Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România a organizat vineri, 22 octombrie 2021, în intervalul orar 11.30 – 14.00, dezbaterea cu tema „Accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de sănătate, de la nevoi la realitate”, prin intermediul platformei zoom.
Evenimentul face parte din campania Spun „Nu” instituționalizării!
În cadrul dezbaterii, Consiliul Național al Dizabilității a căutat soluţii pentru a aduce serviciile medicale mai aproape de persoanele cu dizabilităţi. S-a discutat atât despre diseminarea informaţiei vizavi de programele de sănătate existente, cât şi despre posibilitatea tratarea şi identificarea timpurie a problemelor de sănătate la domiciliul pacientului.
La acest eveniment au participat Florica Cherecheș, președintele Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), conf.dr. Adela Cojan, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Dana Popescu, delegat din partea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID 19 – CNCAV, Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA), Maria Moța, membru Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, dr. Vlad Romanescu, director medical al Fundației Inovații Sociale Regina Maria, dr. Adrian Chifu din partea Air Liquide VitalAire România, Ovidiu Tuduruță, fondatorul primei platforme de servicii medicale la domiciliul pacienților, reprezentanți ai direcțiilor de asistență socială din mai multe județe, persoane cu dizabilități și reprezentanții lor.
În deschiderea evenimentului, Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România, a afirmat că persoanele cu dizabilităţi nu au acces deplin la sănătate, iar serviciile medicale, deşi existente, ele sunt, de multe ori, inaccesibile.
,,Lipsa spitalelor și clinicilor accesibile, anxietatea şi lipsa oricărui mijloc de transport, fac ca programele de prevenţie, tratament şi recuperare să fie de neatins pentru persoanele cu dizabilităţi. Pentru aceşti oameni chiar şi investigaţiile şi analizele de rutină pot ridica obstacole insurmontabile. Deşi predispuşi la anumite boli ereditare pentru care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate derulează programe de prevenţie, aceştia se tem să iasă din casă, să se ducă într-un loc necunoscut şi lipsit de accesibilizări elementare. Atitudinea celor cu care interacţionează, de asemenea, poate fi un factor generator de anxietate”, a declarat Daniela Tontsch.
Daniela Tontsch a explicat că o altă barieră importantă este lipsa accesului la informare, multe dintre programele naţionale de sănătate sunt fie complet necunoscute, fie neînţelese de către aceşti oameni. De asemenea, birocraţia şi alergătura descurajează pe multe persoane cu dizabilităţi.
Pandemia de COVID-19 îngreunează şi mai mult situaţia acestui grup vulnerabil. Riscurile suplimentare la care ar trebui să se expună ieşind poate, în multe cazuri, să reprezinte un pericol real pentru viaţa individului.
Doamna dr. Dana Popescu a vorbit despre beneficiile și importanța vaccinării împotriva COVID-19 într-un moment foarte dificil din punct de vedere epidemiologic pentru întreaga țară. Ea a subliniat că este o problemă în ceea ce privește accesul persoanelor cu dizabilități la informație și la vaccinare. Din păcate, informația a ajuns trunchiată la întreaga populație, iar consecințele sunt vizibile, doar 30% sunt vaccinați. Este important să se facă demersuri pentru ca persoanele vulnerabile, cele cu dizabilități, aflate la risc de a face o formă gravă COVID, să se vaccineze.
Doamna Rozalina Lepădatu a explicat că o problemă majoră este aceea că nu există recomandări de vaccinare în ceea ce privește pacienții cu boli autoimune pe paginile Colegiului Medicilor, ale Societăților Medicale, iar ea în calitate de reprezentant al acestor pacienți cu probleme complexe nu poate să-și asume răspunderea pentru vaccinarea sau nevaccinarea lor. Rozalina Lepădatu consideră că trebuie să se insiste la Societățiile Medicale și la Colegiul Medicilor să dea răspunsuri personalizate și să le publice pe pagina lor, pentru că pacienții au nevoie de încredere.
Doamna conf. dr. Adela Cojan a vorbit despre câteva măsuri luate la nivelul asigurărilor sociale de sănătate pentru persoanele cu dizabilități, care reprezintă un segment aparte. Una dintre măsuri pentru persoanele cu dizabilități, care au calitatea de asigurat, fără plata contribuției, implică decontarea dispozitivelor medicale, la prețul integral, la sumele de închiriere a tehnologiilor asistive. Totodată, CNAS decontează o serie de dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu, cum ar fi: dispozitive pentru protezare stomii, pentru protezare în domeniul ORL, în cazul incontenenței urinare sau proteze pentru membrele superioare sau inferioare, orteze pentru coloana vertebrală, încălțăminte ortopedică, dispozitive de mers și pentru deficiențe vizuale.
Dr. Adela Cojan a menționat că atenția lor este îndreptată în mod special pentru acordarea de servicii de cazare și masă și pentru însoțitorul copilului și adultului cu handicap grav sau accentuat, atunci când acesta este internat în unități sanitare sau în stațiuni balneare. De asemenea, au fost decontate servicii medicale, gratuit, în sanatorii balneare pentru persoanele cu dizabilități și au fost introduse unele facilități, precum consultațiile la domiciliu ce se acordă asiguraților cu boli cronice, pacienților care nu se deplasează.
Dr. Adela Cojan a mai transmis că a înaintat săptămâna trecută către factorii decidenți din sectorul sanitar, autoritățile centrale și către guvern, o modificare și o suplimentare a programului național de sănătate curativ, în sensul în care a introdus un nou program pentru finanțarea serviciilor medicale acordate persoanelor cu afecțiuni din spectrul autist, unde au fost introduse activități conexe actului medical și pentru care deja s-a primit o finanțare la ultima rectificare.
Domnul dr. Adrian Chifu a vorbit despre terapia cu oxigen la domiciliu sau oxigenoterapia, care se adresează persoanelor cu boli cronice, precum afecțiunile respiratorii, neuromusculare, despre serviciile oferite pacienților, care este traseul unui pacient pentru a intra în posesia dispozitivelor medicale, cum se pot închiria aceste dispozitive pentru ventilație non-invazivă, oxigenoterapie, forma apneei în somn și despre forma de decontare.
Domnul dr. Vlad Romanescu, director medical al Fundației Inovații Sociale Regina Maria a precizat că de mai bine de zeci ani în cadrul Fundației Inovații Sociale Regina Maria sunt oferite servicii medicale persoanelor fără asigurări medicale și fără venituri, dar și persoanelor cu venituri reduse. Concret, în urmă cu doi ani, a fost deschis un cabinet medical de stomatologie, în cadrul Policlincii Sociale Baba Novac, care să se ocupe de persoanele cu dizabilități fără venituri sau cu venituri mici.
Domnul Ovidiu Tuduruță, persoană cu deficiențe de vedere, a povestit despre un proiect tehnologic, pe care îl coordonează, o aplicație care facilitează vizitele la domiciliu pentru îngrijiri medicale. Este vorba despre platforma Beesers, o aplicație mobilă ce funcționează pe orice tip de telefon, prin care se pot vedea serviciile disponibile și programa vizitele la domiciliu.
În cadrul evenimentului, persoanele cu dizabilități și reprezentanții lor au vorbit despre nevoile și situațiile de viață cu care se confruntă: lipsa accesului la servicii medicale, la servicii stomatologice, neaccesibilizarea spațiilor medicale, lipsa unei aplicații care să-ți indice centrele de recuperare disponibile, lipsa transparenței centrelor medicale, faptul că CNAS nu decontează pentru persoanele tetraplegice un scaun rulant electric sau pamperși pentru copii și adulți.
Mai jos puteți viziona înregistrarea dezbaterii „Accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de sănătate, de la nevoi la realitate”.