Consiliul Național al Dizabilității din România a înaintat premierului României, Marcel Ciolacu, ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu și ministrului Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, o petiție prin care sesizează efectele neaplicării corecte a legislației privind protecția persoanelor cu dizabilități, pe fondul lipsei controalelor privind aplicarea legii.
De data aceasta, faptul că mijlocele de transport în comun nu sunt adaptate și conducătorii acestora nu sunt instruiți despre felul în care trebuie să reacționeze când în mijloacele de transport urcă persoane cu dizabilități.
Deja a făcut înconjurul țării evenimentul tragic de la Arad, din data de 14 august 2023, când o femeie în vârstă de 55 de ani a vrut să urce în tramvai cu fiica sa de 12 ani, aflată în scaun rulant, fiind cu handicap grav. A reuşit să-și urce fiica pe uşa din spate, dar, înainte ca ea să urce, vatmanul a închis uşile tramvaiului, fără să se asigure, și a prins-o pe femeie, care a suferit multiple răni după ce a fost târâtă în mers de tramvai. După câteva ore, femeia a decedat la spital.
Redăm integral petiția:
Către:
Premierul României, Marcel Ciolacu
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu
Vă scriem pentru a vă sesiza faptul că din nou apar la suprafață, prin evenimente tragice, efectele neaplicării corecte a legislației privind protecția persoanelor cu dizabilități, pe fondul lipsei controalelor privind aplicarea legii.
De data aceasta, faptul că mijlocele de transport în comun nu sunt adaptate și conducătorii acestora nu sunt instruiți despre felul în care trebuie să reacționeze când în mijloacele de transport urcă persoane cu dizabilități.
Deja a făcut înconjurul țării evenimentul tragic de la Arad, din data de 14 august 2023, când o femeie în vârstă de 55 de ani a vrut să urce în tramvai cu fiica sa de 12 ani, aflată în scaun rulant, fiind cu handicap grav. A reuşit să-și urce fiica pe uşa din spate, dar, înainte ca ea să urce, vatmanul a închis uşile tramvaiului, fără să se asigure, și a prins-o pe femeie, care a suferit multiple răni după ce a fost târâtă în mers de tramvai. După câteva ore, femeia a decedat la spital.
Accidentul de la Arad are două victime, nu doar una, cum ar părea la o apreciere făcută cu indiferență. Dependența totală a copilei în vârstă de 12 ani de cea care i-a dat viață și care cu dragoste, dăruire și eforturi supraomenești, a ținut-o în viață, face ca și supraviețuirea ei în urma tragediei să fie îndoielnică. Asta deși toata presa s-a grăbit să precizeze că „nu are nicio zgârietură”, cu toate că biata copilă cu handicap grav a fost martoră chiar la uciderea mamei sale.
Între drama înfiorătoare a celor două suflete care trăiau una „pentru” și alta „prin” cealaltă și ororile din azilele groazei există o legătură pe care, dacă vom continua să ne facem că n-o vedem, lipsa de umanitate a acestei societăți se va agrava până la un punct critic dincolo de care limitele ticăloșiei pur și simplu vor dispărea.
Vedem zilnic mulți conducători de mijloace de transport în comun care închid ușile în fața persoanelor cu dizabilități pentru a nu pune în funcțiune insuficientele dispozitive asistive existente, precum și mulți șoferi de taxi care nici nu concep să transporte pasageri în scaune rulante.
Așadar, biata mamă care a fost omorâtă, tocmai reușise să urce în tramvaiul vechi, neaccesibil și deci fără dispozitive asistive – cu un efort cum numai părinții care duc astfel de cruci grele știu cât de mare este – un scaun rulant care cântărește în jur de 15 kilograme în care se afla fiica sa cântărind aproximativ 35 de kilograme. Este un efort pe care mulți nici nu pot să și-l imagineze. O mama chinuită, care nu are de ales, ridică chiar și propria greutate simțind că-i explodează inima.
Prima asemănare cu atitudinea din azilele groazei, un subiect care deja plictisește opinia publică, este aceea că, potrivit filmărilor, nimeni n-o ajută. Sigur că acel chin, al unei femei singure în mijlocul oamenilor a durat câteva minute. Să nu o fi observat vatmanul în oglinda din dreapta în timp ce femeia se chinuia, ținându-l astfel pe loc mai mult decât în mod normal? Așa că acesta a demarat înainte de a se asigura că a urcat și mama a cărei mână a rămas încleștată pe scaunul rulant aflat deja în tramvai. S-ar putea să fi rămas încleștată din cauza închiderii ușilor, dar nu este exclus ca gestul de a nu desprinde și retrage mâna înainte de închiderea ușilor să fi fost intenționat. Este mai mult decât probabil să se fi gândit că fiica ei, incapabilă să vorbească, să-și poarte de grijă, rămasă singură într-un tramvai cu călători, preocupați fiecare de sine, ar putea fi in pericol. A fost ultimul ei gest ocrotitor pe care numai părinții copiilor și tinerilor cu dizabilități îl pot înțelege. Din păcate, doar ei!
Nimeni nu știe până unde poate ajunge dezumanizarea și mai ales la ce poate duce. Pericolul nu este doar pentru cei mai vulnerabili membri ai societății și deci neglijabil, ci pentru întreaga societate. Oricine poate deveni vulnerabil prin boală, accident etc.
Deși prin Convenția Organizației Națiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (CDPD) sunt definite drepturile persoanelor cu dizabilități și România a ratificat documentul, în realitate nimeni nu e sancționat dacă nu respectă aceste drepturi.
Conform Articolului 9, „Pentru a da persoanelor cu dizabilităţi posibilitatea să trăiască independent şi să participe pe deplin la toate aspectele vieţii, statele părţi vor lua măsurile adecvate pentru a asigura acestor persoane accesul, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la mediul fizic, la transport, informaţie şi mijloace de comunicare, inclusiv la tehnologiile şi sistemele informatice şi de comunicaţii şi la alte facilităţi şi servicii deschise sau furnizate publicului, atât în zonele urbane, cât şi rurale.”
Nu există o statistică privind nivelul de accesibilitate al mijloacelor de transport în comun din România, doar constatăm personal că nu putem utiliza în mare măsură serviciul de transport în comun. E suficient să întrebați câte localități au mijloace de transport accesibilizate, să aflați câte vagoane CFR sunt accesibilizate, câte toalete de la CFR din vagoane sau stații sunt accesibilizate, câte trotuare sunt accesibilizate conform normelor din construcții, așa puteți afla cum se respectă drepturile persoanelor cu dizabilități.
Vă cerem să se controleze aplicarea legilor deja existente și, de asemenea, propunem modificarea Codul rutier prin includerea unor sancțiuni drastice pentru toți conducătorii de autovehicule care pun în pericol, nu doar în caz de accident, persoane cu dizabilități și/sau însoțitorii acestora. Sancțiunile să fie valabile pentru șoferii serviciului de transport în comun, autoturisme taxi, uber etc.
Președinte CNDR
Daniela Tontsch
Susțin demersul următoarele organizații:
CNDR – Consiliul Național al Dizabilității din România
FONSS – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale
FEDRA – Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist
Educatia porneste din familie dar si scoala are o mare responsabilitate in acest sens. Din pacate, nu se cultiva empatia. Suntem acaparati pe zi ce trece, de tehnologie, asta vad in noile generatii care vin, prea putini sunt atenti la cei din jur, nu ii intereseaza nici empatia, nici interactiunea cu cei de langa ei. Imi aduc aminte ca am invatat la scoala cum bine ar fi, atunci cand vedem un om in varsta in mijloacele de transport in comun, sa ne ridicam si sa oferim locul, daca nu are unde sa stea. Azi, scoala e preocupata in permanenta de schimbari, au bulibasit un sistem. Nu se vrea, parerea mea, nu se mai doreste sa fim umani. Scapa cine poate, cu alte cuvinte, fiecare pe barba lui.Atunci cand se intampla tragedii de genul, se mai agita putin autoritatile, dar vom ajunge in curand sa nu ne mai agitam deloc. Cati ani la rand nu am sesizat despre soferii care refuza acesti parinti, cati ani la rand nu am prezentat aceste povesti, care arata o realitate crunta, familii monoparentale care se lupta sa supravietuiasca zi de zi. Aceste mame ar trebui decorate cu distincitia de “eroine” la cate eforturi reale fac sa-si ingrijeasca copiii. E greu, mai plangem putin, mai prezentam niste materiale, mai incercam sa schimbam ceva, dar degeaba daca maine,, Ionica e schimbat cu Vasile care e la fel de nepasator fata de cei la care ar trebui sa fie foarte atent.