Lună: iulie 2025

Echipa României își ia rămas bun de la București și pornește spre Istanbul, încrezătoare pentru EPYG 2025

Luni, 21 iulie 2025, la Complexul Sportiv Național „Arcul de Triumf” din București, a avut loc, în premieră pentru sportul paralimpic românesc, ceremonia oficială de depunere a jurământului de către delegația României care va participa la Jocurile Europene Paralimpice de Tineret – EPYG 2025, ce se vor desfășura la Istanbul, […]

Peste 70 de copii cu dizabilități și din medii vulnerabile au explorat lumea artei, științei și a Universului la Muzeul MINA București

Peste 70 de copii cu dizabilități și din medii vulnerabile au participat la două spectacole interactive și imersive la Muzeul MINA (Museum of Immersive New Art) din București: Da Vinci + Egipt + Autogenesis și Dinozaurii + Lecția de astronomie. Evenimentul a fost organizat de Asociația KinetoBebe, în cadrul programului […]

Consumatorii vulnerabili vor primi sprijin pentru plata facturilor la energie începând cu 1 iulie 2025

Începând cu 1 iulie 2025, consumatorii vulnerabili vor beneficia de sprijin financiar pentru plata facturilor la energie electrică, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 35/27.06.2025. Măsura intră în vigoare odată cu liberalizarea pieței de energie și vizează înlocuirea mecanismului general de plafonare a prețurilor cu un sistem direcționat, mai eficient și […]

,,Nicio pastilă magică” – Primul spectacol din România cu actori cu dizabilități motorii, disponibil gratuit online

Pe 10 iulie, Asociația de Teatru Digital a transmis live, gratuit, pe platforma PiciordePlay, spectacolul „Nicio pastilă magică / No Magic Pill” – o producție unică în peisajul teatral românesc. Este primul spectacol din România care aduce împreună pe scenă actori profesioniști și actori amatori cu dizabilități motorii, într-o poveste […]

Ministrul Sănătății: Taxa CASS nu se va aplica persoanelor cu handicap și pacienților oncologici incluși în programele de sănătate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat modificări importante legate de statutul de asigurat în sistemul public de sănătate. Pe viitor, doar anumite categorii sociale vor mai fi scutite de plata contribuției CASS, iar persoanele coasigurate vor trebui să îndeplinească noi condiții pentru a beneficia de acest statut. Potrivit ministrului, vor […]

Nicio pastilă magică, primul spectacol cu actori cu dizabilități motorii în distribuție, va fi transmis live pe 10 iulie

Avanpremiera și premiera au avut loc săptămâna aceasta, la Teatrul Național București Pe 1 și 2 iulie, la Sala Media a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din capitală, au avut loc primele două reprezentații ale spectacolului Nicio pastilă magică / No Magic Pill, în regia lui Laurențiu Rusescu, cu Mihaela […]

Din 28 iunie 2025, toate site-urile companiilor din România trebuie să devină accesibile pentru persoanele cu dizabilități

Începând cu 28 iunie 2025, site-urile web și serviciile online din România vor fi obligate să respecte standardele de accesibilitate digitală pentru persoanele cu dizabilități. Măsura este reglementată de Legea nr. 232/2022, care transpune în legislația națională Directiva UE 2019/882 – cunoscută drept Actul european privind accesibilitatea (European Accessibility Act). […]