Metodologia de acordare a voucherelor utilizate exclusiv pentru achiziționarea de tehnologii și dispozitive asistive și tehnologii de acces, altele decât cele finanțate prin Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, a fost modificată de Ordinul Ministerul Muncii nr. 924/2022, ce a fost publicat marți, 19 iulie 2022, în Monitorul oficial nr. 725.      

Așadar, una dintre modificările stabilite la Ordinul Ministerului Muncii nr. 1.263/2019 vizează lista actelor pe care persoanele cu dizabilități, în căutarea unui loc de muncă, trebuie să le depună pentru a obține voucherul.

Mai exact, persoanele cu dizabilități trebuie să atașeze la dosarul ce conține actele depuse, pentru a putea beneficia de voucherele ce le vor permite achiziționarea de dispozitive asistive, și o copie a documentului de identitate în termen de valabilitate, și să se asigure că recomandarea medicului specialist privind tipul de tehnologii sau dispozitive asistive este semnată și parafată.

Prin urmare, lista actelor necesare în vederea obținerii voucherului este:

  • cererea pentru acordarea voucherului, însoțită de copia documentului de identitate în termen de valabilitate;
  • copia certificatului de încadrare în grad de handicap și a anexei acestuia sau, după caz, a deciziei de încadrare în grad de handicap, în termen de valabilitate;
  • recomandarea medicului specialist privind tipul de tehnologii și dispozitive asistive și tehnologii de acces, semnată și parafată;
  • acordul privind participarea la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă asigurate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, însoțit de planul individual (în copie);
  • angajamentul persoanei cu dizabilități referitor la obligația de a nu înstrăina produsul achiziționat în baza voucherului;
  • oferta de muncă acceptată sau informare în vederea angajării sau contract individual de muncă încheiat după participarea persoanei cu dizabilități la măsuri pentru stimularea ocupării forței de muncă (în copie);

Conform Ordinului Ministerului Muncii nr. 1263/2019, voucherele în valoare de cel mult 23.000 de lei, adică peste 4.600 de euro, sunt acordate persoanelor care au o dizabilitate atestată prin certificatul de încadrare în grad de handicap, care sunt în căutarea unui loc de muncă și nu sunt angajate în prezent, precum și persoanelor care au vârstă de muncă (18-65 ani).

Voucherul poate fi utilizat pentru achiziţionarea a două produse asistive prevăzute în Lista tehnologiilor şi dispozitivelor asistive şi tehnologiilor de acces prioritare pentru angajare, cu menţiunea ca produsele asistive să fie cuprinse în recomandarea medicului specialist privind tipul de tehnologii şi dispozitive asistive şi tehnologii de acces.

,,Voucherul se eliberează la cererea persoanei cu dizabilităţi care beneficiază de măsuri active de ocupare, fiind înregistrată la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti (AJOFM/AMOFM), prin direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţeană, respectiv locală a sectorului municipiului Bucureşti în evidenţa căreia se află persoana (DGASPC), pentru achiziţionarea produselor asistive, recomandate de medicul specialist, care se regăsesc în Lista tehnologiilor şi dispozitivelor asistive şi tehnologiilor de acces prioritare pentru angajare, de la operatorii economici prevăzuţi în lista disponibilă pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, www.anpd.gov.ro”, se menționează în Ordinul nr. 1263/2019.

Lista tehnologiilor și dispozitivelor asistive și tehnologiilor de acces se găsește în Ordinul Ministerului Muncii 721/2019 și conține, printre altele, stimulatoare musculare neutilizate ca orteze, alarme de incontinență, proteze de braț sau antebraț cu articulații mobile și cupă cu manșon, mâini și degete protetice, scaune cu roți antrenate manual și electric, dispozitive de ridicare pentru a transfera o persoană fără scaun cu rotile în interiorul sau în afara vehiculelor, tastaturi speciale sau urmăritor de ochi.

Potrivit Ordinului nr.924/ 2022, publicat recent în Monitorul Oficial, ,,în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării solicitărilor privind acordarea voucherelor la Registratura Autorității sau, după caz, a documentelor care dovedesc îndeplinirea condițiilor, personalul cu atribuții în acest sens, după verificarea conformității informațiilor primite, tipărește și transmite voucherele către DGASPC”.

Comunicarea către persoana cu dizabilităţi privind înregistrarea cererii în Registrul privind acordarea voucherelor se realizează în termen de 7 zile lucrătoare de la înregistrarea acesteia la Registratura DGASPC.

2 Comments

  1. Elvis Lefter
    cce nu poate acoprii casa de asigurari de sanatate de ce nu este acoperit pt pers cu diz institutionalizate , pt achizitionarea unui produs de ex orteza de sold genunchi tip aparat hesing trebue sa acopere diferenta dgaspc-urile daca au bani daca nu , nu ai cum sa achizitionezi acest produs, ear daca mai esti si angajat si platesti cas tot nu ai cum sa achizitionezi de ce nu se trece total aceasta situatie la cas sa poata beneficia de aceste produse si cel angajat si cel neangajat , stim ca este un stimulent pt acele pers. cu diz in cautarea unui loc de munca si poate beneficia de aceste avantaje da exista posibilitatea ca dupa obtinerea acestui produs sa renunte la angajare si a luat in calc acesta metoda sa obtina produsul sau produsele dorite , de acea e bine ca totul sa treaca la casa de asigurari aceste voacere ca sa se poate acoperii integral costul produselor , de ex de 15 ani sant angajat si nu se poate acoperii costul acestui produs prin cas ca atat deconteaza casa, si celor care nu au muncit toata viata sau sant in cautarea unui loc de munca beneficiaza total trebue gasite solutii pt toti

  2. Genunche Constantin

    Mă interesează vaucerul pentru achiziționarea unui căruț electric

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.