Arhive guvern - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/guvern/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Mon, 23 Sep 2024 16:36:55 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.2 Consultări organizate la nivelul Guvernului, ca urmare a nemulțumirilor pensionarilor nevăzători, provocate de aplicarea formulei de calcul prevăzută de Legea nr. 360/2023 https://jurnal-social.ro/consultari-organizate-la-nivelul-guvernului-ca-urmare-a-nemultumirilor-pensionarilor-nevazatori-provocate-de-aplicarea-formulei-de-calcul-prevazuta-de-legea-nr-360-2023/ https://jurnal-social.ro/consultari-organizate-la-nivelul-guvernului-ca-urmare-a-nemultumirilor-pensionarilor-nevazatori-provocate-de-aplicarea-formulei-de-calcul-prevazuta-de-legea-nr-360-2023/#respond Mon, 23 Sep 2024 15:44:08 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=26094 Joi, 19 septembrie 2024, Daniela Tontsch, președintele Federației Consiliul Național al Dizabilității din România, a participat la consultările organizate la nivelul Guvernului, în contextul mitingului de protest inițiat de Asociația Nevăzătorilor din România, ca urmare a nemulțumirilor pensionarilor nevăzători, pensionați la limită de vârstă, provocate de aplicarea formulei de calcul […]

Articolul Consultări organizate la nivelul Guvernului, ca urmare a nemulțumirilor pensionarilor nevăzători, provocate de aplicarea formulei de calcul prevăzută de Legea nr. 360/2023 apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Joi, 19 septembrie 2024, Daniela Tontsch, președintele Federației Consiliul Național al Dizabilității din România, a participat la consultările organizate la nivelul Guvernului, în contextul mitingului de protest inițiat de Asociația Nevăzătorilor din România, ca urmare a nemulțumirilor pensionarilor nevăzători, pensionați la limită de vârstă, provocate de aplicarea formulei de calcul prevăzută de Legea nr. 360/2023. Această formulă de calcul, diferită de cele utilizate în legislația anterioară, a avut ca efect diminuarea pensiilor recalculate ale pensionarilor cu dizabilități.

La întâlnire, au mai participat patru reprezentanți ai Asociației Nevăzătorilor, prim-ministrul Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Marian Neacșu, precum și reprezentanți ai Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și ai Casei Naționale de Pensii Publice.

,,Ca soluție pentru rezolvarea diminuării pensiilor recalculate ale pensionarilor cu dizabilități pensionați la limită de vârstă, cu procente de până la 80%, a fost analizată una dintre cele două propuneri formulate de Ministerul Muncii. Aceasta prevede acordarea unor beneficii sociale prin Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, similare cu cele prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii. Motivele invocate pentru această soluție sunt legate de imposibilitatea modificării Legii nr. 360/2023 pentru o perioadă de cinci ani, precum și de faptul că pensionarii cu dizabilități ale căror pensii au fost diminuate nu vor beneficia de indexările pensiilor începând cu 1 ianuarie 2025.

Poziția mea, pe care o cunoașteți, este că această soluție propusă anulează un drept câștigat și îl înlocuiește cu un ajutor social, care nu are aceeași valoare sau semnificație juridică și socială ca pensia, care constituie un drept de proprietate câștigat.

Totuși, nu sunt eu cea care trebuie să decidă în numele tuturor pensionarilor cu dizabilități pensionați la limită de vârstă. Din acest motiv, am solicitat ca hotărârea finală, cu privire la procesul de transfer al unor drepturi aferente pensiei către beneficiile sociale prevăzute de Legea nr. 448/2006, să fie adoptată cu acordul comun al tuturor organizațiilor reprezentative ale persoanelor cu dizabilități”, a transmis Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilități.

În plus, ea a precizat că va solicita inițierea unei dezbateri publice, cu proceduri transparente, astfel încât toți pensionarii cu dizabilități să înțeleagă impactul modificărilor legislative, iar reprezentanții organizațiilor reprezentative ale persoanelor cu dizabilități să își exprime, în mod clar, acordul sau dezacordul.

Articolul Consultări organizate la nivelul Guvernului, ca urmare a nemulțumirilor pensionarilor nevăzători, provocate de aplicarea formulei de calcul prevăzută de Legea nr. 360/2023 apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/consultari-organizate-la-nivelul-guvernului-ca-urmare-a-nemultumirilor-pensionarilor-nevazatori-provocate-de-aplicarea-formulei-de-calcul-prevazuta-de-legea-nr-360-2023/feed/ 0
Pensionarii cu dizabilități protestează, pensiile lor au fost drastic diminuate https://jurnal-social.ro/pensionarii-cu-dizabilitati-protesteaza-pensiile-lor-au-fost-drastic-diminuate/ https://jurnal-social.ro/pensionarii-cu-dizabilitati-protesteaza-pensiile-lor-au-fost-drastic-diminuate/#respond Fri, 13 Sep 2024 08:57:02 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=25961 Federația Consiliul Național al Dizabilității din România organizează protest în data de 16 septembrie, în intervalul orar 10 – 14, în fața Guvernului României. Noile modificări legislative din Legea nr. 360/2023 anulează recunoașterea unui stagiu de cotizare contributiv redus pentru persoanele cu dizabilități. Această lege introduce o formulă de calcul […]

Articolul Pensionarii cu dizabilități protestează, pensiile lor au fost drastic diminuate apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Federația Consiliul Național al Dizabilității din România organizează protest în data de 16 septembrie, în intervalul orar 10 – 14, în fața Guvernului României.

Noile modificări legislative din Legea nr. 360/2023 anulează recunoașterea unui stagiu de cotizare contributiv redus pentru persoanele cu dizabilități.

Această lege introduce o formulă de calcul care are la bază aplicarea unui stagiu de cotizare uniform de 25 de ani, fără a ține cont de stagiile reduse recunoscute anterior pentru persoanele cu dizabilități grave și accentuate, ceea ce produce o diminuare semnificativă a pensiilor acestor persoane.

La fel de grav este că persoanele cu dizabilități care se vor pensiona în baza Legii 360/2023 și vor beneficia de stagiul redus de cotizare, vor avea pensii mai mici ca indemnizația socială de 1200 lei.

Aceasta este o problemă socială semnificativă, deoarece nu doar că descurajează integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii, dar și subminează recunoașterea eforturilor acestora de a participa activ în societate.

Toți pensionarii cu dizabilități care au beneficiat de stagiul de cotizare contributiv redus, conform legilor anterioare, au primit recent decizii din care rezultă că pensile lor recalculate sunt mai mici cu procente între 50% și 80%. Există 10 tipuri de handicap conform legislației românești: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare. Colegii noștri cu aceste handicapuri au muncit și au realizat stagiul contributiv de cotizare prevăzut de lege. Este inadmisibil ca eforturile și contribuțiile noastre sociale să fie anulate printr-o lege care ignoră specificul și dificultățile cu care ne confruntăm.

Mai mult, se produce înghețarea pensiilor la valoarea din 31 august 2024 și lipsa oricărei indexări pe o perioadă de 10-15 ani, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului la o viață demnă și a principiului echității sociale. Persoanele afectate, în special cele cu handicap grav, vor fi puse într-o situație economică și socială extrem de dificilă, pierzându-se orice recunoaștere a efortului lor de a participa activ la societate, în ciuda limitărilor fizice sau mentale.

Pensia este un drept dobândit prin contribuții anterioare la sistemul de asigurări sociale. Modificarea retroactivă a condițiilor care afectează negativ aceste drepturi este neconstituțională, deoarece încalcă principiul securității juridice.

Reducerea pensiilor persoanelor care au îndeplinit stagiul de cotizare contributiv prevăzut de lege este o formă de discriminare, ceea ce contravine atât legislației naționale, cât și normelor internaționale, inclusiv Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, la care România este parte. Sunt încălcate următoarele articole: Articolul 27 – Dreptul la muncă și ocupare, Articolul 28 – Nivelul de trai adecvat și protecția socială, Articolul 5 – Egalitatea și nediscriminarea, Articolul 4 – Obligațiile generale, Articolul 19 – Viața independentă și integrarea în comunitate.

Protestul din data de 16 septembrie din fața Guvernului se va desfășura într-o atmosferă sumbră, asemenea unei înmormântări ca simbol al faptului că pensionarii cu dizabilități sunt îngropați în nedreptate și suferință.

Este dureros că persoanele cu dizabilități, ale căror vieți sunt deja marcate de limitări, sunt nevoite să iasă în stradă, pentru a-și apăra dreptul la demnitate. Oameni care au muncit în condiții de handicap, care au contribuit la sistemul de pensii, au făcut eforturi supraomenești să îndeplinească stagiul de cotizare contributiv prevăzut de lege și s-au pensionat la limită de vârstă, sunt ignorați și umiliți în acest mod.

Merităm respect. Pensiile noastre nu sunt un privilegiu, sunt un drept câștigat prin sacrificii.

Domnul Ciolacu a propus elaborarea unui act normativ distinct care va include un mecanism de compensare a veniturilor pentru persoanele afectate de pensiile diminuate, în cadrul unui grup de lucru format la nivelul Ministerului Muncii.

Eu am refuzat participarea la grupul de lucru. Anularea unui drept dobândit încalcă principiul securității juridice. Participarea mea la un grup de lucru care discută înlocuirea acestui drept cu o indemnizație socială ar reprezenta o acceptare tacită a acestei încălcări.

O indemnizație socială nu are aceeași valoare sau semnificație juridică și socială ca un drept de pensie câștigat prin muncă. Acceptând să fac parte din acest grup de lucru, ar însemna să fiu de acord cu o soluție inferioară care nu recunoaște efortul și contribuțiile persoanelor cu dizabilități.

Nu particip la grupul de lucru pentru că nu sunt dispusă să susțin soluții care subminează drepturile câștigate. Sunt necesare soluții reale și imediate.

Am trimis către Guvern propunerile noastre axate strict pe modificarea Legii 360/2023.

Propunerile noastre au fost: transformarea pensiei în plată în puncte, exclusiv pentru pensiile diminuate după recalculare, după modelul Art. 154 (2); modificarea Art. 88, alin 2 și 3 prin atribuirea de un punct 1  punct suplimentar pentru fiecare lună de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiții de handicap, respectiv deficiență vizuală gravă, pentru persoanele prevăzute la art. 52 alin. (1) lit. a) și art. 53 și 0,50 puncte suplimentare pentru fiecare lună de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiții de handicap pentru persoanele prevăzute la art. 52 alin. (1) lit. b)”, a declarat Daniela Tontsch, președinta Federației Consiliul Național al Dizabilității din România.

Articolul Pensionarii cu dizabilități protestează, pensiile lor au fost drastic diminuate apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/pensionarii-cu-dizabilitati-protesteaza-pensiile-lor-au-fost-drastic-diminuate/feed/ 0
Regulile de acordare a tichetelor sociale pentru mâncare și a pachetelor alimentare, aprobate https://jurnal-social.ro/regulile-de-acordare-a-tichetelor-sociale-pentru-mancare-si-a-pachetelor-alimentare-aprobate/ https://jurnal-social.ro/regulile-de-acordare-a-tichetelor-sociale-pentru-mancare-si-a-pachetelor-alimentare-aprobate/#respond Thu, 08 Feb 2024 15:08:28 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=22102 Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței din 31 ianuarie 2024, Hotărârea nr.70/2024 pentru aprobarea mecanismului de implementare a măsurilor de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate, în perioada 2024-2027, regulile de acordare, modalitatea şi frecvenţa măsurilor de sprijin, precum şi instituţiile responsabile. Actul normativ a […]

Articolul Regulile de acordare a tichetelor sociale pentru mâncare și a pachetelor alimentare, aprobate apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței din 31 ianuarie 2024, Hotărârea nr.70/2024 pentru aprobarea mecanismului de implementare a măsurilor de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate, în perioada 2024-2027, regulile de acordare, modalitatea şi frecvenţa măsurilor de sprijin, precum şi instituţiile responsabile. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 97 din 1 februarie 2024.

Prin această hotărâre, Guvernul aprobă normele de aplicare privind măsurile de sprijin material de care vor beneficia anumite categorii de persoane defavorizate în perioada 2024-2027, în baza prevederilor art. XLVIII din OUG 115/2023.

Una dintre măsurile prevăzute de ordonanța menționată vizează ajutorul pentru mâncare acordat persoanelor cu venituri reduse. Potrivit documentului, în perioada 2024-2027, sunt stabilite două măsuri de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate, și anume tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde și pachete cu produse alimentare

Tichete sociale pentru produse alimentare și mese calde

Conform noii hotărâri, în ceea ce privește tichetele sociale pentru produse alimentare și mese calde, în 2024 își vor păstra valoarea din anul anterior, respectiv 250 de lei, și vor fi acordate o dată la două luni, urmând ca pentru perioada 2025-2027 să aibă o valoare nominală de 125 de lei, iar distribuția lor să se facă o dată la șase luni.

,,În anul 2024, tichetul social pe suport electronic are o valoare nominală de 250 lei şi se acordă o dată la două luni. Banii respectivi pot fi folosiţi exclusiv pentru achiziţionarea de alimente şi mese calde şi pot fi utilizaţi în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări”, transmite Guvernul, într-un comunicat de presă.

Conform deciziei Guvernului, plafonul maxim de venituri până la care o persoană poate beneficia de sprijinul material sub formă de tichete sociale electronice pentru alimente şi mese calde a fost majorat la 2.000 de lei, faţă de 1.700 anul trecut.

În anul 2024, beneficiari ai ajutorului pentru produse alimentare și mese calde vor fi ,,pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, precum şi persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.

Printre beneficiarii acestei măsuri se vor număra, de asemenea, familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere şi familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei, familiile şi persoanele singure cărora li s-a stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016, precum şi persoanele fără adăpost”, mai transmite Guvernul.

Totuși, în perioada 2025-2027, sprijin material pentru alimente vor putea primi doar:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/ casele de pensii sectoriale, cu vârsta de minim 65 de ani, împlinită la data prelucrării bazelor de date, care beneficiază de indemnizație socială;
  • persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune.

Pachete cu alimente

O altă măsură de sprijin aprobată începând din 2024 este ca persoanele din categoriile considerate vulnerabile să beneficieze şi de un sprijin material sub formă de pachet cu alimente, în cuantum de maxim 125 lei, o dată la 6 luni.

În 2024, vor putea primi pachete cu mâncare:

  • familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune;
  • membrii familiilor beneficiare de ajutor pentru familia cu copii;
  • persoanele sau familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, stabilite în urma anchetelor sociale efectuate la nivelul autorităților locale.

În schimb, în perioada 2025-2027, vor putea beneficia de acest sprijin:

  • pensionarii care au peste 65 de ani și care primesc de indemnizație socială;
  • copiii şi adulţii  cu handicap grav, accentuat sau mediu, care au venituri lunare de maximum 2.000 de lei;
  • familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune.

Potrivit Guvernului, verificarea încadrării beneficiarilor acestor măsuri în limita de venituri lunare prevăzute prin această hotărâre se va face de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin instituţiile din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea sa, cu sprijinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. În cazul persoanelor fără adăpost şi al celor aflate în situaţii critice de viaţă, aceste verificări vor fi făcute de către autorităţile administraţiei publice locale.

Tichetele sociale pe suport electronic vor fi distribuite beneficiarilor prin intermediul Companiei Naţionale ,,Poşta Română” – S.A, iar pachetele cu alimente vor fi distribuite cu sprijinul autorităţilor administraţilor publice locale, mai informează Guvernul.

Articolul Regulile de acordare a tichetelor sociale pentru mâncare și a pachetelor alimentare, aprobate apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/regulile-de-acordare-a-tichetelor-sociale-pentru-mancare-si-a-pachetelor-alimentare-aprobate/feed/ 0
Tichete sociale, în valoare de 250 lei, pentru persoanele vulnerabile https://jurnal-social.ro/tichete-sociale-in-valoare-de-250-lei-pentru-persoanele-vulnerabile/ https://jurnal-social.ro/tichete-sociale-in-valoare-de-250-lei-pentru-persoanele-vulnerabile/#respond Tue, 10 May 2022 12:30:03 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=13390 Guvernul a adoptat, în ședința de luni, 9 mai 2022, o ordonanţă de urgenţă care reglementează acordarea de tichete sociale pe suport electronic, pentru persoane aflate în situații de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, anunță Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Potrivit sursei citate, actul normativ are drept scop instituirea […]

Articolul Tichete sociale, în valoare de 250 lei, pentru persoanele vulnerabile apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Guvernul a adoptat, în ședința de luni, 9 mai 2022, o ordonanţă de urgenţă care reglementează acordarea de tichete sociale pe suport electronic, pentru persoane aflate în situații de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, anunță Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Potrivit sursei citate, actul normativ are drept scop instituirea unor măsuri temporare, în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2022, pentru sprijinul material al unor categorii de populație vulnerabile.

Sprijinul material, acordat o dată la două luni, va compensa o parte din categoriile de cheltuieli cu hrana pentru asigurarea traiului zilnic, prin acordarea unor tichetele sociale pe suport electronic, pentru achiziționarea de produse alimentare de bază și/sau pentru asigurarea de mese calde.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a explicat că valoarea unui tichet social este de 250 lei, iar şase categorii de persoane vulnerabile vor beneficia de această măsură.

,,În ceea ce priveşte tichetele sociale, valoarea tichetului social este de 250 lei aprobată de Guvern, o dată la două luni, pentru şase categorii importante de beneficiari care se află în risc de deprivare materială şi risc de sărăcie extremă. Prima categorie o constituie pensionarii cu venit net lunar sub 1.500 lei, numărul estimat al acestora este de 2,3 milioane. Persoanele cu dizabilităţi cu venit net lunar sub 1.500 lei, numărul estimat al acestora 400.000. Familii cu cel puţin doi copii în întreţinere cu venit net lunar pe membru de familie sub 600 lei, familii monoparentale cu venit net lunar pe membru de familie sub 600 lei, familii care au drept la ajutor social, potrivit Legii privind ajutorul social şi persoanele fără adăpost”, a declarat Marcel Boloş.

Potrivit Ordonanței de urgență privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin categoriilor de persoane vulnerabile, Art. 4 (2), nu se consideră venituri indemnizația lunară, bugetul personal complementar lunar și prestațiile sociale prevăzute la art.58 alin. (4) b) și, respectiv, alin. (5) din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, precum și indemnizația acordată în baza art. 42 alin. (4) din Legea nr.448/2006.

De unde rezultă, printre altele, că indemnizația de handicap nu se ia în considerare la calcularea venitului în vederea acordării voucherelor.

Marcel Boloș a adăugat că este la alegerea beneficiarului dacă optează pentru produsele alimentare sau masa caldă, iar distribuirea tichetelor va fi făcută prin Poşta Română.

,,Voucherul urmează să poată fi utilizat atât pentru achiziţionarea de produse alimentare, s-a lăsat această libertate a beneficiarilor de a alege din categoria produselor alimentare care va fi bunul de consum pe care îl vor folosi, şi masa caldă care a rămas ca măsură alternativă pentru că am avut un astfel de program adresat persoanelor vârstnice şi care a avut un succes destul de bun”, a precizat ministrul Marcel Boloș.

Potrivit ministrului citat, bugetul aprobat este în valoare de 3,1 miliarde de lei. 50% urmează să fie asigurat din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială, pentru perioada de programare 2021 – 2027, iar diferenţa de 50% va fi asigurată din fonduri de la bugetul de stat.

Distribuția va avea loc prin compania națională Poșta Română. Listele de beneficiari vor fi comunicate Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene de către Casa Națională de Pensii și Autoritatea Națională pentru Plăți și Incluziune Socială.

,,Urmează ca în perioada următoare să derulăm procedura de achiziție publică pentru selectarea unităților emitente și apoi procedura pentru emiterea cardurilor. Valabilitatea unui card este de la 1 iunie 2022, până pe data de 31 decembrie 2022 (…) Cardurile, respectiv tichetele sociale sunt emise de către unitățile emitente autorizate de către Ministerul Finanțelor Publice, se comunică aceste carduri către Poșta Română și apoi, prin intermediul poștașului sau poștașilor, ajung la beneficiarul final. Deci, beneficiarul nu trebuie să facă nimic. Probabil, împreună cu talonul de pensie sau separat – aceasta deja este o discuție de amănunt în ceea ce privește distribuția – vor ajunge în posesia cardului”, a mai spus Marcel Boloș.

Potrivit documentului publicat de Guvern, banii nu pot fi retrași de pe card și pot fi utilizați doar în România, pentru achiziționarea de produse alimentare și de mese calde, pe baza actului de identitate.

Pentru mai multe detalii, puteți consulta aici Ordonanța de urgență privind acordarea de tichete sociale persoanelor vulnerabile.

Articolul Tichete sociale, în valoare de 250 lei, pentru persoanele vulnerabile apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/tichete-sociale-in-valoare-de-250-lei-pentru-persoanele-vulnerabile/feed/ 0
Cresc subvențiile pentru asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute de lege care furnizează servicii sociale persoanelor vulnerabile https://jurnal-social.ro/cresc-subventiile-pentru-asociatiile-fundatiile-si-cultele-recunoscute-de-lege-care-furnizeaza-servicii-sociale-persoanelor-vulnerabile/ https://jurnal-social.ro/cresc-subventiile-pentru-asociatiile-fundatiile-si-cultele-recunoscute-de-lege-care-furnizeaza-servicii-sociale-persoanelor-vulnerabile/#respond Tue, 03 May 2022 09:56:29 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=13293 Guvernul a aprobat, în ședința de joi, 28 aprilie 2022, majorarea cuantumului subvenției acordate de la bugetul de stat asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute de lege pentru serviciile sociale acordate persoanelor vulnerabile, anunță Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), într-un comunicat. Potrivit sursei citate, cuantumul subvenției primite de la bugetul […]

Articolul Cresc subvențiile pentru asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute de lege care furnizează servicii sociale persoanelor vulnerabile apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, 28 aprilie 2022, majorarea cuantumului subvenției acordate de la bugetul de stat asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute de lege pentru serviciile sociale acordate persoanelor vulnerabile, anunță Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, cuantumul subvenției primite de la bugetul de stat de asociaţiile, fundaţiile și cultele recunoscute în România care furnizează servicii sociale crește la 1.000 lei/persoană în cazul serviciilor acordate în centrele rezidențiale și la 600 lei/persoană în cazul serviciilor acordate în centrele de zi, la domiciliu sau în comunitate.

,,Decizia luată astăzi de Guvern, printr-o hotărâre care modifică și completează HG nr. 1.153/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, era necesară în contextul în care nivelul mediu lunar al subvenţiei de la bugetul de stat pentru o persoană asistată, nemodificat din anul 2008, era de 250 lei/persoană pentru centrul rezidenţial, 175 lei/persoană de zi, 120 lei/persoană unitatea de îngrijiri la domiciliu și 90 lei/persoană în cazul cantinelor sociale sau al altor servicii de acordare a hranei”, se arată în comunicatul MMSS.

Actul normativ mai prevede modificarea și completarea categoriilor de cheltuieli pentru finanțarea cărora se pot acorda subvențiile, dar și simplificarea administrativă și digitalizarea procesului de evaluare și selecție, precum și a procesului de acordare lunară a subvenției.

Programul de subvenționare a asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România pentru unitățile de asistență socială, creat cu scopul de a dezvolta și diversifica serviciile sociale acordate de furnizorii privați, funcționează neîntrerupt de peste 20 ani, atât cu fonduri de la bugetul de stat, prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, cât și de la bugetul local.

Potrivit MMSS, nivelul subvențiilor nu poate depăși costul mediu lunar de întreținere, pe persoană asistată, din unitățile de asistență socială de stat cu profil similar.

,,Măsura adoptată de Guvern ar putea avea un impact bugetar anual de peste 74 de milioane de lei, estimat pentru cele peste 10.000 de persoane vulnerabile care beneficiază de serviciile sociale acordate de asociațiile, fundațiile și cultele subvenționate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale”, se mai menționează în comunicat.

Articolul Cresc subvențiile pentru asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute de lege care furnizează servicii sociale persoanelor vulnerabile apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/cresc-subventiile-pentru-asociatiile-fundatiile-si-cultele-recunoscute-de-lege-care-furnizeaza-servicii-sociale-persoanelor-vulnerabile/feed/ 0
Guvernul a aprobat transpunerea în legislația internă a cerințelor europene de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor https://jurnal-social.ro/guvernul-a-aprobat-transpunerea-in-legislatia-interna-a-cerintelor-europene-de-accesibilitate-aplicabile-produselor-si-serviciilor/ https://jurnal-social.ro/guvernul-a-aprobat-transpunerea-in-legislatia-interna-a-cerintelor-europene-de-accesibilitate-aplicabile-produselor-si-serviciilor/#respond Fri, 29 Apr 2022 09:49:01 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=13273 Guvernul a aprobat joi, 28 aprilie 2022, transpunerea în legislația internă a cerințelor europene de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor. Bancomatele, automatele pentru bilete ori serviciile de comunicații electronice vor trebui accesibilizate din 2025, anunță Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), într-un comunicat de presă. ,,Guvernul a aprobat transpunerea integrală […]

Articolul Guvernul a aprobat transpunerea în legislația internă a cerințelor europene de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Guvernul a aprobat joi, 28 aprilie 2022, transpunerea în legislația internă a cerințelor europene de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor. Bancomatele, automatele pentru bilete ori serviciile de comunicații electronice vor trebui accesibilizate din 2025, anunță Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), într-un comunicat de presă.

,,Guvernul a aprobat transpunerea integrală a Directivei (UE) 2019/882 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor. Accesibilitatea clădirilor, transporturilor, produselor și serviciilor, inclusiv serviciile bazate pe web și a tehnologiilor informației și comunicațiilor, reprezintă o condiție prealabilă pentru participarea egală la viața comunității și pentru o viață independentă”, se arată în comunicat.

Conform Directivei (UE) 2019/882 privind cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor, cererea de produse și servicii accesibile este ridicată și se preconizează că numărul de persoane cu dizabilități va crește semnificativ. Un mediu în care produsele și serviciile sunt mai accesibile contribuie la o societate mai favorabilă incluziunii și facilitează o viață independentă pentru persoanele cu dizabilități.

Cerințele de accesibilitate naționale diferă în prezent de cele ale statelor din Uniunea Europeană, atât în ceea ce privește domeniul de aplicare, cât și la nivelul detaliilor, iar aceste diferențe afectează negativ competitivitatea și creșterea, din cauza costurilor suplimentare suportate pentru elaborarea și comercializarea unor produse și servicii accesibile pentru fiecare piață națională.

Potrivit MMSS, transpunerea Directivei UE în legislația românească va asigura buna funcționare a pieței interne, pentru a pune capăt fragmentării pieței de produse și servicii accesibile, pentru a crea economii de scară, pentru a facilita comerțul transfrontalier și mobilitatea, dar și pentru a ajuta operatorii economici să își concentreze resursele asupra inovării, în loc să utilizeze aceste resurse pentru acoperirea cheltuielilor generate de legislația fragmentată din Uniune.

Astfel, potrivit actului normativ aprobat de Guvern, trebuie reglementate următoarele produse introduse pe piață după 28 iunie 2025:

  • sisteme hardware de uz general destinate consumatorilor și sisteme de operare pentru aceste sisteme hardware;
  • echipamente terminale destinate consumatorilor dotate cu capacități informatice interactive, utilizate pentru servicii de comunicații electronice;
  • echipamente terminale destinate consumatorilor dotate cu capacități informatice interactive, utilizate pentru accesul la serviciile mass-media audiovizuale;
  • e-readere.
  • terminale de plată pentru autoservire.

Totodată, vor trebui asigurate condiții de accesibilitate următoarelor terminale pentru autoservire destinate furnizării de servicii, introduse pe piață după 28 iunie 2025:

  • bancomate;
  • automate pentru bilete;
  • automate de check-in;
  • terminale pentru autoservire interactive care furnizează informații, exceptând terminalele instalate drept componente integrate ale vehiculelor, aeronavelor, navelor sau materialului rulant.

În ceea ce privește serviciile furnizate consumatorilor, vor trebui accesibilizate, după 28 iunie 2025, următoarele:

  • servicii de comunicații electronice, cu excepția serviciilor de transmitere utilizate pentru furnizarea de servicii între dispozitive (machine-to-machine);
  • servicii care oferă acces la servicii mass-media audiovizuale;
  • servicii bancare destinate consumatorilor;
  • cărți electronice și software dedicat;
  • servicii de comerț electronic.

De asemenea, alte domenii de aplicare se pot referi la serviciile de transport aerian, feroviar, maritim și cu autobuzul pentru pasageri, cu excepția serviciilor urbane și suburbane de transport, precum și a serviciilor regionale de transport:

  • site-uri web;
  • servicii integrate pe dispozitive mobile, inclusiv aplicații mobile;
  • bilete electronice și servicii electronice de emitere a biletelor;
  • furnizarea de informații privind serviciul de transport, inclusiv informații de călătorie în timp real.

Un alt domeniu de aplicare se referă la preluarea comunicațiilor de urgență către  numărul european unic pentru apeluri de urgență 112.

Directiva (UE) 2019/882 cuprinde o serie de măsuri tranzitorii potrivit cărora statele membre pot să prevadă că terminalele pentru autoservire utilizate în mod legal de către furnizorii de servicii pentru furnizarea de servicii înainte de 28 iunie 2025 pot să fie utilizate în continuare pentru furnizarea de servicii similare până la sfârșitul duratei lor de viață economică utilă, dar nu mai mult de 20 de ani după intrarea lor în uz.

Fără a aduce atingere acestei măsuri, statele membre prevăd o perioadă de tranziție care se încheie la 28 iunie 2030, în care furnizorii de servicii pot continua să își furnizeze serviciile, utilizând produsele pe care le-au folosit în mod legal pentru a furniza servicii similare înainte de această dată.

Contractele de furnizare de servicii convenite înainte de 28 iunie 2025 rămân valabile fără modificări până la expirare, dar nu mai mult de cinci ani de la respectiva dată. 

,,Documentul european prevede că cerințele de accesibilitate ar trebui introduse în modul cel mai puțin împovărător cu putință pentru operatorii economici și statele membre și că noile tehnologii trebuie să fie accesibile tuturor persoanelor cu dizabilități, iar furnizorii de servicii de sprijin trebuie să aibă abilitățile adecvate care să le permită să răspundă nevoilor lor”, se mai arată în comunicat.

Potrivit MMSS, la 31 decembrie 2021, în România erau înregistrate 865.573 de persoane cu dizabilități. Dintre acestea, 848.966 de persoane, reprezentând un procent de 98,09 %, se află în îngrijirea familiilor şi/sau trăiesc independent.

Mai jos, puteți afla mai multe informații despre actul normativ aprobat de Guvern.

Articolul Guvernul a aprobat transpunerea în legislația internă a cerințelor europene de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/guvernul-a-aprobat-transpunerea-in-legislatia-interna-a-cerintelor-europene-de-accesibilitate-aplicabile-produselor-si-serviciilor/feed/ 0
Patru programe de interes naţional pentru dezvoltarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, aprobate de Guvern https://jurnal-social.ro/patru-programe-de-interes-national-pentru-dezvoltarea-serviciilor-sociale-destinate-persoanelor-varstnice-aprobate-de-guvern/ https://jurnal-social.ro/patru-programe-de-interes-national-pentru-dezvoltarea-serviciilor-sociale-destinate-persoanelor-varstnice-aprobate-de-guvern/#respond Mon, 04 Apr 2022 09:21:41 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=13201 Guvernul a aprobat, miercuri, 30 martie 2022, finanțarea cu suma de 161.034.000 de lei, pentru o perioada de 24 luni, a patru programe de interes naţional pentru dezvoltarea de servicii sociale integrate destinate persoanelor vârstnice, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS). Potrivit sursei citate, vor […]

Articolul <strong>Patru programe de interes naţional pentru dezvoltarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, aprobate de Guvern</strong> apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Guvernul a aprobat, miercuri, 30 martie 2022, finanțarea cu suma de 161.034.000 de lei, pentru o perioada de 24 luni, a patru programe de interes naţional pentru dezvoltarea de servicii sociale integrate destinate persoanelor vârstnice, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS).

Potrivit sursei citate, vor fi înființate 100 de centre de servicii sociale fără cazare, pentru persoanele vârstnice. Se estimează că aproximativ 5.400 de persoane vor beneficia de servicii comunitare la domiciliu, de acordarea hranei, de îngrijire personală, recuperare și reabilitare funcțională, ori de consiliere socială și psihologică.

,,Actul normativ aprobat astăzi prevede și dezvoltarea de competențe digitale, nu numai pentru persoanele vârstnice, ci și pentru îngrijitorii informali ai acestora și personalul din serviciile sociale de îngrijire pe termen lung, precum și utilizarea de diverse dispozitive destinate persoanelor dependente, inclusiv lucrul cu câinii utilitari, dar și înființarea de rețele comunitare voluntare de sprijin pentru prevenirea izolării sociale, activități de comunicare și monitorizare etc”, se mai arată în comunicat.

Banii necesari pentru finanțarea proiectelor depuse în cadrul celor patru programe naționale provin din bugetul de stat, prin bugetul alocat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, în limita fondurilor bugetare aprobate cu această destinație. Suma prevăzută în legea bugetului de stat pentru acest an se ridică la 48.687.000 de lei, pentru anul 2023 – 80.517.000 de lei, iar pentru anul 2024 – 31.830.000 de lei.

Potrivit MMSS, pot depune proiecte serviciile publice de asistență socială din comunele și orașele sub 20.000 de locuitori și furnizorii de servicii sociale privați, fără scop lucrativ, respectiv asociații, fundații și culte recunoscute în România. Evaluarea şi selecţia de proiecte revine Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, în baza unei metodologii aprobate, prin ordin de ministru, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului.

Hotărârea Guvernului mai stabilește că cererile de finanţare se depun individual sau în parteneriat cu furnizori publici ori privaţi de servicii sociale, iar implementarea şi controlul fondurilor alocate urmează să fie monitorizate de agenţiile teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială.

În prezent, în registrul serviciilor sociale sunt înregistate 5.234 servicii sociale licențiate, din care 1.652 destinate persoanelor vârstnice, cele mai multe fiind cămine.

Articolul <strong>Patru programe de interes naţional pentru dezvoltarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, aprobate de Guvern</strong> apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/patru-programe-de-interes-national-pentru-dezvoltarea-serviciilor-sociale-destinate-persoanelor-varstnice-aprobate-de-guvern/feed/ 0
Guvernul a stabilit numărul de bilete de tratament balnear pe care le poate asigura în anul 2022 https://jurnal-social.ro/guvernul-a-stabilit-numarul-de-bilete-de-tratament-balnear-pe-care-le-poate-asigura-in-anul-2022/ https://jurnal-social.ro/guvernul-a-stabilit-numarul-de-bilete-de-tratament-balnear-pe-care-le-poate-asigura-in-anul-2022/#respond Thu, 10 Mar 2022 10:45:42 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=13095 Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, 2 martie 2022, actul normativ privind acordarea unor bilete de tratament balnear în anul 2022. Potrivit datelor oficiale, în acest an, guvernul a aprobat un buget total de 200.000.000. ,,Aproximativ 100.000 de bilete la tratament balnear vor fi asigurate în acest an, prin Casa Națională […]

Articolul Guvernul a stabilit numărul de bilete de tratament balnear pe care le poate asigura în anul 2022 apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, 2 martie 2022, actul normativ privind acordarea unor bilete de tratament balnear în anul 2022. Potrivit datelor oficiale, în acest an, guvernul a aprobat un buget total de 200.000.000.

,,Aproximativ 100.000 de bilete la tratament balnear vor fi asigurate în acest an, prin Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), după ce  Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, actul normativ privind bugetul alocat, precum şi modul de acordare, distribuire şi decontare a acestora.

Suma totală prevăzută în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 cu această destinație este de 200.000.000 lei și se estimează că vor fi asigurate cel mult 101.000 bilete la tratament balnear, din care 60.420 vor fi asigurate în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea CNPP. Acestea vor fi repartizate pe maxim 19 serii, durata unui sejur fiind de 16 zile, pentru un tratament balnear de 12 zile”, a transmis Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, acordarea prestațiilor privind tratamentul balnear se face prin atribuirea de bilete de tratament persoanelor îndreptățite, în limita numărului de locuri asigurate în unitățile de tratament din proprietatea CNPP, precum și a numărului de locuri contractate cu alte unități de profil și a sumelor alocate pentru această prestație prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

,,Pot solicita bilete de tratament balnear pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale”,  se arată în comunicat.

Conform Ministerului Muncii, numărul biletelor de tratament balnear contractat cu alți operatori economici se va stabili prin încheierea unor contracte subsecvente, în baza acordurilor-cadru atribuite în anul 2020.

Articolul Guvernul a stabilit numărul de bilete de tratament balnear pe care le poate asigura în anul 2022 apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/guvernul-a-stabilit-numarul-de-bilete-de-tratament-balnear-pe-care-le-poate-asigura-in-anul-2022/feed/ 0
Guvernul a aprobat fondurile pentru operaţionalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) https://jurnal-social.ro/guvernul-a-aprobat-fondurile-pentru-operationalizarea-sistemului-informatic-de-monitorizare-electronica-sime/ https://jurnal-social.ro/guvernul-a-aprobat-fondurile-pentru-operationalizarea-sistemului-informatic-de-monitorizare-electronica-sime/#respond Fri, 14 Jan 2022 12:48:51 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=12887 Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, 12 ianuarie 2022, indicatorii pentru operaţionalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME), urmând ca până în 2025 să fie achiziţionate 15.000 de kituri de monitorizare electronică, a anunţat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode. ,,Este un prim pas în materializarea acestui proiect care va […]

Articolul Guvernul a aprobat fondurile pentru operaţionalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, 12 ianuarie 2022, indicatorii pentru operaţionalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME), urmând ca până în 2025 să fie achiziţionate 15.000 de kituri de monitorizare electronică, a anunţat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

,,Este un prim pas în materializarea acestui proiect care va permite asigurarea protecției victimelor violenței domestice și tragerea la răspundere a agresorilor. Aprobarea acestui act normativ reprezintă, totodată, baza pentru demararea procedurilor de achiziție în vederea dotării corespunzătoare a Poliţiei Române cu echipamente şi infrastructură hardware şi software, precum și cu dispozitive electronice de supraveghere, un număr total de 15.000 de kituri pentru monitorizarea electronică”, a declarat Lucian Bode.

Potrivit sursei citate, proiectul în valoare de 241 milioane de lei (TVA inclus) se va aplica în format de proiect pilot începând cu acest an până la începutul anului 2026 și va cuprinde verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse, în condițiile legii, prin ordinele de protecţie provizorii, ordinele de protecţie şi ordinele europene de protecţie. Va fi un prim test important care va viza pentru început trei județe și municipiul București. Ulterior, proiectul se va extinde și aplica pentru toate cazurile prevăzute de Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale.

,,În vederea sprijinirii Poliţiei Române în eforturile sale pentru implementarea SIME, conform atribuţiilor ce îi revin potrivit cadrului legal în vigoare, este necesară dotarea corespunzătoare a acesteia cu echipamente şi infrastructură hardware şi software, precum şi cu dispozitive electronice de supraveghere. Obiectivul general al proiectului de investiţii îl constituie creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, proiectul propus spre finanţare urmând să asigure capabilităţile, precum şi capacitatea de acţiune a Poliţiei Române, contribuind semnificativ la creşterea capacităţii de verificare a modului de respectare a măsurilor dispuse, în condiţiile legii, prin ordinele de protecţie provizorii, ordinele de protecţie şi ordinele europene de protecţie”,se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.

Ministrul Lucian Bode a explicat că pentru operaţionalizarea SIME în acest an au fost prevăzute în bugetul MAI fonduri în valoare de 32 de milioane de lei, pentru achiziţia a 964 de kituri de monitorizare şi a infrastructurii harware şi software.

,,Am încredere că, prin operaţionalizarea acestei infrastructuri de monitorizare, se creează un mecanism eficient şi necesar, care va contribui la limitarea violenţei domestice, un fenomen care mutilează destine şi lasă urme adânci în societate.

Violența domestică este o realitate crudă care, din păcate, în ultimul an a înregistrat valori ridicate, peste media ultimilor 4 ani și care reclamă acțiuni ferme și mijloace adecvate pentru prevenire și combatere. Pentru reușita acestui proiect care salvează vieți, niciun efort nu este prea mare. De aceea, le solicit tuturor celor implicați să dea dovadă de seriozitate, profesionalism, iar coordonarea interinstituțională să fie exemplară pentru operaționalizarea cât mai curând a acestui sistem”, a mai spus Lucian Bode.

Articolul Guvernul a aprobat fondurile pentru operaţionalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/guvernul-a-aprobat-fondurile-pentru-operationalizarea-sistemului-informatic-de-monitorizare-electronica-sime/feed/ 0
Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar pentru pensionarii din sistemul public de pensii, în luna ianuarie 2022 https://jurnal-social.ro/guvernul-a-aprobat-acordarea-ajutorului-financiar-pentru-pensionarii-din-sistemul-public-de-pensii-in-luna-ianuarie-2022/ https://jurnal-social.ro/guvernul-a-aprobat-acordarea-ajutorului-financiar-pentru-pensionarii-din-sistemul-public-de-pensii-in-luna-ianuarie-2022/#respond Tue, 21 Dec 2021 09:41:05 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=12784 Guvernul a aprobat vineri, 17 decembrie 2021, printr-o ordonanță de urgență, acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii, cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toți cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei, în […]

Articolul <strong>Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar pentru pensionarii din sistemul public de pensii, în luna ianuarie 2022</strong> apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Guvernul a aprobat vineri, 17 decembrie 2021, printr-o ordonanță de urgență, acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii, cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toți cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei, în luna ianuarie 2022, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Muncii.

Măsura este prevăzută în Programul de guvernare 2021-2024 și este menită să vină în sprijinul acestei categorii de persoane vulnerabile, în perioada de iarnă, ca sprijin excepțional.

Actul normativ prevede ca ajutorul financiar să se acordă diferențiat, astfel:

– 1.200 lei pentru pensionarii sistemului public de pensii și pentru beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special cu venituri mai mici sau egale cu 1.000 lei;

– ca diferență între nivelul de 2.200 lei și nivelul veniturilor cumulate din pensie sau din drepturile prevăzute de actele normative cu caracter special, pentru pensionarii și beneficiarii cu venituri între 1.001 – 1.600 lei inclusiv.

Așadar, spre exemplu, pentru o pensie de 1.001 lei se acordă un ajutor de 1.199 lei, pentru o pensie de 1.002 lei, ajutorul va fi de 1.198 lei, iar suma acordată va scădea pe măsură ce pensia este mai mare, astfel că pentru o pensie de 1.600 de lei, ajutorul va fi de 600 de lei.

Ajutorul financiar se acordă din oficiu, în luna ianuarie 2022, odată cu drepturile de pensie aferente acestei luni, persoanelor din evidența caselor teritoriale de pensii care au domiciliul în România.

,,Guvernul a stabilit ca ajutorul financiar să nu se ia în calcul la stabilirea ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie. De asemenea, nici majorarea punctului de pensie și a indemnizației sociale să nu fie luată în calcul pentru acordarea ajutorului de încalzire și a suplimentului pentru energie în acest sezon rece”, se menționează în comunicat.

În total, 2,45 milioane pensionari vor beneficia de acest tip de sprijin.

Articolul <strong>Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar pentru pensionarii din sistemul public de pensii, în luna ianuarie 2022</strong> apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/guvernul-a-aprobat-acordarea-ajutorului-financiar-pentru-pensionarii-din-sistemul-public-de-pensii-in-luna-ianuarie-2022/feed/ 0