Fotografie realizată de Peter Klaus Tontsch

Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) a inițiat și a demarat  un alt mod de dialog social, prin organizarea unor întâlniri informale cu parlamentari și decidenți. Este o premieră, pentru că inițiativa depășește normele de interacțiune socială dintre decidenți și persoanele cu dizabilități.

Vineri, 20 ianuarie 2023, președinta CNDR – Daniela Tontsch, directorul executiv al CNDR – Claudia Brătan, responsabilul de comunicare internațională – Sorin Ilie Țața, juristul CNDR – Mihai Bursuc, președinta Asociației de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic Romania – Sanda Diculescu, au luat o cină de lucru cu deputatul AUR – Adrian Axinia și Felicia Akkaya – coordonator AUR Brașov.

În urma întâlnirii, domnul deputat Adrian Axinia a mulțumit pentru invitație și a declarat: „Foarte mulți politicieni au promis, dar nu au făcut. Este nevoie de oameni noi în politică, oameni care să respecte promisiunile făcute. Parlamentul, dar și alte insituții ale statului pot și trebuie să facă mai mult!

Este necesar să urmăm exemplul țărilor vestice, care sunt societăți incluzive, în care drepturile persoanelor cu dizabilități sunt protejate și nu există discriminare. Au acces egal la asistență medicală, locuri de muncă, transport public și locuințe. De asemenea, beneficiază de măsuri de redresare și atenuare a efectelor crizelor sanitare, cum a fost și criza Covid-19, care afectează disproporționat persoanele cu dizabilități.”

Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România, a afirmat:

„A fost o seară cu discuții legate în mod special de educație, formare profesională, schimbare de paradigmă cu privire la incluziunea persoanelor cu dizabilități în muncă. Am abordat, de asemenea,  propunerea de modificare a unor acte normative, în beneficiul copiilor cu dizabilități.

Domnul deputat Axinia cunoaște îndeaproape dificultățile cu care se confruntă persoanele cu dizabilități din România, pentru că are în familie membri cu dizabilități. În cadrul întâlnirii ne-a împărtășit experiențele de viață pe care le-au trăit, domnia sa și membrii familiei, din cauza sistemului de protecție socială deficitar în ceea ce privește serviciile de îngrijire.

Nu în ultimul rând, a menționat că are în vedere o extindere a acestui de tip de dialog și colaborare și cu alți reprezentanți ai partidului pentru identificarea unei direcții corecte a acestei colaborări, demarată pentru susținerea reală a persoanelor cu dizabilități din România. Acest sprijin trebuie să se materializeze, inclusiv în sfera legislativă, și să fie susținut din punct de vedere economic de către instituțiile statului care sunt datoare să găsească resursele necesare.”

Felicia Akkaya, coordonator AUR Brașov,  consideră că este obligatoriu ca problemele persoanelor cu dizabilități să fie analizate din perspectiva drepturilor și a integrării.

,,Trebuie identificate soluții la câteva probleme punctuale ce ar putea ușura viața părinților și a copiilor implicați.

Persoanele cu dizabilități trebuie incluse în toate politicile și domeniile. Orice persoană, care poate aduce plus valoare unor astfel de proiecte, este binevenită”, a concluzionat Felicia Akkaya, coordonator AUR Brașov.

Consiliul Național al Dizabilității din România desfășoară proiectul „Criza din Ucraina: Soluții incluzive și recuperare pentru persoanele cu dizabilități, partea a II a”, cu asistență financiară din partea ONG-ului Christian Blind Mission (CBM) și a European Disability Forum (EDF) (Forumului European al Dizabilității).

,,Acest document a fost realizat cu asistența financiară a partenerului finanțator CBM și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității). Opiniile exprimate aici sunt cele ale Consiliului Național al Dizabilității din România și, prin urmare, nu pot fi considerate în niciun fel ca reflectând opinia oficială a partenerului de finanțare și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității).

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.