Toate cabinetele teritoriale de expertiză medicală vor trece din subordinea caselor teritoriale de pensii în administrarea Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (INEMRCM), potrivit unui act normativ aprobat miercuri, 18 decembrie 2024, de Guvern.

,,Guvernul a aprobat astăzi un proiect de act normativ, inițiat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin care toate cabinetele teritoriale de expertiză medicală trec din subordinea caselor teritoriale de pensii în administrarea Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă (INEMRCM), conform Legii 360/2023”, a anunțat Ministerul Muncii într-un comunicat de presă

În prezent, cabinetele de expertiză medicală au dublă subordonare: administrativă, la nivelul caselor teritoriale de pensie, și profesional/metodologică la nivelul INEMRCM.

Potrivit Ministerului Muncii, această schimbare urmărește creșterea calității serviciilor oferite, prin coordonarea unitară a activității la nivel național. Astfel, vor fi stabilite proceduri clare și criterii unitare de diagnostic clinic, funcțional și de încadrare în gradele de invaliditate, aplicabile uniform pe întreg teritoriul țării.

„Acest demers reprezintă un pas important pentru îmbunătățirea expertizei medicale a capacității de muncă. Asigurăm astfel creșterea calității actului profesional și uniformizarea procedurilor”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.