Mobilitaxi este un serviciu gratuit de transport special adaptat pentru persoane cu dizabilități, care a fost posibil datorită implicării și sprijinului primit din partea sponsorilor serviciului, Kaufland România și Electrica Furnizare. Astfel, orice persoană care se deplasează în scaun rulant poate avea acces la transport sigur, oriunde în București, printr-o simplă programare telefonică la 0757.378.278.

Proiectul Mobilitaxi își găsește începutul în statistice, care spun că numai la nivelul municipiului București există peste 60.000 de persoane cu handicap locomotor. Deși numărul este impresionant, atunci când ieșim la o plimbare pe stradă sau în parc, când mergem la cumpărături, la teatru sau la film, aceste persoane sunt invizibile, captive în casele lor din cauza imposibilității de a se deplasa.

Și ca și cum cifrele nu sunt suficient de dramatice, ele au început să dobândească pentru inițiatori greutate în momentul în care au reușit să le asocieze fețe și nume. Fii tineri cu boli degenerative a căror bucurie că pot participa alături de părinți la o simplă tură de cumpărături a atins cote similare cu entuziasmul unei călătorii peste ocean.

Părinți care nu și-au mai părăsit locuința decât împreună cu serviciile Inspectoratului de Urgență deoarece stau la etaje superioare în blocuri fără lift. Fiice imobilizate în scaun rulant în urma unor accidente, care luptă să facă performanță în echipe sportive paralimpice, deși trăiesc doar din indemnizația pentru handicap. Bunici nedeplasabili care sunt rupți de evenimentele din viața familiei, de nunțile nepoților, de nașterile strănepoților.

Ceea ce societatea, în general, ia de-a gata: plimbările în parc, mersul la medic, deplasarea la școală sau la serviciu, întâlnirile cu prietenii sau mersul la cumpărături, pentru cei care suferă de un handicap locomotor sunt ținte aproape imposibil de atins. Pentru ei, Kaufland România și Electrica Furnizare au făcut efortul de a adopta câte o mașină echipată special, oferindu-le un dar de mare preț: mobilitatea.

Pentru mai multe informații despre acest seriviciu și despre cei care îl sprijină, puteți accesa www.mobilitaxi.ro sau pagina de Facebook, https://web.facebook.com/mobilitaxi.

Împreună scriem o #povestedesperanta!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.