Începând de vineri, 30 aprilie 2021, autoturismele folosite de persoanele cu handicap accentuat sau grav sau deţinute de cei care au în îngrijire aceste persoane pot circula pe podul Feteşti-Cernavodă, fără să se plătească pentru acestea taxa de trecere, se arată într-un ordin al Ministerului Transporturilor, publicat luna trecută în Monitorul Oficial.
Potrivit Ordinului nr. 213/2021, sunt exceptate de la plata tarifului de trecere autoturismele deținute sau, după caz, folosite în baza unui drept legal de către persoanele cu handicap accentuat sau grav sau deținute de persoane îndreptățite să beneficieze de gratuitate în numele acestor persoane. Exceptarea de la plata taxei de trecere va fi valabilă pentru un singur autoturism.
Pentru a putea beneficia de această facilitate, persoanele cu dizabilități trebuie să solicite permise de liberă trecere valabile pentru o perioadă de 12 luni, eliberate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța.
Trecerea pe baza acestor permise se face, în cazul Agenției de Încasare Fetești, prin benzile marginale ale punctului de taxare, inscripționate cu semnul „cash”. Cel puțin deocamdată nu este prevăzută o variantă electronică a acestor permise, care ar permite trecerea prin punctele de verificare automată a plății.
Taxa de trecere a podului peste Dunăre de la Fetești-Cernavodă este de 13 lei pentru o singură trecere a vehiculelor rutiere de transport persoane cu cel mult 8 + 1 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto (autoturisme), șoferii acestor vehicule având posibilitatea de a achita, dacă au nevoie, un tarif redus în sumă de 208 lei pentru 20 de treceri.
Permisele de liberă trecere pentru persoanele cu handicap accentuat sau grav se acordă în urma depunerii unei cereri din partea persoanei cu handicap accentuat sau grav sau din partea uneia dintre persoanele îndreptățite să beneficieze de gratuitate în numele persoanei cu handicap, la sediul Agenției de Încasare Fetești sau al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța; alte puncte suplimentare față de cele menționate vor fi publicate pe site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Cererea pentru eliberarea acestor permise se depune până în data de 20 a lunii și va fi însoțită de “certificatul de încadrare în grad de handicap” în copie conformă cu originalul, din care să reiasă gradul de handicap accentuat sau grav, copie după certificatul de înmatriculare al vehiculului/cartea de identitate a vehiculului, copie după actul de identitate (certificat de naștere) al persoanei cu handicap accentuat sau grav și copie după actul de identitate al uneia dintre persoanele îndreptățite să beneficieze de gratuitate în numele persoanei cu handicap (soț/soție, copil/părinte, frați), după caz.
Acest proiect de ordin a fost elaborat pentru a da curs unei recomandări a Avocatului Poporului privind respectarea prevederilor constituționale privind protecția persoanelor cu handicap, se precizează în nota de fundamentare a documentului.