La sfârșitul lunii mai, ca parte a unei vizite de monitorizare la București, România, am avut privilegiul să particip la un atelier organizat de Consiliul Național al Dizabilității din România, intitulat: ,,Respect și echitabilitate. Prevenirea și combaterea diverselor forme de abuz psihic, emoțional sau fizic asupra persoanelor cu dizabilități”.
Poveste veche, fapte noi
Am auzit și am învățat multe lucruri: Despre impactul cuvintelor violente asupra psihicului nostru, despre cum are loc discriminarea în contextul românesc pentru persoanele cu dizabilități, despre motivul pentru care agresiunea online este atât de răspândită, despre cum grupurile minoritare sunt adesea mai afectate, despre cum eugenia a fost folosită în trecut împotriva persoanelor cu dizabilități în România, cum litigiile pot și nu pot fi o opțiune pentru a opri agresiunea, despre limitările legii în prevenirea violenței, despre rolul instituțiilor democratice și ale Drepturile Omului în prevenirea violenței, despre cum discriminarea și agresiunea afectează diferit grupurile și despre formele de abuz care apar. Și nu am fost surprinsă.
Fie că este online sau în persoană, la copii, la femei sau la persoane cu dizabilități, la persoane LGBTIQ sau de culoare, există întotdeauna amenințarea violenței sau a agresiunii față de cei percepuți ca fiind diferiți. Această poveste este foarte veche și există peste tot și a existat întotdeauna.
Agresiunea online
Ceea ce s-a schimbat însă este că faptul că agresiunea online devine normă. Cumva, faptul de a fi online îi oferă agresorului un fel de adăpost perceput sau protecție împotriva represaliilor, iar agresiunea este neobișnuit de violentă și escaladează rapid.
De asemenea, discursul instigator la ură se răspândește mult mai rapid online și ajunge la un public larg într-un timp foarte scurt, fiind astfel un mod de normalizare a violenței și de desensibilizare a oamenilor față de încălcările drepturilor omului. Din acest motiv, trebuie abordat cât mai curând posibil. Atât în ceea ce privește ștergerea acestuia, cât și în ceea ce privește acordarea de asistenţă și sprijin persoanei căreia i se adresează.
Chiar și mici acte de agresiune pot lăsa urme psihologice asupra persoanelor vulnerabile, asupra unor persoane cu anumite dizabilități psiho-sociale și, în special, asupra copiilor. Agresiunea online poate fi la fel de problematică precum violența fizică, iar consilierea și sprijinul din partea experților și a colegilor ar trebui să facă parte din răspuns.
Comportamentul nostru
Instinctul nostru este de a combate ura cu ura, dar cercetările arată că oamenii discriminează mai puțin când au mai mult contact cu persoanele pe care le discriminează. Integrarea oamenilor în toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește dizabilitatea, expresia de gen, orientarea sexuală, rasa, religia și toate celelalte moduri în care oamenii pot exista și există, este benefică pentru noi! Ne deschidem mințile, învățăm despre alte moduri de a fi și devenim mai puțin excluzivi față de ceilalți. Aceasta este vestea bună!
Lider de gândire (În sensul de avangardist, cei care s-au gândit primii la asta)
Așadar, deși discriminarea și agresiunea sunt vechi de când lumea, ceea ce este nou și interesant este faptul următor: Consiliul Național al Dizabilităţii din România este ancorat în realitatea cotidiană modernă și a adus subiectul în discuție. Și mai mult, au adus perspectiva istorică, domeniile juridice și de bunăstare mintală și comunitatea care trăiește această violență, toate împreună pentru o zi de învățare, de partajare și de înțelegere a opțiunilor și a soluțiilor disponibile mișcării aici, la București. Și din ceea ce am văzut și auzit în acea zi, agresiunea are acum un adversar redutabil care se va opune ei.
Material realizat de Phillipa Tucker, coordonator pentru Europa Centrală și de Est în cadrul Forumului European al Dizabilității, prezentat în cadrul workshopului: „Respect și echitabilitate. Prevenirea și combaterea diverselor forme de abuz psihic, emoțional sau fizic asupra persoanei cu dizabilitate”.
