Proiectul aduce speranță în rândul persoanelor cu dizabilități.
Ministerul Muncii și Justiției Sociale a propus un proiect de act normativ, aflat în dezbatere publică până pe data de 18 iunie 2017, care reglementează modalitatea de desfășurare a activității de către salariat în regim de tele-muncă.
Potrivit actului normativ “tele-munca este forma de organizare a muncii în care o activitate care ar putea fi efectuată în cadrul locului de muncă organizat de angajator, se realizează de către un salariat, de la distanță de această locație, în mod regulat și voluntar, folosind tehnologia informației și comunicațiilor, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau al unui act adițional la acesta, cu respectarea următoarelor condiții:
i. activitatea se desfășoară în afara oricărui loc de muncă organizat de angajator, prin utilizarea unor mijloace aferente tehnologiei informației și comunicațiilor, cum ar fi internetul, telefonul inteligent, altele;
ii. activitatea în regim de teleworking se desfășoară cel puțin o zi pe lună;
iii. salariatul și-a exprimat acordul cu această formă de organizare a muncii, prin semnarea contractului individual de muncă sau al unui act adițional la acesta, după caz.”
Salariatul care lucrează în regim de telemuncă beneficiază de drepturi egale cu salariații care lucrează la sediul/punctele de lucru ale angajatorului, inclusiv cu privire la formarea profesională și drepturile colective.
Acordul-cadru european privind telemunca a fost încheiat la Bruxelles în 2002.
Prin introducerea telemuncii se dorește competitivitate mai ridicată, o viață mai bună pentru telemuncitori prin flexibilitate mai ridicată, mai puțin stres, un echilibru mai bun între viața de la locul de muncă și cea personală.
De asemeni, prin telemuncă se poate obține productivitate mai ridicată – literatura de specialitate indică creșteri ale productivității de 10% până la 60% -, datorită mai multor factori: reducerea elementelor care distrag atenția (discuții în birou, întreruperi, zgomot); reducerea timpului pierdut în tranzit, însemnând și că angajații sunt “la timp” la muncă în zilele cu trafic mai intens decât de obicei sau în cele cu vreme rea etc.; acoperirea locurilor de munca este mai bună în caz de evenimente meteorologice extreme, când angajații nu ar putea ajunge la locul de muncă; număr mai redus de zile libere din cauza bolii (experiența arată reduceri de la 6 zile la 3 zile pe an – drumul până la locul de muncă este o barieră care poate încuraja decizia de a rămâne acasă, iar în caz de boală angajatul poate totuși decide la mijlocul zilei că poate să muncească o jumătate de zi, ceea ce nu ar fi fost posibil dacă trebuia să mearga mai întâi la birou, și, în final apropierea fizică de mai puțini oameni înseamnă un risc mai redus de îmbolnăviri contagioase.
