
Se apropie un moment de referință pentru sportul adaptat din România! Cea de-a IX-a ediție a Competiției de Biliard în Scaun Rulant, organizată de Asociația Sportivă ,,Mereu Împreună Pentru Oameni”, va avea loc miercuri, 18 iunie 2025, între orele 9:00 – 20:00, la Club IDM din București, într-un cadru dedicat incluziunii, performanței și excelenței sportive.
Potrivit organizatorilor, evenimentul va reuni sportivi din toată țara – profesioniști sau amatori – în cel mai important concurs indoor de profil, care promovează performanța, socializarea prin sport și incluziunea persoanelor cu dizabilități locomotorii.
Invitați de onoare ai acestei ediţii
Hydred Goldberg revine în forță! Campioană mondială WPA Heyball Parasport 2025 – pentru al doilea an consecutiv – Hydred Goldberg, dublă campioană mondială (2024, 2025), va fi prezentă pentru prima dată în România la Competiția Națională de Biliard în Scaun Rulant.
Hydred este primul sportiv în scaun rulant care a obținut statutul de semi-profesionist în Statele Unite. În același timp, face parte din Consiliul de Administrație al U.S. National Wheelchair Poolplayers Association, fiind o voce importantă pentru incluziune, diversitate și performanță în sport. Prezența ei la București este un moment istoric pentru biliardul din România, aducând inspirație, motivație și un show de excepție, atât pentru fani, cât și pentru sportivi.
Henrik Larsson, o legendă a biliardului în scaun rulant – de cinci ori campion mondial WPA la 9-ball, deținător al unui titlu mondial WPA la 8-ball, cu 16 titluri de campion european – revine la București pe 17 iunie, în calitate de ambasador de onoare al competiției. Prezența lui contribuie la promovarea sportului adaptat în România, devenind un exemplu de voință, performanță și profesionalism.
Un eveniment cu impact social
Organizatorii subliniază că, prin această competiție, vor să demonstreze că sportul poate deveni o punte de legătură între oameni, ajutându-i să-și depășească propriile limite, să-și descopere potențialul, dar mai ales să schimbe mentalități, arătând că dizabilitatea nu este o barieră, ci o provocare care poate fi depășită.
,,Tema centrală a competiției este consolidarea incluziunii prin sport. Prin exemplul sportivilor de performanță, dorim să inspirăm, să încurajăm performanța în rândul persoanelor cu dizabilități locomotorii și să contribuim la o schimbare de percepție în societate”, transmit organizatorii.
Cum se desfășoară competiția
Concursul la categoria Bila 9 se va juca în piramidă dublă, fiecare jucător având două șanse (două meciuri) pentru a se califica între primii 10 sau 20 de jucători (în funcție de numărul de participanți). Din acel moment, meciurile vor deveni eliminatorii, până la finalul competiției. La sfârșit, toți concurenţii vor participa la o tombolă cu premii.
Competiția are două secțiuni: una dedicată jucătorilor în scaun rulant, cealaltă adresată persoanelor cu dizabilități locomotorii, dar care pot juca în picioare.
Despre organizator
Asociația Sportivă ,,Mereu Împreună Pentru Oameni” este o organizație nonprofit dedicată promovării incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități prin sport. De-a lungul celor nouă ediţii, asociația a construit o adevărată comunitate în jurul biliardului în scaun rulant, oferind participanților nu doar o competiție, ci o familie – un mediu unde se pot afirma, dezvolta și bucura de sport. Acest eveniment nu ar fi posibil fără implicarea voluntarilor, partenerilor, sponsorilor – toți contribuind cu timp, energie, resurse sau expertiză.
Parteneri:
Ediția a IX-a este susținută și sponsorizată de Kaufland România, FOX Com Serv, Lacalut, Clear, Nova Tech Med, Comitetul Național Paralimpic din România, Asko Group.
Kaufland România, sponsor principal, sprijină competiția prin programul ACCES, dedicat integrării sociale a persoanelor cu dizabilități. Peste 500 de locuri de muncă au fost create prin ACCES, care susține, de asemenea, activități sportive adaptate, facilitând accesul la echipamente specializate.
Comitetul Național Paralimpic, partener de încredere, contribuie la dezvoltarea sportului paralimpic în România, alături de Asociația Sportivă ,,Mereu Împreună Pentru Oameni”.
Asko Group: „Pentru noi, mobilitatea nu înseamnă doar deplasare, ci acces real și susținerea visurilor fiecărui om. Parteneriatul cu Competiția Națională de Biliard pentru Persoane în Scaun Rulant ne oferă oportunitatea de a fi parte dintr-un eveniment care celebrează perseverența, performanța și spiritul de echipă. Fie că ești la volan sau la masa de biliard, totul ține de direcție, echilibru și momentul potrivit. Suntem mândri să fim alături de cei care transformă limitele în oportunități.” – Alin Dincă, Director General Asko Group.
Sorina GĂBRIAN, specialist marketing, Fox Com Serv: „Ne bucurăm să continuăm susținerea Competiției de Biliard în Scaun Rulant la cea de-a 9-a ediție, un eveniment dedicat sportivilor care, prin ambiție, efort și dorință de a-și depăși limitele, reușesc să fie un exemplu pentru toți.”
Asociația Sportivă ,,Mereu Împreună Pentru Oameni” le mulțumește tuturor celor care sprijină sportul adaptat și celor care contribuie la schimbarea mentalităților în societate.
📌 Detalii despre eveniment, înscrieri și susținere:
Facebook: https://www.facebook.com/mereuimpreunapentruoameni
Instagram: asmio.romania
TikTok: asmio.oficial
LinkedIn: Asociația Sportivă ,,Mereu Împreună pentru Oameni”