Fundația Inovații Sociale Regina Maria, în parteneriat cu Casa de licitații Vikart, organizează joi, 16 septembrie 2021, începând cu ora 18.00, licitația caritabilă ,,O lume cu ușile deschise”. Evenimentul este organizat în cadrul Galei ,,Din inimă pentru viitor” 2021, pentru a celebra împlinirea a zece ani de când Fundația dezvoltă proiecte sustenabile și durabile în domeniul sănătății și educației, proiecte care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții a cât mai multor pacienți și copii în nevoie.
Vikart, alături de Fundația Inovații Sociale Regina Maria și de Be Different România, vă invita la o licitație inedită, care pune accent pe deschidere, deschiderea ușilor care aduc fericire, zâmbete, șansa la o viață normală și la demnitate pentru persoanele din medii sociale defavorizate.
Licitația ,,O lume cu ușile deschise” este un eveniment în care, printre alte opere donate de artiști consacrați, vor fi prezentate 10 uși realizate de 10 artiști. Sunt artiști care pun arta în slujba binelui, artiști care au răspuns DA invitației de a participa la licitația caritabilă ,,O lume cu ușile deschise”. Fiecare artist va picta sau va decora o ușă, răspunzând la întrebarea ,,Cum ar arăta o lume cu ușile deschise?”
,,Alături de artiștii, care vor decora cele zece uși, în licitație vor fi prezenți și artiști români consacrați precum: Sorin Ilfoveanu, Dana și Stephan Maitec, Horațiu Mălăele, Ion Anghel, Bogdan Lascăr, Omid Ghannadi, Lucia Moraru, Marie Nouvelle, Iulia Păun, Maria Parascan, Cornelia Petrea. Aceștia sunt doar câțiva din artiștii care au răspuns provocării și care au donat timp și talent pentru cauza Fundației. Dacă sunteți fascinați de uși extraordinare întâlnite în călătoriile avute până acum și dacă sunteți iubitor de frumos, nu ratați LICITAȚIA LIVE”, au precizat reprezentanții Fundației.
Licitaţia caritabilă de anul acesta are ca obiectiv strângerea sumei necesare achiziţionării unui ecograf performant care va investiga peste 6000 de pacienţi fără venituri sau cu venituri foarte mici, oferindu-le astfel şansa la vindecare şi la o viaţă decentă.
Gala ,,Din Inimă Pentru Viitor” reprezintă evenimentul principal al anului pentru strângerea de fonduri, cu ajutorul căruia Fundaţia reuşeşte să îşi continue activitatea şi, totodată, uneşte într-un cadru plăcut şi plin de emoţie lumea medicală şi de business, lansând un apel la umanitate şi implicare. Companii de renume şi-au anunţat deja suportul, devenind sponsori ai Galei.
,,De multe ori pacienţii de la centrele Fundaţiei ne spun că, înainte de a ajunge la noi, multe uşi le-au fost închise în faţă. Multe speranţe au fost frânte, iar imposibilitatea accesării de servicii medicale sau a unui ajutor în zona educaţională a reprezentat o barieră importantă în viaţa deja complicată a acestor oameni. Pentru ei ţinem mereu deschise uşile centrelor noastre, căutăm neîncetat soluţii la problemele cu care se confruntă, ne facem timp să îi ascultăm şi să le dăm şanse la un viitor mai bun, la speranţă şi demnitate„, declară Cristiana Mateoiu, Director Executiv Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria.
În cadrul Galei vor fi scoase la licitaţie 10 uşi, transformate de artiştii plastici în opere de artă. ,,Aceste „Uşi-simbol” vor putea decora elegant o cameră, o grădină sau un foaier de birouri şi nu numai, dar, mai ales, ne vor inspira şi aminti să deschidem uşile şi inimile celor mai puţin norocoşi. Pe lângă acestea, vor mai fi scoase la licitație o poartă de palat indian donată de Exotique și peste 20 de opere ale unor artiști plastici renumiți, care au dorit să se alăture inițiativei Fundației, donând astfel timp și talent pentru a imortaliza acest gând pur al ajutorării între semeni”, mai spun reprezentanții Fundației.
Artiştii care participă la acest demers caritabil pot fi vizualizaţi pe site-ul Fundaţiei, iar operele care vor fi scoase la licitaţie sunt disponibile pentru vizualizare şi oferte pre licitaţie începând cu 1 septembrie pe website-ul şi aplicaţia www.vikart.ro.
Licitaţia caritabilă va avea loc pe 16 septembrie, la Flavours in The Garden, Clubul Diplomatic. Evenimentul se va desfăşura în sală, dar şi online, pe aplicaţia Vikart sau pe site-ul www.vikart.ro. Licitaţia va fi transmisă live pe site-ul şi pe aplicaţia Vikart precum şi pe paginile de Facebook ale Fundaţiei Inovaţii Sociale Regina Maria, Medichub Media şi Casa de Licitaţii Vikart.
,,Fii sprijin pentru bolnavii cronici care au nevoie constantă de investigarea bolilor de care suferă, pentru vârstnicii bolnavi și singuri care nu își permit financiar să meargă la doctor, dar și pentru femeile și bărbații tineri care nu au posibilitatea de a-și face controale de rutină pentru prevenția la care au dreptul. Participă la Gală! https://fundatiainovatiisociale.ro/gala-din-inima…/…”, îndeamnă organizatorii evenimentului.
Poți vizualiza loturile licitației, aici: https://vikart.ro/…/licitatia-caritabila-o-lume-cu…/
Pentru mai multe detalii, accesează pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/143720821160979/