Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin Rezoluția din 54/134 din 17 decembrie 1999, ziua de 25 noiembrie drept Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și a invitat guvernele, organizațiile internaționale și neguvernamentale să organizeze evenimente care să aibă ca scop creșterea gradului de conștientizare față de acest fenomen, precum și găsirea unor soluții pentru îmbunătățirea legislației destinate victimelor.
Cu ocazia datei de 25 noiembrie, EDF a solicitat Uniunii Europene (UE) să protejeze drepturile femeilor cu dizabilități. UE ar trebui să ia măsuri concrete pentru a pune capăt violenței, abuzurilor și sterilizării forțate asupra femeilor și fetelor cu dizabilități, în conformitate cu Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap și cu Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.
Violența împotriva femeilor continuă să fie cea mai răspândită încălcare a drepturilor femeilor în Europa și în lume, afectând viața a milioane de femei și fete. Există 46 de milioane de femei și fete cu dizabilități în Europa, reprezentând 60% din populația totală a persoanelor cu handicap. Femeile cu dizabilități sunt de două până la 5 ori mai expuse riscului de a fi victime ale violenței. 34% dintre femeile cu probleme de sănătate sau dizabilități au suferit o violență fizică sau sexuală din partea partenerului în timpul vieții.
Accesul la justiție și la servicii specializate de protecție socială este adesea imposibil pentru femeile cu dizabilități ca urmare a barierelor din calea accesibilității, a impedimentelor legale și a altor obstacole. De exemplu, femeile cu dizabilități pot trăi în instituții, private de capacitatea lor juridică sau serviciile nu pot fi accesibile acestora.
La 5 decembrie 2017, EDF organizează o audiere cu scopul de a spori gradul de sensibilizare a opiniei publice cu privire la stoparea sterilizării forțate a femeilor și fetelor cu dizabilități și solicită interzicerea tuturor formelor de violență împotriva femeilor.
EDF are un Comitet de femei activ ai cărui membri sunt femei cu diferite tipuri de dizabilități care provin din întreaga Europă. Mai jos, câteva dintre aceste femei explică situația violenței împotriva femeilor cu dizabilități din Europa:
,,Femeile și fetele cu dizabilități din Europa continuă să se confrunte cu violență, abuz și sterilizare forțată. Adesea le este refuzată capacitatea juridică și nu au voie să ia nicio decizie cu privire la viața lor, să raporteze orice incident de violență și abuz sau să ceară sprijin. Deseori nu suntem luate în considerare în ceea ce privește handicapul sau politicile UE în materie de gen. Vrem să fim parte din mișcarea și din politicile femeilor și să facem o diferență”, a declarat vicepreședinta EDF, Ana Peláez Narváez.
,,Femeile surde se confruntă cu multiple forme serioase de discriminare la toate nivelurile societății și pe tot parcursul vieții, pe motivul că au o dizabilitate, că sunt femei și că nu au acces la limbajul semnelor. Femeile surde se confruntă cu provocări în ceea ce privește situațiile abuzive, fiindu-le teamă că nu vor fi credibile sau înțelese de către poliție sau de instanțele judecătorești sau că nu vor fi disponibile servicii de interpretare a limbajului semnelor,” a spus Jenny Nilsson.
,,Asigurarea faptului că nici o femeie nu este dezavantajată, indiferent de cultura, religia sau dizabilitatea ei, este esența drepturilor omului. Dacă înțelegem că nu cunoaștem totul, am putea comunica cu fiecare om cu mai mult respect, de pe poziții egale, eliminând calea către violență. Pentru ca acest lucru să funcționeze, trebuie să protejăm drepturile celor mai vulnerabili”, a afirmat Monique Post.
,,Femeile cu dizabilități sunt mai predispuse la violență decât femeile fără handicap. Cu toate acestea, experiențele și vocile noastre, când vine vorba de violență, sunt rareori auzite. Foarte puține servicii care există pentru a sprijini femeile ce se confruntă cu violență sunt accesibile femeilor cu handicap și cele care sunt accesibile sunt adesea depășite de cele care au nevoie de sprijin. Măsurile insuficiente și portabilitatea sprijinului unei vieți independente înseamnă adesea că femeile cu dizabilități sunt prinse în situații abuzive. Nici o femeie care trăiește în Europa de astăzi nu ar trebui să fie nevoită să trăiască într-o situație abuzivă sau violentă, din cauza că nu are acces la sprijin”, a spus Zara Todd.