încuraja creativitatea, autonomia și încrederea în sine, încurajând astfel fiecare copil să-și găsească superputerea interioară.

Articolul Asociația Supereroilor organizează cursuri gratuite de IT pentru copii cu dizabilități sau aflați în plasament apare prima dată în Jurnal Social.

Asociația CONIL anunță cu bucurie organizarea ,,Săptămânilor Porților Deschise” la Școala CONIL, în perioada 26 februarie – 15 martie 2024. Pe parcursul a două săptămâni, părinții și copiii sunt invitați să exploreze universul educației personalizate CONIL, o școală dedicată copiilor cu dizabilități și nevoi educaționale speciale, dar și celor tipici.

Potrivit CONIL, vizitatorii vor avea ocazia:

• Să descopere programul educațional personalizat al școlii, axat pe nevoile individuale ale fiecărui copil.
• Să viziteze sălile de clasă moderne și dotate, special concepute pentru a facilita învățarea și incluziunea.
• Să se întâlnească cu echipa de profesori dedicați și specialiști cu experiență în educația specială.
• Să participe la o discuție cu conducerea școlii pentru a afla mai multe despre viziunea, misiunea și valorile CONIL.

,,Începând de astăzi, ne puteți face o vizită pentru a descoperi mediul incluziv, sigur și plin de culoare al școlii noastre. Aici, veți întâlni profesioniști dedicați, plini de pasiune, care lucrează neîncetat pentru a oferi copiilor noștri șansa de a înflori. La CONIL, elevii cu cerințe educaționale speciale învață alături de copii tipici. Școala derulează programe educaționale individualizate, realizate în baza unui plan de intervenție personalizat si este dotată cu laboratoare de IT, biologie, chimie, sală de sport, sală de festivități, sală de mese, grădină urbană, loc de joacă, sală de meloterapie, cameră senzorială, bibliotecă și multe altele.

Ziua Porților Deschise la CONIL este un capitol viu al poveștii noastre, iar tu ești invitat să scrii împreună cu noi fiecare rând. Te așteptăm pentru o experiență extraordinară altfel”, au transmis reprezentanții CONIL.

Povestea CONIL a debutat acum 25 de ani, din dragostea și dăruirea Adelei Hanafi, o mamă care a luptat pentru educația și incluziunea fiului ei cu dizabilități. Astăzi, CONIL este o speranță pentru sute de familii, oferind educație, terapie și sprijin pentru peste 300 de copii cu nevoi speciale.

,,La Școala CONIL, fiecare copil este o poveste unică ce merită să fie scrisă cu iubire și încredere. În fiecare zi, echipa noastră dedicată lucrează cu pasiune pentru a oferi fiecărui micuț o șansă reală la educație și dezvoltare. Invităm părinții să descopere educația personalizată în cadrul sistemului de învățământ CONIL, să ne viziteze în timpul Săptămânilor Porților Deschise și să împărtășească bucuria descoperirii împreună cu noi. În cadrul școlii CONIL, fiecare copil este nu doar acceptat, ci iubit și încurajat să-și exploreze potențialul unic. Așteptăm cu drag să cunoaștem părinții și să construim împreună viitorul copiilor care ne trec pragul”, a declarat Adela Hanafi.

Pentru a participa la ,,Săptămânile Porților Deschise”, sunteți rugați să vă programați online la https://calendly.com/asociatia-conil/solutia-optima-pentru-copilul-tau?month=2024-02.

Pentru detalii, puteți suna la nr. de tel. 0784.412.222 și 0721.914.034 sau puteți trimite un mesaj la adresa: office@conil.ro.

Despre Asociația și Școala Gimnazială CONIL – Școala UNESCO

Asociația CONIL este o organizație non-guvernamentală înființată în 2010, care se ocupă de educația, îngrijirea și terapia copiilor cu diferite dizabilități.

În anul 2005, a fost înființat primul Centru CONIL, bazat pe conceptul educației incluzive, un loc deschis tuturor copiilor, indiferent de nevoile lor. Aici, toți copiii sunt egali și învață împreună, într-un mediu susținător. De-a lungul anilor, proiectele desfășurate de CONIL au avut un impact semnificativ. Peste 3.000 de copii atipici au beneficiat de programe de educație și terapie specializată, peste 35.000 de copii tipici și cu dizabilități au avut ocazia să urce pe scene celebre ale capitalei în cadrul festivalului CONIL Fest, iar peste 300 de copii cu nevoi speciale au participat la tabere de integrare. De asemenea, peste 1.500 de studenți cu dizabilități au avut acces la cursuri gratuite de weekend, oferindu-le astfel o șansă reală de dezvoltare și integrare.

Articolul Asociația CONIL organizează ,,Săptămânile Porților Deschise” la Școala CONIL apare prima dată în Jurnal Social.

Între 25 și 26 noiembrie 2023, în incinta Circului Metropolitan, s-a desfășurat cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Integrării – CONIL Fest,  cel mai mare eveniment dedicat copiilor din România. 

De mai bine de un deceniu, Asociația CONIL a organizat un amplu eveniment cultural artistic ce a avut în prim plan copiii. Un maraton artistic în care peste 1.500 de copii tipici și 800 cu nevoi educaționale speciale s-au succedat în cea mai frumoasă lecție de prietenie, acceptare și toleranță.

Organizat de-a lungul a 23 de ediții, acest festival s-a transformat într-o tradiție îndrăgită de copii, părinți și educatori deopotrivă.

Anul acesta, evenimentul a fost dedicat copiilor uniți în diferențe: România Copiilor – Unirea Diferențelor. În cadrul acestui maraton artistic, orice copil, fie că este tipic sau cu nevoi speciale, a devenit un erou al publicului.

Potrivit organizatorilor, acest festival a găzduit o varietate impresionantă de performanțe artistice, de la dansuri și teatru la muzică și expoziții de artă. Toate acestea au fost prezentate cu pasiune și talent de către copii, demonstrând că fiecare mic artist are ceva special de oferit lumii.

,,Prin intermediul Festivalului Integrării, un mesaj puternic este transmis către societate: «Toți copiii au talent!». Fiecare copil are ceva special de oferit, iar acest eveniment reprezintă un tribut adus diversității și potențialului fiecărui mic participant. Este un loc în care prejudecățile sunt lăsate deoparte, iar talentul și pasiunea copiilor strălucesc mai puternic ca niciodată”, transmit organizatorii.

Anul acesta, festivalul a făcut un pas înainte, prin celebrarea în avans a Zilei Naționale, dar și a Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, 3 decembrie, sub umbrela conceptului România Copiilor: Unirea Diferențelor.

Acest demers inovator a avut ca scop asigurarea fericirii și bucuriei tuturor copiilor, indiferent dacă aceștia se încadrează în tiparele obișnuite sau sunt atipici. Totodată, a încurajat bucuria și învățarea într-un spirit de unitate și incluziune, promovând valorile esențiale ale societății noastre.

CONIL Fest nu este doar un eveniment artistic sau de divertisment, ci și o lecție de viață. Unul dintre principalele obiective ale acestui festival este promovarea prieteniei și acceptării între copii, indiferent de diferențele lor. Acesta reprezintă un spațiu în care copiii pot învăța să se înțeleagă și să se respecte reciproc, indiferent de background-ul lor, abilitățile sau eventualele lor nevoi speciale.

Cu ocazia celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului Integrării, în Arena Circului Metropolitan București au performat 870 de copii și tineri tipici și 670 de copii și tineri cu cerințe educaționale speciale.

,,Numărul mare de instituții implicate, precum asociații, fundații, cluburi de teatru, școli de dans, grădinițe și școli, reflectă diversitatea și amploarea evenimentului. Peste 10.000 de persoane în public demonstrează interesul și sprijinul comunității pentru inițiativa CONIL Fest”, precizează organizatorii.

Adela Hanafi, fondatoarea Asociației și a Școlii Gimnaziale CONIL, spune că a creat acest eveniment, cu scopul de a îmbrățișa diversitatea și de a promova bucuria, de a demonstra că orice copil, tipic sau cu cerințe educaționale speciale, are un talent care merită descoperit, încurajat și promovat.

,,Ca mamă a unui copil cu nevoi speciale, am observat progresul imediat și bucuria copilului meu atunci când o sală întreagă l-a ovaționat și l-a încurajat la prima sa apariție pe scenă. Am decis să creez un eveniment la care TOȚI copiii, tipici sau cu dizabilități, să- și poată demonstra talentul. Pentru că, de-a lungul timpului, am observat că dincolo de orice dizabilitate există o abilitate ce trebuie descoperită, promovată și încurajată. În ultimii ani peste 2.500 de copii, dintre care 800 cu dizabilități performează fantastic la CONIL Fest, Festivalul Integrării”, afirmă Adela Hanafi.

Pe lângă spectacolul oferit de copii în Arena Circului Metropolitan, în Foaier a avut loc și un târg plin de culoare, cu bunătățuri și dulciuri. În cadrul Târgului CONIL Fest, cei prezenți s-au putut bucura de produse hand-made, de dulciurile copilăriei, cărți, obiecte decorative, miere, săpun de casă, lumânări parfumate și alte multe surprize, de la cei 36 de expozanți.

CONIL Fest în cifre per ediție:

• 1500 copii tipici;
• 800 copii cu dizabilități;
• 80 instituții;
• 120 profesori și coordonatori;
• 30 voluntari;
• 5.000 vizitatori;

Sponsor oficial al evenimentului: Carrefour România

Parteneri: Circul Metropolitan București.

Parteneri media: București FM, Agerpres, PR&Arts Communications, PR Wave, Presa în blugi, e-femeia.

Asociația CONIL a fost înființată în anul 2010, din necesitatea de a oferi soluții reale pentru integrarea în masă a copiilor cu nevoi educaționale speciale. În cadrul asociației, au fost înființate grupe de grădiniță și clase de scoală primară pentru integrarea copiilor cu CES, precum și un Centru de Performanță, cu activitati educative gratuite. Asociația CONIL sprijină descoperirea talentelor de orice fel, în orice context, atât la copiii tipici, cât și la copiii cu dizabilități, propunându-și să educe viitoare talente.

De-a lungul anilor, proiectele desfășurate de CONIL au avut un impact semnificativ. Peste 3.000 de copii atipici au beneficiat de programe de educație și terapie specializată, peste 40.000 de copii tipici și cu dizabilități au avut ocazia să urce pe scene celebre ale capitalei în cadrul festivalului CONIL Fest, iar peste 300 de copii cu nevoi speciale au participat la tabere de integrare. De asemenea, peste 1.500 de copii și tineri cu dizabilități au avut acces la cursuri gratuite de weekend, oferindu-le astfel o șansă reală de dezvoltare și integrare.

Mai multe informații despre Asociația CONIL aici: https://conil.ro/

PROIECT SPECIAL – CONIL Fest. Unul dintre cele mai deosebite proiecte ale Asociației CONIL este CONIL Fest, Festivalul Integrării, ajuns la cea de-a XXIII-a ediție. Acest eveniment a fost recunoscut și premiat la Gala Societății Civile, fiind considerat cel mai mare eveniment dedicat copiilor din România. CONIL Fest aduce împreună copii tipici și atipici din întreaga țară, oferindu-le o platformă pentru a-și arăta talentele și abilitățile.

Articolul CONIL Fest: Festivalul Integrării, Ediția a-XXIII-a – România Copiilor. Unirea diferențelor apare prima dată în Jurnal Social.

După situațiile tulburătoare legate de azilele groazei, un nou caz revoltător este dezvăluit, de data aceasta în Suceava. Cinci femei angajate pe posturi de terapeut în cadrul unui centru aparţinând unei asociaţii cu rol de integrare a copiilor cu dizabilităţi în societate, prin terapie recuperatorie, au fost reţinute, miercuri, 23 august, pentru săvârșirea de infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului și purtare abuzivă, se arată într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Femeile sunt acuzate că au lovit în mod repetat, umilit, înjurat și amenințat cu bătaia sau chiar cu moartea mai mulți copii cu dizabilități aflați în acel centru. Conform procurorilor, terapeutele au profitat de faptul că victimele erau vulnerabile şi nu puteau comunica părinţilor traumele la care erau supuşi.

,,În fapt, în perioada 07- 09 august 2023, fiecare dintre cele cinci inculpate, în calitate de terapeuți, în momente diferite, au exercitat acte de violență asupra uneia sau mai multor victime minore, copii cu dizabilități aflați în centru. Actele de violență au vizat în total cinci victime minore și au fost de diferite tipuri, respectiv lovituri cu palma în diferite zone ale corpului, smucituri agresive, tras de păr. În sarcina fiecărei inculpate s-au reținut fapte separate, în funcție de numărul victimelor și al actelor materiale, comise la date diferite.

Totodată, s-a reținut că, în aceeași perioadă, fiecare dintre cele cinci inculpate au pus în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, dezvoltarea fizică și intelectuală a uneia sau mai multor victime minore, copii cu dizabilități. În mod similar, în sarcina fiecărei inculpate s-au reținut fapte separate, în funcție de numărul victimelor și al actelor materiale, comise la date diferite. Măsurile și tratamentele care constituie rele tratamente și care au fost reținute în sarcina inculpatelor au vizat în total cinci victime minore și au fost din cele mai diverse: agresiuni verbale, ton ridicat și agresiv, amenințări cu acte de violență și moartea, înjosirea victimelor, injurii, loviri repetate, smucituri agresive, lipsa de supraveghere, reacții autoritare, diverse corecții fizice aplicate pentru ca minorii să execute întocmai dispozițiile date”, se precizează în comunicat.

Anchetatorii susțin că angajatele centrului ,,au profitat de starea de vădită vulnerabilitate determinată de vârsta fragedă și starea de sănătate a victimelor, precum și de imposibilitatea acestora de a comunica părinților traumele la care au fost supuși din partea unor persoane pretins calificate, care ar fi trebuit să le ofere terapie, siguranță și protecție”.

Cele cinci femei au fost reținute, iar în cursul zilei de miercuri au fost prezentate unui complet de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

Articolul Copii cu dizabilități dintr-un centru din Suceava, umiliți, bătuți și înjurați de către cinci femei angajate ca terapeuți apare prima dată în Jurnal Social.

Copiii cu dizabilități se confruntă cu provocări multiple, adesea agravante. Zi de zi, aceștia înfruntă cu voință și curaj boala, prejudecățile, marginalizarea, fiind priviți cu neîncredere și lăsați în urmă.

Potrivit unui raport al UNICEF, se estimează că, la nivel global, 240 de milioane de copii au dizabilități. Copiii cu dizabilități sunt dezavantajați comparativ cu cei fără dizabilități din perspectiva majorității măsurilor care vizează bunăstarea acestora.

În România, la sfârșitul lunii iunie 2022, erau înregistrați 80.578 de copii cu dizabilităţi. Printre probleme specifice cu care se confruntă acești copii, se numără lipsa accesului la educație și la asistență medicală, lipsa de sensibilizare a opiniei publice, excluziune socială și discriminare.

Conform Raportului de țară pentru România referitor la Studiul privind politicile statelor memebre pentru copiii cu handicap, cele mai multe servicii publice (sănătate, educație și autoritățile administrative) nu sunt adaptate la nevoile speciale ale copiilor cu dizabilități. De exemplu, aceste servicii nu dispun de personal cu o calificare corespunzătoare sau de facilitățile necesare (cum ar fi rampe și lifturi pentru persoanele cu handicap fizic etc.).

Sistemul de învățământ nu le oferă soluții potrivite copiilor cu dizabilități. Prin urmare, în practică, aceștia sunt deseori excluși din sistemul de învățământ de masă.

În plus, există o lipsă acută de informare. Multe familii sau persoane care îngrijesc copii cu dizabilități nu își cunosc drepturile și nu au informații cu privire la existența diferitelor forme de asistență oferită de către stat.

,,Unul dintre cele mai sensibile domenii este furnizarea de servicii medicale pentru copiii cu handicap. Motivul constă în faptul că serviciile medicale nu dispun de o infrastructură adecvată și de personal specializat pentru a oferi tratamentul medical necesar respectivilor copii. În mod similar, accesul copiilor cu handicap la educație este problematic pentru că autoritățile competente se confruntă cu lipsa resurselor financiare, de infrastructură adaptată și de personal. În plus, atitudinile dezinteresate și prejudecățile sociale generează cazuri de excluziune și de discriminare a copiilor cu handicap, nu numai în sectorul educației. Opinia publică, confruntată cu alte probleme legate de viața cotidiană (de exemplu, criza economică), omite de cele mai multe ori chestiunea copiilor cu handicap. Lipsa informațiilor și a educației în acest domeniu contribuie la deteriorarea situației, se arată în raport.

Copiii și tinerii cu dizabilități au dreptul la o educație de calitate, potrivită nevoilor lor, în condiții de egalitate cu ceilalți.

Potrivit Diagnozei situației persoanelor cu dizabilități, pentru a putea învăța, copiii cu dizabilități au nevoie la școală, pe lângă profesori, de ajutorul altor profesioniști, cum ar fi profesorii de sprijin, facilitatorii școlari sau asistenții personali, care să lucreze cu ei individual. Totodată, copiii cu dizabilități pot avea nevoi diferite față de copiii tipici, în ceea ce privește modul și ritmul în care învață. Astfel, școlile trebuie sprijinite de către stat cu tot suportul necesar pentru a le permite să satisfacă aceste nevoi, de exemplu prin intermediul unor clase mai mici, manuale speciale, programe și metode de predare adaptate și materiale făcute special pentru nevoile elevilor cu diferite tipuri de dizabilități.

În plus, unii copii cu dizabilități nu pot învăța dacă nu urmează în același timp și terapii adecvate, precum logopedie sau fizioterapie. În unele județe aceste terapii nu există deloc, fiind diferențe mari de accesibilizare între județe și localități, în funcție de nivelul de dezvoltare.

Publicația subliniază faptul că ,,elevii cu dizabilități au nevoie de unele condiții speciale pentru a putea intra în clădirea școlii, dar și pentru a participa la ore. De exemplu, elevii care folosesc un scaun rulant au nevoie de rampe de acces, de culoare suficient de largi, de bănci și toalete adaptate. Cei cu deficiențe de vedere au nevoie de informații scrise cu litere mai mari și/sau cu litere de tipar și, în anumite cazuri, de semnale sonore care să îi ghideze”.

Având în vedere cele menționate mai sus, autoritățile trebuie să asigure șanse egale copiilor cu dizabilități, eliminând barierele fizice, de comunicare și de atitudine care îi țin pe aceștia la marginea societății. De asemenea, trebuie să le asigure accesul la o educație incluzivă și echitabilă, la servicii de sănătate de calitate și la tehnologii de asistență.

Totodată, aceștia trebuie să ia măsuri pentru combaterea discriminării din toate comunitățile și pentru asigurarea incluziunii copiilor cu dizabilități.

Copiii cu dizabilități merită nu doar o zi, 1 iunie, ci toate zilele, în care să aibă șansa la o viață normală, unde să se simtă acceptați, înțeleși, sprijiniți și iubiți.

La mulți ani, dragi copii cu dizabilități! Sunteți niște eroi!

Articolul Copiii cu dizabilități au dreptul la o educație de calitate, potrivită nevoilor lor, în condiții de egalitate cu ceilalți apare prima dată în Jurnal Social.

Fotografie realizată de Peter Klaus Tontsch

Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) a inițiat și a demarat  un alt mod de dialog social, prin organizarea unor întâlniri informale cu parlamentari și decidenți. Este o premieră, pentru că inițiativa depășește normele de interacțiune socială dintre decidenți și persoanele cu dizabilități.

Vineri, 20 ianuarie 2023, președinta CNDR – Daniela Tontsch, directorul executiv al CNDR – Claudia Brătan, responsabilul de comunicare internațională – Sorin Ilie Țața, juristul CNDR – Mihai Bursuc, președinta Asociației de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic Romania – Sanda Diculescu, au luat o cină de lucru cu deputatul AUR – Adrian Axinia și Felicia Akkaya – coordonator AUR Brașov.

În urma întâlnirii, domnul deputat Adrian Axinia a mulțumit pentru invitație și a declarat: „Foarte mulți politicieni au promis, dar nu au făcut. Este nevoie de oameni noi în politică, oameni care să respecte promisiunile făcute. Parlamentul, dar și alte insituții ale statului pot și trebuie să facă mai mult!

Este necesar să urmăm exemplul țărilor vestice, care sunt societăți incluzive, în care drepturile persoanelor cu dizabilități sunt protejate și nu există discriminare. Au acces egal la asistență medicală, locuri de muncă, transport public și locuințe. De asemenea, beneficiază de măsuri de redresare și atenuare a efectelor crizelor sanitare, cum a fost și criza Covid-19, care afectează disproporționat persoanele cu dizabilități.”

Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România, a afirmat:

„A fost o seară cu discuții legate în mod special de educație, formare profesională, schimbare de paradigmă cu privire la incluziunea persoanelor cu dizabilități în muncă. Am abordat, de asemenea,  propunerea de modificare a unor acte normative, în beneficiul copiilor cu dizabilități.

Domnul deputat Axinia cunoaște îndeaproape dificultățile cu care se confruntă persoanele cu dizabilități din România, pentru că are în familie membri cu dizabilități. În cadrul întâlnirii ne-a împărtășit experiențele de viață pe care le-au trăit, domnia sa și membrii familiei, din cauza sistemului de protecție socială deficitar în ceea ce privește serviciile de îngrijire.

Nu în ultimul rând, a menționat că are în vedere o extindere a acestui de tip de dialog și colaborare și cu alți reprezentanți ai partidului pentru identificarea unei direcții corecte a acestei colaborări, demarată pentru susținerea reală a persoanelor cu dizabilități din România. Acest sprijin trebuie să se materializeze, inclusiv în sfera legislativă, și să fie susținut din punct de vedere economic de către instituțiile statului care sunt datoare să găsească resursele necesare.”

Felicia Akkaya, coordonator AUR Brașov,  consideră că este obligatoriu ca problemele persoanelor cu dizabilități să fie analizate din perspectiva drepturilor și a integrării.

,,Trebuie identificate soluții la câteva probleme punctuale ce ar putea ușura viața părinților și a copiilor implicați.

Persoanele cu dizabilități trebuie incluse în toate politicile și domeniile. Orice persoană, care poate aduce plus valoare unor astfel de proiecte, este binevenită”, a concluzionat Felicia Akkaya, coordonator AUR Brașov.

Consiliul Național al Dizabilității din România desfășoară proiectul „Criza din Ucraina: Soluții incluzive și recuperare pentru persoanele cu dizabilități, partea a II a”, cu asistență financiară din partea ONG-ului Christian Blind Mission (CBM) și a European Disability Forum (EDF) (Forumului European al Dizabilității).

,,Acest document a fost realizat cu asistența financiară a partenerului finanțator CBM și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității). Opiniile exprimate aici sunt cele ale Consiliului Național al Dizabilității din România și, prin urmare, nu pot fi considerate în niciun fel ca reflectând opinia oficială a partenerului de finanțare și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității).”

Articolul Deputatul Adrian Axinia: Foarte mulți politicieni au promis, dar nu au făcut. Este nevoie de oameni noi în politică, oameni care să respecte promisiunile făcute! apare prima dată în Jurnal Social.

Fotografie din arhiva personală

Scăderea drastică a natalității demonstrează că, în România, creșterea și educarea unui copil sănătos presupun dificultăți descurajante. Când însă ești un părinte de copil cu dizabilități, cum este situația Mariei Vlăsceanu, atunci aceste dificultăți sunt atât de mari, încât pentru a le face față, trebuie să fii capabil de eroism. Fără nicio exagerare! Și, din păcate, fără un ajutor real din partea statului!

Teodora a venit pe lume, în urmă cu 11 ani, aducând multă bucurie umbrită de puțină tristețe, dar în fiecare clipă are parte de iubirea fără margini a mamei sale care, fără să se lase descurajată după ce a fost lăsată singură la greu, luptă cu încrâncenare pentru țelul normalizării vieții pe care i-a dăruit-o fiicei sale. Maria Vlăsceanu mai are două fete dintr-o primă căsatorie sfârșită tragic, prin moartea primului ei soț. Apoi, după o vreme, s-a recăsătorit cu tatăl Teodorei care, însă nu s-a dovedit demn de nobila misiune de a lupta pentru propriul copil defavorizat de destin și a ales să le părăsească.

Ce a urmat poate fi surprinzător pentru părinții copiilor fără cerințe speciale, nu însă și pentru cei ale căror vieți s-au schimbat dramatic din momentul în care au început să lupte cu dizabilitățile, cu „sistemul”, cu lipsa de înțelegere și de sprijin.

Recuperare exclusiv pe baza solidarității părinților de copii cu Sindrom Down

Maria și Teodora locuiesc în comuna Muereasca, situată la 13 kilometri de municipiul Râmnicu Vâlcea. Când fiica ei era de vârsta grădiniței, dar încă nu se putea ridica și merge din cauza bolii, Maria a căutat cu disperare soluții terapeutice salvatoare pentru puiul ei. Așa a aflat despre Societatea Românã Vojta, cu sediul în Sibiu, care oferă servicii de diagnostic și tratament, prin aplicarea principiului locomoției reflexe, descoperit și dezvoltat de prof. Dr. Vaclav Vojta, un reputat medic ceh ale cărui metode de recuperare, destinate mai cu seamă copiilor cu paralizii și alte tulburări neuromotorii, se aplică în lumea întreagă.

În lipsa preocupării statului român pentru înființarea unui astfel de centru, Teodora a avut totuși șansa să beneficieze de această terapie, grație unei asociații înființate de familia unei alte fetițe care s-a născut cu Sindrom Down. Dacă însă nu ar fi existat, copila Mariei nu ar mai fi mers – la propriu – și la grădiniță, și la școală. Este doar un exemplu printre nenumărate altele, care demonstrează că una dintre noile modificări ce vor fi aduse Legii 448/2006 pentru promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, modificare prin care statul se descarcă de obligația înființării și asigurării funcționării centrelor de recuperare pentru diferite tipuri de dizabilități (prin preconizata abrogare a literei c) din paragraful 1 al articolului 9 privind Secțiunea Sănătate și recuperare), va afecta dramatic copiii și persoanele adulte cu diferite tipuri de dizabilități. Organizațiile neguvernamentale pot suplini doar într-o măsură insuficientă ceea ce ar fi trebuit făcut deja în spiritul și litera c) a articolului din legea care stabilește efectiv soarta persoanelor cu dizabilități din România.

,,Pentru recuperarea Teodorei, în total, am stat trei ani la Sibiu. Niște părinți și oameni extraordinari au înființat pentru fiica lor această asociație care, la vremea aceea, ne-a facilitat efectuarea terapiei doctorului Vojta, dar și alte terapii specifice, prin programe gratuite. Ne-au primit cu brațele deschise și, în prima parte a șederii noastre la Sibiu, ne-au pus la dispoziție o garsonieră pentru care plăteam doar utilitățile. Singura condiție a fost să urmăm cu consecvență procedurile terapeutice, iar rezultatele au început să apară, atât pe locomotor, cât și pe cogniție. La un moment dat, am înscris-o pe Teodora la grădiniță acolo la Sibiu, pentru că, spre imensa mea bucurie, la vârsta de patru ani, ca rezultat al terapiei, a început să meargă. A urmat o vacanță acasă la Vâlcea, și apoi ne-am întors la Sibiu pentru a continua, și terapia, și grădinița. A doua oară, pentru că se ocupase garsoniera de către o altă familie venită cu copilul la terapie, am fost nevoită să închiriez o locuință. La finalul anului școlar, ne-am întors din nou acasă, pentru că se agravase starea tatălui meu, și el foarte bolnav, iar Teodora se recuperase nesperat de mult”,  povestește Maria.  

Fotografie din arhiva personală

Părinți coalizați împotriva unui biet copil și așa pedepsit de soartă pe nedrept

După ce și-a pierdut tatăl, mama Teodorei a mai avut de înfruntat o încercare grea, pentru că viața unui părinte singur de copil cu dizabilități seamană mult cu navigarea pe o mare învolburată de furtună. Pentru corectarea unei malformații cardiace, la vârsta de șapte ani, Teodora a fost operată la Institutul de boli cardiovasculare de la Tg. Mureș. Din fericire, cu succes.

,,După ce am trecut și peste asta, mi-am propus să o duc la o școală de masă. Eram încrezătoare pentru că ni se tot repetă că pentru egalitate de șanse, și copiii cu dizabilități au dreptul să învețe în orice școală. Am înscris-o dar, după doar o lună, realitatea din spatele acelui mesaj de interes public, de fapt, doar un slogan, m-a obligat să o retrag. Ni s-a promis programă adaptată nivelului Teodorei, dar nici vorbă de așa ceva. Apoi, ceilalți părinți s-au coalizat împotriva fiicei mele. Eram dispusă să stau cu ea în bancă la toate orele și să o ajut, însă nu a acceptat. Prin urmare, lămurită cum e cu egalitatea de șanse, am mers la școala specială. Pe atunci, în 2019, aceasta funcționa chiar în Râmnicu Vâlcea, într-un sediu al Primăriei și era finanțată de Consiliul Județean. Spre ghinionul nostru, Primăria cerea restituirea clădirii, așa că ne-am trezit în mijlocul unei situații complicate, care m-a necăjit tare, pentru că acolo Teodora era în sfârșit fericită, se simțea foarte bine cu noii ei colegi, cu cadrele didactice. În vederea eliberării clădirii, se punea problema transferării copiilor la școala special[ din orașul Băbeni, situat la 21 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, sau la Copăcelu, într-o clădire tot a Primăriei, clădire care nu îndeplinea condițiile necesare funcționării activităților de învățământ special. Directorul de atunci al acestei școli ne-a sugerat celor care aveam de făcut naveta pe distanțe foarte mari, să acceptăm ca în cursul săptămânii, să ne lăsăm copiii în internatul unității. Pentru că nu am acceptat, ne-a acuzat pe noi, părinții, că  nu vrem  să renunțăm la indemnizații, ignorând ce eforturi eram dispuși să facem, cât ne costa numai transportul nostru și că, în realitate, voiam doar să fim aproape de copiii noștri pentru că cine-i îngrijește și-i ocrotește mai bine decât noi? De nevoie, am făcut demersuri peste demersuri, am fost în audiență la președintele Consiliului Județului și așa m-am trezit propusă de părinții celorlalți copii ca reprezentant al lor”, a continuat interlocutoarea noastră.

Un sediu pentru școala specială ca o mărturie despre tragedia copiilor cu dizabilități

Maria Vlăsceanu ne-a mai spus că abia după trei ani de demersuri și insistențe, în vara acestui an, a fost acordat un alt sediu pentru mutarea școlii speciale din Râmnicu Vâlcea: „Clădirea repartizată este un fost centru de plasament pentru copii cu dizabilități. De fapt, vorba vine fost, pentru că procesul verbal de predare-primire s-a semnat târziu, cât încă acei copii nu fuseseră mutați. Ce am găsit în respectiva clădire este strigător la cer. Condițiile de cazare și de îngrijire a copiilor erau de domeniul inumanului. Când am preluat clădirea, am constatat că încăperile au geamuri sparte și  pereți plini de mucegai. Acoperișul era și el spart și apa de ploaie ajungea până la parter. Am aflat că și instalația electrică este defectă și că, în timpul unor ploi, mai mulți copii s-au electrocutat. Nimeni n-a avut însă curaj să ne spună și dacă au murit copii instituționalizați acolo. M-am tot întrebat dacă nu controla cineva condițiile de viață ale acelor biete suflete și de ce nu a făcut ceva pentru ele. Probabil că au fost controale, dar… Ce rost mai are să vorbim degeaba despre empatie? (…) Când ne-am dus la 1 septembrie, pentru că anul școlar urma să înceapă pe 5 septembrie, s-a nimerit să fie o zi ploioasă. La parter, erau formate bălți pe pardoseală și nu se putea intra. Drept urmare, Primăria ne-a mai acordat un răgaz și cursurile școlii speciale au început tot la vechea locație. Fostul centru de plasament a intrat în reparații și ni s-a promis că, în curând, școala specială din Rm.Vâlcea se va muta în sfârșit în clădirea parțial renovată”.

În ultima vreme, sub pretextul integrării în comunitate, se pune accent pe dezinstituționalizare, teoretic pentru a scăpa de chinuri persoanele cu dizabilități cazate și „îngrijite” în condiții inacceptabile, precum cele descrise mai sus. Doamna Vlăsceanu susține că așa s-a întamplat și cu unii dintre copiii cu dizabilități de la etajul doi al acelui centru: ,,I-am văzut rătăcind pe străzile din Râmnicu Vâlcea”. Această observație justifică următoarea întrebare: este mult mai ieftină dezinstituționalizarea decât renovarea și modernizarea clădirilor în care ar trebui să fie bine îngrijite aceste persoane cu dizabilități, copii și adulți? Renovare și modernizare care se puteau face în decursul a… trei decenii, astfel încât și centrele rezidențiale din România să asigure astăzi aceleași condiții de cazare și aceeași calitate a îngrijirilor, precum cele din Franța, Germania, Danemarca, Suedia, Norvegia (unde nu se desființează, pentru că sunt vitale pentru persoanele dependente de îngrijiri multidisciplinare acordate în regim permanent, îngrijiri care nu se pot acorda în regim ambulator), dar… Se poate argumenta afirmându-se că n-au existat suficienți bani pentru aceste reparații și modernizări, însă acum, când ar putea să fie finanțate din PNRR, se renunță la centre. Să fie oare rătăcitul pe străzi o formă de incluziune socială, care astăzi este intens promovată, ba chiar impusă prin lege, sub pretextul respectării Convenției pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități?

100 de kilometri zilnic pentru două ore în plus de învățământ special și terapie

Anul trecut, după ce Teodora a promovat în clasa a doua, împreună cu mama ei, a făcut zilnic naveta la Curtea de Argeș: ,,Pentru că exista riscul ca fiica mea și colegii săi să fie trimiși la Băbeni, întrucât la Râmnicu Vâlcea cursurile se țin doar până la ora 11, în timp ce la școala specială de la Curtea de Argeș programul este complet, între 8 și 15, cu terapie și cu tot ce trebuie, având în vedere că acolo se ocupă mult de copii, am ales să parcurgem zilnic, dus-întors, 70 de kilometri. La care se adaugă alți 26 de la Râmnic până la noi acasă”.

Imaginați-vă cât de greu este pentru mamă, dar mai ales pentru fiica sa să se scoale când încă n-au mijit zorile, pentru a face mai întâi naveta de la Muiereasca la Râmnicu Vâlcea, 13 kilometri, și de acolo să urce în alt autobuz, pentru încă 70 de kilometri dus-întors, adică aproape 100 de kilometri. Zilnic! Și tot acest efort supraomenesc este făcut pentru ca Teodora să aibă parte de o școlarizare cât mai bine adaptată nevoilor sale și care, din păcate, nu este accesibilă, așa cum ar trebui, cât mai aproape de casă. Pentru că, nu-i așa, copiii cu dizabilități au dreptul să învețe în orice școală…

,,Un moment istoric pentru care suntem recunoscători Consiliului Național al Dizabilității”

Fotografie realizată de Peter Klaus Tontsch, în cadrul dezbaterii de la Băile Olănești

„În această vară, actualul director al Centrului Școlar de Educație Incluzivă Băbeni, singura scoală specială din județul Vâlcea, în subordinea căreia se afla și școala din Rm.Vâlcea, o doamnă extrem de inimoasă și ambițioasă, împreună cu părinții, a reușit să obțină, prin Inspectoratul Școlar, un supliment de opt norme didactice. Veștile bune au continuat și încă la modul absolut nesperat. Ca urmare a recentei întâlniri de la Băile Olănești a persoanelor cu nevoi speciale din județul Vâlcea cu doamna Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității, precum și cu conducerea acestei federații, întâlnire la care s-au discutat dificultățile cu care ne confruntăm, Inspectoratul Școlar ne-a anunțat că au mai fost alocate încă 22 de norme didactice pentru școala specială din Râmnicu Vâlcea. Este un moment istoric pentru învățământul special de la noi din oraș. Simt bucuria părintelui care nici măcar n-a îndrăznit să viseze la așa ceva și suntem recunoscători CNDR-ului, Inspectoratului Școlar Vâlcea, precum și doamnei director. Copiii noștri vor putea beneficia la Râmnic de program complet cu profesori-educatori suficienți și se vor putea realiza și terapii în afara trunchiului comun. Acum îndrăznim chiar și să visăm la două unități de învațamânt special pentru cei 1300 de copii cu cerințe educaționale speciale și încadrare în grad de handicap din Vâlcea, și chiar la clase integrate în cadrul unităților scolare de învățământ de masă”, ne-a marturisit cu satisfacție mama Teodorei, care nu se zbate doar pentru fiica sa.

A vrut să ajute alți părinți, dar din nou a avut parte de singurătate

Pentru că este o persoană tenace și luptătoare, am mai întrebat-o pe Maria Vlăsceanu dacă activează sau dacă s-a gândit că și-ar avea un loc bine-meritat într-o organizație neguvernamentală în care ar putea face și mai mult și pentru alți copii cu dizabilități, dar răspunsul său ne-a descumpănit:

,,Am fost membru fondator al unei asemenea organizații, împreună cu mama unui copil cu autism. Făcusem rost de finanțare, înființasem un centru de zi, aveam planuri frumoase, dar când am constatat că părinții plăteau pentru servicii care nu erau acordate și că scopul urmărit de colega mea era unul pur financiar, am ales să mă retrag. Eu am vrut să ajut copii, precum Teodora și părinți aflați în situația mea, nu să fac bani pe seama lor și a unor finanțări… Prefer să nu vorbesc despre această experiență tristă”.

Se gândește cu spaimă la viitorul fiicei sale

În legătură cu modul în care își imaginează viitorul Teodorei, când nici ea nu va mai putea să-i fie sprijin, Maria Vlăsceanu mărturisește: ,,Am o strângere de inimă încercând să-mi imaginez acel viitor, pentru că nimic din ceea ce mă înconjoară nu-mi poate inspira optimism. Pentru că Teodora are capacitate de autoservire, sper să poată munci cumva ca să se poată întreține. Cum însă nu prea cred că societatea va evolua într-atât, încât fiica mea să fie acceptată pentru un job compatibil cu deficiențele ei, fiind crescută la țară, încerc să-i dezvolt deprinderi care să o ajute eventual să trăiască din cultivarea plantelor și creșterea animalelor. Astea sunt însă munci brute, solicitante fizic, și atunci poate că voi încerca să o învăț să devină gospodină profesionistă, capabilă, de exemplu, să lucreze în domeniul serviciilor de curățenie. Important este să reușesc să identific ceea ce ar vrea să facă din atracție pentru acea activitate. De asta și susțin că, în programele de studiu ale învățământului special, ar trebui să existe discipline vocaționale. Dacă pentru partea asta lucrativă cred ca s-ar găsi soluții, vorbind despre viitorul Teodorei, problematică mi se pare lipsa discernământului și implicit dependența ei de persoane bine intenționate, din păcate, atât de rare. Teodora are o vârstă mentală de cinci ani, dar evoluția copiilor cu Sindrom Down este imprevizibilă. Mulți, deși inițial au evoluții promițătoare, regresează și fac depresii, devin non-verbali, apatici, absenți, de regulă când ajung la adolescență. Or, în acest context, faptul că s-a dat o lege care consideră că, deși lipsiți de discernamânt, adulții cu dizabilități mentale pot semna documente, pot lua decizii extrem de importante pentru ei, pe mine mă înspăimantă. Timpul trece repede și Teodora va deveni adult. Cu atâta autonomie conferită de acea lege, care nu ține cont de gravitatea dizabilității, după ce nu voi mai fi alături de ea, lipsită de tutore, Teodora poate fi ademenită și <<asistată>> să devină soția cu acte în regulă a unui personaj rău intenționat care să profite de retardul ei mental, de exemplu un traficant de carne vie. Este îngrozitor sentimentul că noi, părinții, dedicați copiilor noștri cu dizabilități, suntem lăsați fără instrumente de ocrotire, mai ales pentru când nu vom mai fi în preajma lor ca să-i apărăm. Și dacă mi-am permis să fac aceste aprecieri este și pentru că tatăl meu a fost persoană cu handicap căruia, după ce s-a îmbolnăvit de vasculită, i-au fost amputate pe rând ambele picioare și a orbit, pentru că mama a suferit și a pierit și ea de cancer și pentru că fratele cel mic al mamei soacre, din cauza unui retard mental sever, nu a putut urma nicio formă de învățământ și ani și ani de zile, cei din sat l-au pus să le muncească prin grădini și prin ogrăzi, pentru ca apoi să nu-i plătească, el necunoscând valoarea banilor. Pentru că îmi era milă de el, am încercat să-l ajut să obțină pensie de invaliditate, dar când medicul de la comisie a văzut cum este și că nici să semneze nu poate, ne-a spus să revenim după ce va avea tutore. Am făcut demersurile necesare  și instanța a stabilit ca tutore pe sora lui, care chiar are grijă de el și acum, având și un venit, nu mai muncește ca un sclav prin sat în bătaia de joc a celorlalți. Are si un petec de pământ pe care nu i-l poate lua cineva rău intenționat, pentru că nu are drept de semnătură, iar tutorele are nevoie de încuviințarea judecătorului. A spune că acest om, protejat prin punere sub tutelă, este lipsit de autonomie în mod abuziv, nu cred că este corect. Acum însă, cu reforma asta, nu cred că ar mai fi fost posibil să fie protejat dacă tutela se acordă doar pe termen limitat și doar pentru anumite cazuri extrem de grave. Am deci motive să mă gândesc doar cu strângere de inimă și fără optimism la viitorul fiicei mele”. 

Drama profesională a aparținătorilor, amplificată de obligația angajatorilor de a plăti salariul întreg pentru part-time

Revenind la prezent, am întrebat-o pe doamna Vlăsceanu cum reușește să asigure subzistența familiei sale având ca venituri doar indemnizația de handicap a Teodorei și pe cea pentru asistent personal mai ales că, la un calcul simplu, doar cheltuielile de transport în căutarea unei educații și terapii cât mai bune pentru fiica ei epuizează mult prea puținii bani acordați de stat.

„Asta este jumătatea dramei aparținătorilor persoanelor cu dizabilități. Teoretic, și alții  pot îngriji copiii, frații, surorile noastre cu dizabilități și mă refer la prestatorii de astfel de servicii, plătite de stat sau de familiile care își permit, dar este o realitate incontestabilă aceea că nu li se dedică și nu-i îngrijește nimeni la fel cum o fac cei care-i iubesc și suferă alături de ei. Din acest motiv, mulți părinți, aparținători în general, adaugă la sacrificiile pe care le fac unul foarte mare, renunțarea la meserie, la profesie. Și asta-i afectează nu doar în plan material. În ceea ce mă privește, am încercat să-mi găsesc un job pentru cele patru ore în care Teodora este la școală, dar, din păcate, nu am găsit, iar acum, cu noua reglementare care obligă angajatorii să plătească normă întreagă pentru timp de lucru parțial, nici atât nu mai am vreo șansă să mă angajez. Cât despre nevoia unui venit care să fie măcar suficient, sigur că este… Păi, tot anul trecut am făcut naveta la Curtea de Argeș și, aflând despre decizia guvernanților de a deconta naveta școlarilor, am depus și noi cereri, dar n-am primit niciun leu. Măcar pentru Teodora să fi decontat, dacă nu și pentru mine, însoțitorul de care este dependentă. Din ce să plătească însoțitorii transportul școlarilor cu dizabilități și al lor?! Din acea indemnizație de 1500 de lei?! Da, știu, avem acele 12 călătorii gratuite… Puteau să includă în acea prevedere cu decontarea și elevii învățământului special! Ne descurcăm foarte greu, dar nu avem de ales, iar eu sunt dispusă la orice renunțări pentru copilul meu, deși nu asta este normalitatea!”, și-a exprimat amărăciunea amestecată cu frustrare încercata noastră interlocutoare.

,,Dependență, nevoi, marginalizare„

La finalul discuției, am întrebat-o pe domna Maria Vlăsceanu cum ar caracteriza succint condiția persoanelor cu dizabilități din România.

„Dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte definitorii, acestea ar fi dependență, nevoi, marginalizare. Aș adăuga însă faptul că persoanele cu dizabilități nu sunt vinovate pentru că s-au născut așa sau pentru că o boală gravă ori un accident, care se poate întâmpla oricui, le-a provocat sechele considerate dezagreabile de către ceilalți, și ca atare nu merită să fie stigmatizate. Este demonstrat că, într-un mediu dominat de empatie, persoanele cu dizabilități pot să-și depășească neputințele, iar într-unul ostil, regresează din cauza respingerii, a disprețului și a lipsei de toleranță. Din păcate, nu cred că societatea noastră, care percepe persoanele cu dizabilitați ca pe o povară, își va schimba mentalitatea și atitudinea doar cu niște lozinci sau pe baza obligației legale”, a încheiat discuția noastră cu aceeași notă pesimistă Maria Vlăsceanu, unul dintre miile de părinți de persoane cu dizabilități, chinuiți și singuri.

Fotografie realizată de Peter Klaus Tontsch, în cadrul dezbaterii de la Băile Olănești

Pe această mamă capabilă de atâta devoțiune am cunoscut-o luna trecută la Olănești, în județul Vâlcea, unde a luat parte la o dezbatere organizată de Consiliul Național al Dizabilității din România, în parteneriat cu Asociația Ability Hub, în cadrul uneia dintre activitățile Ability Club. Doamna Vlăsceanu s-a numărat printre cei 70 de participanți, persoane cu dizabilități și aparținători ai acestora, care au prezentat cele mai grave probleme cu care se confruntă.

Vizualizează albumul foto integral aici

Consiliul Național al Dizabilității din România desfășoară proiectul „Criza din Ucraina: Soluții incluzive și recuperare pentru persoanele cu dizabilități, partea a II a”, cu asistență financiară din partea ONG-ului Christian Blind Mission (CBM) și a European Disability Forum (EDF) (Forumului European al Dizabilității).

,,Acest document a fost realizat cu asistența financiară a partenerului finanțator CBM și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității). Opiniile exprimate aici sunt cele ale Consiliului Național al Dizabilității din România și, prin urmare, nu pot fi considerate în niciun fel ca reflectând opinia oficială a partenerului de finanțare și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității).”

Articolul <strong>Maria Vlăsceanu, mama unei fetițe cu Sindrom Down: ,,Copiii cu dizabilități au dreptul să învețe în orice școală” – este doar un slogan</strong> apare prima dată în Jurnal Social.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunță că elevii cu dizabilităţi şi cerinţe educaţionale speciale (CES) – cu excepţia nivelului 5 de intervenţie – vor fi preluaţi în învăţământul de masă gradual, pe măsură ce acesta va dispune de resurse umane şi de infrastructură adecvată. Anunțul Ministrului vine în urma dezbaterii (în format hibrid) cu numărul 58 din calendarul de consultări privind proiectele de legi ale educației.

La eveniment au participat 700 de persoane: directori ai Centrelor Şcolare pentru Educaţie incluzivă şi ai şcolilor gimnaziale speciale din ţară, precum şi inspectorii şcolari pentru învăţământ special, iar subiectele dezbătute au fost statutul învăţământului special, incluziunea şi echitatea reflectate în proiectul legii învăţământului preuniversitar. 

„A fost un dialog pertinent, generator de idei şi soluţii proactive în ceea ce priveşte strategia de incluziune şcolară şi de abordare operaţională, etapizată şi flexibilă a nivelelor de suport, oferite copiilor cu dizabilităţi şi cerinţe educaţionale speciale. Propunerile primite pot îmbunătăţi implementarea unui mecanism de incluziune flexibil, adaptabil abilităţilor diferite şi specificului fiecărui copil, în parte, nefiind nicidecum vorba de o ,,incluziune forţată”, a declarat ministrul Educaţiei. 

De asemenea, acesta a precizat că, în condițiile evidențierii importanței susținerii învățământului special, ,,integrarea elevilor cu CES în învățământul de masă se va face gradual, doar în măsura în care la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de masă vor fi asigurate condițiile specifice din perspectiva existenței resursei umane calificate (consilieri, profesori de sprijin și cadre didactice formate pentru educația copiilor cu CES), precum și din perspectiva existenței infrastructurii dedicate (cabinete psihopedagogice, camere resursă…)”.

Noua lege a Educației prevede cinci niveluri de sprijin pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), primele patru cu aplicare în învățământul de masă. Potrivit Ministrului Educației, nivelurile vin în întâmpinarea cerințelor educaționale ale elevilor, oferindu-le atât flexibilizarea predării, cât si intervenții specifice: logopedie, kinetoterapie, consiliere școlară, intervenții psihologice, precum și adaptări și modificări curriculare, diverse tipuri de asistență psihopedagogică.

Sorin Cîmpeanu subliniază că, în funcție de nivelul de sprijin, vor fi elaborate instrumente metodologice specifice care să asigure operaționalizarea și funcționalitatea acestora, prin strategii de adaptare, tehnologii asistive și de acces și planuri educaționale personalizate.

Centrul Național de Educație Incluzivă este cel care va gestiona componenta de formare a cadrelor didactice în domeniul educației incluzive și componenta de programe naționale de cercetare cu impact major privind politicile incluzive, instrumentele administrative, programele și practicile incluzive.

,,Incluziunea și echitatea vizează oferirea de educație de calitate pentru toți, respectându-se diversitatea, abilitățile diferite, specificul fiecărui copil, caracteristicile, expectanțele privind procesul de învățare al elevilor și comunităților din care aceștia fac parte și pune accent pe îmbunătățirea permanentă a serviciilor educaționale, psihopedagogice și sociale oferite tuturor membrilor comunității.

Diversitatea în educație presupune acceptare și promovarea profilului identității individuale bazat pe particularități personale, puncte forte, valori, comportamente adaptative, abilități, interese și perspective diferite”, a concluzionat Ministrul Educației.

Articolul Copiii cu dizabilităţi şi cerinţe educaţionale speciale (CES), preluaţi în învăţământul de masă gradual, în funcție de nivelul de sprijin apare prima dată în Jurnal Social.

Părinții copiilor cu boli degenerative sau cu alte probleme de sănătate nu mai sunt nevoiți să mai meargă în fața comisiilor care hotărăsc încadrarea în grad de handicap grav, deoarece, în anumite situații, valabilitatea certificatelor de handicap se prelungește până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Cu toate că Legea 185/2021 (care cuprinde măsura mențonată mai sus și a modificat Legea 448/2006) a intrat în vigoare pe 5 iulie 2021, noua regulă se aplică tocmai acum, după ce ordinul comun ce conține niște criterii speciale pentru implementarea sa, adică Ordinul 1.472/20.539/2022, a fost publicat vineri, 24 iunie 2022, în Monitorul Oficial. 

Motivul pentru care s-a întârziat cu apariția ordinului îl constituie necesitatea mai multor schimbări, precum schimbarea din Legea 185/2021. Totodată, s-au strâns mai multe probleme legate de criteriile biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap, potrivit inițitorilor proiectului de ordin.

Conform Legii adoptate anul trecut, dacă unui copil cu dizabilități îi sunt eliberate succesiv două certificate de încadrare în grad de handicap grav, fiecare dintre ele având termenul maxim de valabilitate permis de lege, adică doi ani, Comisia îi va elibera acestuia un certificat valabil până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Așadar, părinții copiilor cu afecțiuni permanente, precum boli degenerative, membre amputate sau autism, nu mai sunt nevoiți să mai meargă în fața Comisiei pentru protecția copilului, în scopul emiterii unui nou certificat de încadrare în grad de handicap grav.

„Prin excepție (…), în situația în care copilului cu dizabilități îi sunt eliberate, consecutiv, două certificate de încadrare în grad de handicap grav, fiecare având termenul de valabilitate de 2 ani, ulterior, Comisia pentru protecția copilului eliberează un certificat valabil până la vârsta de 18 ani, pe baza unor criterii biopsihosociale specifice, elaborate de Ministerul Sănătății împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale. În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului muncii și protecției sociale criteriile biopsihosociale (…)”, prevede legea.

Potrivit referatului de aprobare al ordinului care pune în aplicare noua regulă, următoarele noutăți sunt:

• introducerea activității de coordonare metodologică pentru aplicarea criteriilor medicale de către Ministerul Sănătății, prin comisiile de specialitate și pentru aplicarea criteriilor psihosociale de către ANPDCA;
• clarificarea definițiilor relațiilor intrafamiliale funcționale și a rețelei de sprijin pentru familie;
• introducerea de soluții legislative care să clarifice efectuarea consultului suplimentar medical și psihologic;
• introducerea necesității consemnării gradului grav în certificatul de încadrare;
• stabilirea criteriilor determinante pentru stabilirea termenului de valabilitate al certificatului de încadrare în grad de handicap la copii;
• introducerea listei bolilor care fac improbabilă supraviețuirea până la vârsta de 18 ani și pentru care copilul necesită îngrijiri paliative pentru care se acordă certificat de încadrare în grad de handicap până la vârsta de 18 ani;
• clarificarea atribuțiilor ce revin medicului de specialitate curant, în situația în care copilul necesită îngrijiri paliative, și monitorizarea copiilor pentru care s-a acordat certificat până la 18 ani pe motiv de îngrijiri paliative;
• introducerea criteriilor biopsihosociale specifice, care stau la baza eliberării unui certificat de încadrare în grad de handicap cu termen de valabilitate până la 18 ani, în continuarea a două certificate consecutive cu gradul de handicap grav cu durata de doi ani fiecare;
• monitorizarea copiilor pentru care s-a acordat certificat până la 18 ani, prin aplicarea criteriilor biopsihosociale specifice.

În prezent, Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede că  ,,termenul de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap pentru copii se stabilește ținând cont de situația concretă a copilului din punct de vedere al deficiențelor/afectărilor, limitărilor de activitate și restricțiilor de participare și este de minimum 6 luni și maximum 2 ani”. În plus, potrivit legii, pentru un tânăr care urmează să împlinească 18 ani, termenul de valabilitate poate fi mai mic de șase luni și mai mare de doi ani, dar nu mai mare de doi ani și șase luni.

Mai multe detalii despre Ordinul recent publicat, aici: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/256703

Articolul Certificatele de handicap pentru copiii cu afecțiuni grave, valabile până la împlinirea vârstei de 18 ani apare prima dată în Jurnal Social.

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, Gabriela Firea, a anunţat că din luna iulie, alocaţia pentru plasament creşte cu aproape 50%, iar sumele pentru cheltuielile personale ale copiilor din centrele rezidenţiale se măresc de 5 ori. 

,,Copiii orfani și cei dați în grija statului de propriile familii au nevoie de tot sprijinul nostru. Am promis și ne ținem de cuvânt! Din luna iulie, alocația pentru plasament crește cu aproape 50%, iar sumele pentru cheltuielile personale ale copiilor din centrele rezidențiale se măresc de 5 ori”, a spus Gabriela Firea.

Ea a precizat că, miercuri, 29 iunie 2022, au fost ,,aprobate în ședința Guvernului României majorări ale sumelor, neschimbate de opt ani, pentru copiii aflați în grija statului”.

Potrivit OUG 95/2022, publicată în Monitorul oficial nr. 647, alocația lunară de plasament se va majora de la 631 de lei, cât este în prezent, la 950 de lei.

La fel ca mai multe tipuri de ajutoare sociale, alocația lunară de plasament este raportată la indicatorul social de referință(ISR), acum stabilindu-se o altă valoare ce trebuie înmulțită cu ISR pentru a obține suma acordată sub forma alocației de plasament, respectiv 1,808, față de 1,2, cât e acum.

,,Pentru cei 35.000 de copii aflați în grija asistenților maternali, a rudelor, a altor persoane sau în servicii rezidențiale private, majorăm alocația de plasament, cu aproximativ 50%. Astfel, aceasta va ajunge de la 630 la 950 lei/lunar pentru copilul fără dizabilități și de la 945 la 1425 lei/lunar pentru copilul cu dizabilități. Noua sumă a alocației de plasament se va acorda începând cu luna iulie 2022”, a adăugat Ministrul Familiei.

Gabriela Firea a menționat că a reușit majorarea, de cinci ori, a sumelor alocate copiilor din centrele rezidențiale pentru cheltuielile personale, banii de buzunar. ,,Din iulie, suma crește la 150 de lei. Până acum, cei 10.000 de copii primeau doar 28 de lei lunar, o nimica toată”.

,,De asemenea, am actualizat și sumele alocate copiilor aflați în aceste centre pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite sau manuale și jucării. Din luna iulie, sumele sunt între 580 de lei și 1.338 lei, în funcție de vârstă, față de între 366 de lei și 844 de lei, cât erau până acum. Aceste sume nu au mai fost majorate de peste 8 ani”, a explicat Gabriela Firea.

Alocația lunară de plasament este acordată pentru fiecare copil față de care s-a luat măsura plasamentului la o familie, persoană, asistent maternal, într-un serviciu de tip rezidențial al unui organism privat acreditat sau s-a instituit tutela, potrivit Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Articolul Alocaţia pentru plasament creşte cu aproape 50%, din iulie, iar sumele pentru cheltuielile personale ale copiilor din centrele rezidenţiale se măresc de 5 ori apare prima dată în Jurnal Social.