Într-o lume în continuă schimbare, ONG-urile au nevoie de instrumente eficiente. În special ultimii ani, toate organizațiile nonprofit s-au confruntat cu provocări majore: creșterea capacității, gestionarea crizelor, organizarea bazelor de date, coordonarea voluntarilor și a resurselor, strângerea de fonduri sau comunicarea cu donatorii prin intermediul noilor medii digitale.
Astfel a luat naștere NGO Hub, primul ecosistem de soluții digitale gratuite dedicat societății civile din România, care inovează modul în care organizațiile neguvernamentale își gestionează activitățile zilnice și contribuie la creșterea rezilienței și a independenței acestora.
,,Acest ecosistem digital inovator vine să răspundă provocărilor cu care se confruntă sectorul nonprofit, NGOHub fiind mai mult decât o platformă. Este un partener de încredere pentru întreaga comunitate nonprofit din România, susținându-i misiunea de a face bine în fiecare zi. Dezvoltat de echipa Code For Romania, după ani de cercetare și identificare a problemelor esențiale ale ONG-urilor, NGO Hub aduce soluțiile de care ele au nevoie ca să își gestioneze activitățile zilnice și care le sprijină în creșterea rezilienței și a independenței. Pe unele dintre ele le cunoașteți deja și le folosiți – Redirectioneaza.ro este doar una dintre soluțiile intens utilizate deja de organizații”, afirmă Olivia Vereha, cofondator și Director of Product Code for Romania.
NGO Hub oferă un punct unic de autentificare, prin care orice organizație poate accesa un ecosistem de soluții digitale adaptate la nevoile stringente ale sectorului ONG. Printre acestea se numără: managementul voluntarilor, colectarea de fonduri, accesarea de servicii sectoriale, atragerea de resurse umane și îmbunătățirea imaginii publice a organizației.
NGO este un toolkit dedicat, creat de un ONG pentru a sprijini toate ONG-urile care au grijă de ceilalți, zi de zi. Platforma oferă, de asemenea, informații actualizate despre cadrul legal care guvernează organizarea și operațiunile zilnice ale ONG-urilor. Aceasta își propune să explice într-un limbaj accesibil legi și reglementări complexe, ajutând astfel reprezentanții ONG-urilor să utilizeze mai puține resurse pentru sarcinile juridice și administrative.
Iată câteva dintre instrumente concepute special pentru a facilita și optimiza operațiunile ONG-urilor:
NGO Hub: Catalog de soluții digitale cu acces centralizat;
Website Factory NGO: Singurul creator de website-uri conceput special pentru ONG-uri;
Vic: Sistemul complet de management al voluntarilor pentru ONG-uri și voluntari;
How to NGO: Cadrul legal pentru ONG-uri. Cum să înființezi și să gestionezi o organizație non profit;
NGO Feed: Știri importante pentru ONG-uri;
Paul: Asistentul virtual specializat în gestionarea bazelor de date;
Emergency Help: Transparentizarea donațiilor în situațiile de urgență;
Redirecționează: Redirecționarea unui procent din impozitul pe venit în doar câteva click-uri;
Civic Tech 911: Departamentul IT pro-bono pe care se poate baza întreaga societate civilă;
Pay it Forward: Platformă de donații pentru sectorul ONG;
Civic Center: Catalog de servicii sociale oferite de ONG-uri;
Good Data: Creșterea transparenței în sectorul ONG prin centralizarea și deschiderea datelor către public;
Pentru mai multe informații, accesați site-ul https://www.ngohub.ro/ro.
Despre Code for Romania
Code for Romania, organizație non-guvernamentală din România, este una dintre cele mai mari organizații de tehnologie civică din lume, cu o comunitate de peste 3.000 de ingineri voluntari. Din 2016, organizația identifică probleme sociale sistemice și generalizate și construiește pro bono infrastructura digitală de care România are mare nevoie. Misiunea Code for Romania este de a contribui la rezolvarea cât mai multor probleme sociale prin intermediul tehnologiei.