Proiectul mult așteptat al Grădinii Urbane CONIL a fost inaugurat marți, 5 aprilie 2022, alături de reprezentanții Mega Image, finanțatori ai proiectului, a anunțat Asociația CONIL, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, douăzeci de copii speciali, parte din beneficiarii terapiei prin horticultură, au deschis sesiunea de plantare în grădină, cu mult entuziasm și multă veselie.
Grădina Urbană CONIL este susținută în cadrul programului Mega Proiecte de Azi Pentru Mâine, campanie națională de proiecte ce doresc implementarea celor mai bune soluții la două din problemele majore ale zilelor noastre: mai puțin consum de plastic, mai puțină risipă de alimente.
„Am lansat inițiativa Mega Proiecte de Azi pentru Mâine din dorința de a susține cât mai multe proiecte care pot aduce schimbări în comunitățile locale. Ne bucurăm să fim alături de Asociația CONIL și de copiii care au cea mai mare nevoie de activități dedicate pentru a-și dezvolta atenția, răbdarea și spiritul de echipă, dar mai ales pentru a învăța cât de important este să creăm un viitor mai bun pentru noi toți”, a declarat Adrian Nicolaescu, VP marketing, eCommerce, comunicare și sustenabilitate Mega Image.
Datorită sprijinului oferit de Mega Image, copiii cu nevoi speciale din cadrul Școlii Primare Conil s-au bucurat de o activitate benefică atât în scop terapeutic, cât și în scop recreativ.
,,Au plantat flori, arbuști, fructe și legume, au fost atenți la fiecare indicație, au fost grijulii cu plantele, s-au distrat și au înțeles că sunt capabili de a crea lucruri frumoase împreună! Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele beneficii în scop terapeutic pe care Grădina Urbană le oferă copiilor speciali: dezvoltarea atenției, a răbdării, a simțurilor, sporirea curiozității și a spiritului de echipă, dezvoltarea abilităților motrice”, se arată în comunicat.
Asociația CONIL își propune derularea cât mai multor activități în cadrul Grădinii Urbane, benefice atât copiilor cu nevoi special, cât și mediului înconjurător.
,,CONIL înseamnă mai mult decât o asociație înființată pentru a oferi sprijin copiilor speciali. CONIL înseamnă o șansă reală la o viață aproape normală pentru sute de copii cu diferite dizabilități: autism, sindrom Down, retard mediu, epilepsie, tetrapareză spastică. CONIL înseamnă liniste, echilibru financiar și speranța pentru pentru sute de familii care se confruntă cu un astfel de diagnostic. Nouă ne place să ne definim ca ,,furnizori oficiali de zâmbete” pentru copiii speciali și familiile lor”, au transmis reprezentanții CONIL.
Cei care doresc să facă parte din frumoasa poveste a copiilor speciali pot sună la 0784412222 sau pot trimite un email la office@conil.ro și vor primi toate informațiile despre cum se pot implica și susține educația, recuperarea și integrarea copiilor speciali.