Dizabilitatea unui om nu spune nimic despre calitățile persoanei respective. Iar pentru a descoperi cât de unic este fiecare dintre noi este important să încercăm sa-l descoperim pe cel din fața noastră dincolo de ceea ce este diferit de noi.
Pe 21-22 mai 2022, începând cu ora 9:00, în Showroom Bilancia, Corbeanca, va avea loc prima ediție a concursului Step Chef Atipic, primul concurs de gătit pentru persoanele cu deficiențe de vedere și locomotorii din România. Proiectul vizează încurajarea și promovarea persoanelor atipice în lumea gastronomică.
Competiția culinară constă în 4 runde, 2 pe parcursul zilei de sâmbătă, după care juriul, coordonat de Chef Antonio Passarelli, va decide cei 8 semifinaliști și 2 duminică. Marea finală va începe duminică, 22 mai a.c., la ora 13:30, iar în competiție vor intra 4 concurenți.
Juriul de specialiști alcătuit din: Chef Antonio Passarelli, Chef Michael Passarelli și Andrei Popa, somelier, va premia cel mai gustos fel de mâncare pregătit de concurenții care au trecut de preselecții.
Premiile acordate câștigătorilor vor fi în valoare de 4.600 de Euro, iar premiul cel mare în valoare de 2.500 de Euro este oferit de Nestlé România, partener principal al concursului.
Prin concursul Step Chef Atipic, organizatorii: Step-Hear România, Rampe Mobile și BILANCIA România, împreună cu partenerii strategici: Asociaţia Nevăzătorilor din România, Consiliul Național al Dizabilității din România și Grupul de Inovație și Expertiză Socială, oferă persoanelor cu dizabilități locomotorii și de vedere din România oportunitatea unică de a demonstra tuturor că abilitatea este cea care îi definește, și nu dizabilitatea.
La deschiderea evenimentului Step Chef Atipic va participa Adela Crăciun, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPD), Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România (CNDR), Gabriela Coman, director general al Rampe Mobile, Marian Coman, președintele Step-Hear România.
Pentru mai multe informații despre concursul Step Chef Atipic, vă rugăm contactați: stepchef@step-hear.com.ro
Despre Step Chef Atipic
Step Chef Atipic, primul concurs de gătit dedicat persoanelor atipice din România, este locul în care pasionații de gătit, persoane cu dizabilități locomotorii și cele cu deficiențe vizuale au șansa să-și demonstreze abilitățile de bucătari și să fie și răsplătiți pentru asta. Detalii despre competiţia culinară din 21-22 mai, aici: Step Chef Atipic
Despre Step-Hear România
Step-Hear este o soluție inteligentă care asigură orientarea în spațiul înconjurător pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Având la bază tehnologia Bluetooth și a senzorilor de proximitate, sistemul Step-Hear este capabil să furnizeze informații, în format audio, persoanelor cu deficiențe de vedere, care să îi ajute în explorarea spațiului fizic. Step-Hear România are statut de unitate protejată. O parte semnificativă din costul serviciilor oferite de Step-Hear România se reflectă în plata salarială a unor profesioniști cu dizabilități angajați.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi https://step-hear.com.ro
Despre Rampe Mobile
Rampele Mobile Roll-A-Ramp reprezintă soluția în care puterea și flexibilitatea se întâlnesc pentru a face lumea mai accesibilă, cu fiecare rampă în parte!
Flexibilitatea și siguranța rampelor Roll-A-Ramp este rezultatul nevoii unei persoane în scaun cu rotile, și este soluția mobilă care se bucură de succes pe toate continentele, în peste 50 de țări, printre care de peste 10 ani și în România. Acest lucru a făcut ca Roll-A-Ramp să primească premiul prezidențial E Award pentru exporturi în 2013.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi: http://www.rampemobile.ro
Despre BILANCIA România
BILANCIA este un lider european în domeniul importului și furnizării de echipamente profesionale și accesorii pentru pregătirea, menținerea și servirea preparatelor culinare și a băuturilor.
Compania BILANCIA furnizează un pachet complet de produse și servicii post-vânzare, care satisfac cerințele oricărui business din HoReCa și retail, indiferent de mărimea acestuia.
BILANCIA este fondată în 1992 și are capital românesc 100%.
Despre Grupului Nestlé
Nestlé este cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume. Este prezentă în 189 de țări din întreaga lume, iar cei peste 300.000 de angajați sunt dedicați scopului Nestlé de a îmbunătăți calitatea vieții și de a contribui la un viitor mai sănătos. Nestlé oferă un portofoliu larg de produse și servicii pentru oameni și animale de companie, pentru tot parcursul vieții. Cele peste 2000 de brand-uri ale Nestlé includ nume emblematice precum NESCAFÉ®, Nespresso®, Maggi® și Nesquik. Performanța companiei este susținută de strategia Nutrition, Health and Wellness. Sediul principal al Nestlé se află în Vevey, Elveția, unde compania a fost fondată în urmă cu mai bine de 150 de ani. Nestlé își menține poziția de lider global în industria de alimente și băuturi prin portofoliul de produse sănătoase accesibile consumatorilor. Indicele global The Access To Nutrition Initiative (ATNI) evaluează cei mai mari 25 de producători de alimente din lume, concentrându-se pe politicile, practicile și performanțele lor legate de nutriție. Poziția de top conferită Nestlé este recunoașterea angajamentului său permanent față de nutriție și sănătate, precum și angajamentul său de a ajuta la abordarea provocărilor globale ale obezității și subnutriției. Detalii, aici: Nestle România
Despre Asociația Nevăzătorilor din România
Asociaţia Nevăzătorilor din România reprezintă interesele nevăzătorilor la nivelul întregii ţări, fiind recunoscută ca organizaţie naţională reprezentativă a nevăzătorilor atât de către autorităţile publice române, cât şi de către organizaţiile internaţionale ale nevăzătorilor; este continuatoarea organizaţiei „Societatea Orbilor din România” întemeiată de Regina Elisabeta a României, este membră a Uniunii Europene a Nevăzătorilor, a Uniunii Mondiale a Nevăzătorilor, a Consiliului Naţional al Dizabilităţii şi, implicit, a Forumului European al Dizabilităţii.
Mai multe despre Asociația Nevăzătorilor din România
Despre Grupul de Inovație și Expertiză Socială
Grupul de Inovație și Expertiză Socială (GIES) este primul think tank din România cu activitate în domeniul dezvoltării si inovării sociale. Misiunea noastră este de a genera transformări pozitive în agenda publică, organizații private și comunitate, pentru a crea o societate incluzivă.
Mai multe despre Grupul pentru Inovație și Expertiză Socială
Despre Consiliul Național al Dizabilității din România
Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) este o organizație neguvernamentală de tip federație, format din organizații neguvernamentale naționale reprezentative ale persoanelor cu dizabilități și pentru persoanele cu dizabilități, precum și din alte organizații cu activități și preocupări în domeniu. CNDR apără și promovează drepturile și interesele legitime comune tuturor persoanelor cu dizabilități din România.
Mai multe despre Consiliul Național al Dizabilității