Conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), respectiv Sebastian Hotca – președinte interimar, Mihai Culeafă – vicepreședinte și Paul Anghel – director general, a avut o întâlnire cu delegația Consiliului Național al Dizabilității din România (CNDR), condusă de Daniela Tontsch – președinta CNDR, pentru a discuta modul comun de acțiune în urma apariției în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 579 din 4 iunie 2024 al Vicepreședintelui ANPC, cu atribuții de președinte, privind informarea consumatorilor care se încadrează în categoria persoanelor cu dizabilități, de către operatorii economici, în legătură cu accesul acestora la serviciile de transport public de persoane și în clădirile deținute de către aceștia.

În cadrul întâlnirii, părțile au convenit pentru diversificarea și detalierea, în timp, a prevederilor Ordinului, acestea fiind un prim pas extrem de important în reglementarea modului în care societatea poate veni, concret, în sprijinul persoanelor cu dizabilități, în mijlocele de transport public și în spațiile deținute sau administrate de aceștia. De asemenea, au fost stabilite detaliile unei importante campanii de informare referitoare la drepturile consumatorilor cu dizabilități și la modalitățile prin care aceștia pot contacta, în cel mai simplu mod, ANPC, în cazul semnalării unor nereguli.

„Cred că Ordinul va contribui la îmbunătățirea serviciilor de transport public, făcându-le mai accesibile și mai prietenoase pentru persoanele cu dizabilități, ceea ce duce la o creștere generală a calității serviciilor publice.

Există o percepție greșită conform căreia ANPC trebuie sesizat doar în cazul produselor alimentare expirate sau a produselor de uz casnic defecte.

În cadrul întâlnirii am stabilit împreună activități care se vor desfășura în colaborare cu CNDR, inclusiv o campanie amplă de informare, utilă tuturor consumatorilor”, a declarat Daniela Tontsch – președinta CNDR.

,,Este de notorietate faptul că persoanele cu dizabilități, deseori, întâmpină dificultăți în ceea ce privește accesul și asistența în mijloacele de transport în comun, de aceea Ordinul vine în întâmpinarea acestei categorii de consumatori, pentru a susține și a respecta drepturile lor, ca în cazul oricărei alte persoane fizice”, a afirmat Sebastian Hotca, președinte ANPC.

Principalele prevederi ale Ordinului 579 din 4 iunie 2024 se referă la obligațiile operatorilor economici care desfășoară activități de transport public de persoane, inclusiv aerian, precum și cei care desfășoară activități în imobile sau spații în care nu pot fi instalate sau nu au fost încă prevăzute rampe sau alte variante de acces al persoanelor cu dizabilități, au obligaţia de a oferi o informare clară și corectă consumatorilor care intră în aceasta categorie, cu privire la modalitatea de acces a acestora în mijloacele de transport public de persoane, în imobile sau spațiile aferente.

Afișarea acestor informații este impusă, prin prezentul Ordin, și celor care activează în transportul public rutier, feroviar și naval.  

De asemenea, operatorii de transport public de persoane, inclusiv aeroporturile, au obligația de a  amplasa, pe fiecare peron/refugiu/stație în dreptul cărora se vor opri mijloacele de transport în comun, marcaje speciale și panouri informative, precum și instrucțiuni vizibile (pictograme simple, concise, intuitive și inteligibile) privind urcarea și coborârea persoanelor cu dizabilități din mijloacele de transport, inclusiv referitoare la obligația conducătorului/controlorilor de trafic feroviar/naval de a informa persoanele cu dizabilități cu privire la stația unde urmează să efectueze coborârea și la modalitatea concretă prin care acestea vor fi sprijinite. Afișarea trebuie să se realizeze prin mijloace care să poată veni în sprijinul oricărei persoane cu dizbilități, indiferent de handicapul de care suferă.

Este specificată, totodată, obligativitatea acordării asistenței, la solicitarea persoanelor cu dizabilități locomotorii, de către conducătorii autovehicului/controlorii de trafic feroviar/naval pentru urcarea/coborârea din mijlocul de transport public.

Ordinul va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.