Cinci federații pentru apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, împreună cu 237 de organizații ale persoanelor cu dizabilități din România, organizații pentru persoanele cu dizabilități și 450 de semnatari individuali au transmis o Scrisoare deschisă Prim-ministrului Ilie Bolojan, prin care cer reintroducerea scutirilor de impozit pentru locuință, teren și mijloc de transport, precum și majorarea indemnizațiilor de handicap. Reprezentanții acestora atrag atenția că eliminarea acestor drepturi pune o presiune financiară uriașă pe persoane deja vulnerabile și riscă să le împingă și mai mult spre sărăcie și excludere socială. Organizațiile semnatare subliniază că respectarea demnității umane și a egalității de șanse nu poate exista fără măsuri reale de protecție socială și solicită intervenția urgentă a Guvernului pentru respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilități.

Redăm integral Scrisoarea deschisă

SCRISOARE DESCHISĂ

scutirea de impozit pentru locuință, teren,
mijloc de transport pentru persoanele cu dizabilități și majorarea indemnizațiilor de handicap

adresată domnului Ilie Bolojan, Prim-ministru al României

Domnule Prim-ministru,

Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR), care cuprinde organizații reprezentative la nivel național pentru protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, membru cu drepturi depline al Forumului European al Dizabilității (EDF), împreună cu Federația Organizațiilor de Părinți care au Copii cu Dizabilitati (FOPCD), Federația Sindrom Down România, Rețeaua Organizațiilor în Autism – RO TSA, FederațiaOrganizațiilor în Autism – RO TSA  își exprimă nemulțumirea și revolta față de eliminarea scutirilor de impozite locale pentru persoanele cu dizabilități, fapt care afectează foarte grav protecția socială și fiscală a acestora.

Avem nu doar datoria morală ci și obligația publică de a reacționa ferm și fără echivoc față de măsurile care prejudiciază în mod direct persoanele cu dizabilități, condamnându-le la marginalizare și sărăcie. Nu există egalitate de șanse și participare la viața socială în lipsa respectului față de demnitatea umană.

Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități statuează dreptul acestei categorii, prin excelență vulnerabilă, la protecție socială și la reglementări adaptate nevoilor lor specifice. România nu numai că a semnat acest document de referință pe plan internațional, dar l-a și ratificat prin Legea 221/2010. Deși au trecut, iată, mai bine de 15 ani de atunci, percepția și atitudinea factorilor de decizie politică nu s-au îmbunătățit. Dimpotrivă, în mod inacceptabil și de neînțeles, măsurile de austeritate impuse de un context economic nefavorabil au făcut tocmai din persoanele cu dizabilități calul de bătaie, ca și cum din cauza drepturilor lor legale a apărut deficitul bugetar.

CNDR a solicitat în mod constant Guvernului României ca toate scutirile fiscale acordate persoanelor cu dizabilități să fie incluse în Codul fiscal – Legea nr. 227/2015.

Ne referim, în mod concret, la următoarele drepturi, prevăzute în vechea formă a Codului fiscal:

  • scutirea de la plata impozitului pe clădire (art. 456 alin. (1) lit. t)),
  •  scutirea de la plata impozitului pe teren (art. 464 alin. (1) lit. t)),
  • scutirea de la plata impozitului pentru un mijloc de transport (art. 469 alin. (1) lit. b)).

Prin Legea nr. 239 din 15 decembrie 2025, decizia de acordare a acestor scutiri a fost eliminată.

Până în anul 2025, persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiau automat, prin lege națională, de aceste scutiri. În prezent, două persoane cu aceeași dizabilitate pot fi tratate diferit exclusiv în funcție de localitatea de domiciliu: una poate fi scutită integral într-un oraș, iar cealaltă poate fi obligată să plătească impozit integral într-o comună vecină. Transferarea scutirilor fiscale de la nivel național la nivel local transformă un drept de protecție socială într-un beneficiu discreționar, ceea ce conduce la tratamente juridice diferite pentru persoane aflate în situații identice. O astfel de abordare ridică serioase probleme de constituționalitate și de compatibilitate cu standardele internaționale privind protecția persoanelor cu dizabilități.

Mai mult, luând în considerare Art. 4891, alineatul 3, din Codul fiscal, potrivit căruia facilitățile fiscale locale nu pot depăși 5% din veniturile colectate din impozite în anul anterior, se ajunge inevitabil la situația în care unitățile administrativ-teritoriale cu bugete mici vor acorda un număr extrem de limitat de scutiri sau chiar nu o vor face. Astfel, protecția persoanelor cu dizabilități devine inegală, impredictibilă și dependentă de criterii bugetare locale, nu de nevoia obiectivă de protecție stabilită prin lege.

Această abordare contravine principiului egalității în drepturi și transformă măsurile de protecție socială din drepturi fundamentale în favoruri administrative.

De asemenea, solicităm ca indemnizațiile de handicap să fie ajustate în raport cu realitățile economico-sociale, pentru a-și îndeplini cu adevărat rolul de sprijin pe care legiuitorul l-a intenționat. În acest sens, ele trebuie  în primul rând actualizate  cu rata inflației, conform legii. Din perspectivă economică, menținerea indemnizațiilor la valori nominale fixe, în condițiile unei inflații  semnificative, echivalează cu o reducere reală a susținerii pe care persoanele cu dizabilități o primesc. După cum se știe, aceste indemnizații nu reprezintă un venit în sine, ci un mecanism de compensare a costurilor suplimentare generate de dizabilitate: cheltuieli medicale recurente, dispozitive asistive, transport adaptat, asistență personală, utilități și consum energetic crescut.

Din punct de vedere macroeconomic, indexarea indemnizațiilor cu inflația nu este o cheltuială excesivă, ci o măsură de menținere a puterii de cumpărare și de prevenție socială, care reduce presiunea asupra sistemelor de asistență socială, sănătate și protecție de urgență.

În al doilea rând, indemnizațiile trebuie majorate prin creșterea ponderii din ISR care le este alocată. Această măsură se impune aplicată imediat, altminteri nivelul de trai al persoanelor cu dizabilități se degradează iremediabil, întrucât costul vieții a crescut semnificativ în ultimii ani și, odată cu el, cheltuielile suplimentare generate de dizabilitate.

Ținem să subliniem că impactul financiar se va acoperi integral din sumele colectate în baza dispozițiilor art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006, respectiv din contribuțiile datorate de autoritățile și instituțiile publice, precum și de persoanele juridice care nu respectă obligația legală de angajare a persoanelor cu handicap. Potrivit legii, aceste sume sunt destinate finanțării măsurilor de protecție și incluziune socială a persoanelor cu dizabilități, iar folosirea lor pentru majorarea indemnizației de handicap este legală, oportună și justificată, fără a genera presiuni suplimentare asupra bugetului consolidat al statului.

Date fiind aspectele menționate, CNDR solicită:

  1. revenirea la scutirea de impozit pe locuință, pe teren și pe mijloc de transport pentru persoanele cu dizabilități și includerea acesteia în Codul fiscal;
  2.  actualizarea indemnizațiilor de handicap cu rata inflației, conform legii;
  3. majorarea indemnizațiilor de handicap prin creșterea ponderii acestora din indicatorul social de referință.

Protecția persoanelor cu dizabilități nu poate fi afectată nici de bugetele locale și nici de  inflație. Ea este și trebuie să rămână o responsabilitate fermă a statului român, asumată prin politici publice coerente și echitabile.

Domnule Prim-ministru, vă adresăm rugămintea de a interveni de urgență, cu înalta dumneavoastră autoritate, pentru ca dreptul fundamental al persoanelor cu dizabilități de a avea o viață demnă să fie cu adevărat respectat în țara noastră. Totodată, vă rugăm să ne acordați cât mai curând posibil o audiență, pentru a vă prezenta personal problemele foarte grave cu care ne confruntăm și soluțiile pe care le propunem. Considerăm că în momentul de față dialogul direct cu organizațiile reprezentative nu mai este o chestiune de oportunitate, ci a devenit un imperativ major, întrucât politicile publice care privesc persoanele cu dizabilități trebuie construite împreună cu acestea, nu în absența lor.

În numele semnatarilor din lista anexată,

PREȘEDINTE,

Daniela TONTSCH

 Semnatari Scrisoare deschisă – organizații, persoane cu handicap, asistenți personali și familiile extinse prejudiciate de efectele eliminarii scutirii de impozit

  1. Asociația Nevăzătorilor din România, prin președinte, Mihai DIMA
  2. Asociația Surzilor din România, prin președinte, Daniel LOLICI
  3. Asociația Distroficilor Muscular din România, președinte Maria Teodorescu
  4. Asociația de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic – România, președinte Toma Antonescu
  5. Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România, președinte Georgeta Crișu
  6. Asociația RENINCO – Rețeaua Națională de Informare și Cooperare pentru Integrarea în Comunitate a Copiilor și Tinerilor cu Cerințe Educative Speciale, președinte Ecaterina Vrăsmaș
  7. Asociația Persoanelor cu Handicap Neuromotor din România – AHNR, președinte interimar: Rodica Nicolae
  8. Asociația de Scleroză Multiplă din România – ASMR, președinte Lazăr Laurențiu
  9. Asociația Română a Pacienților cu Imunodeficiențe Primare, președinte Otilia Stanga
  10. Asociația Calea spre Acces, președinte Mihai Lungu
  11. Asociația Română de Osteogeneza imperfecta,,Oameni Fragili “- membru secretar Plugariu Florența
  12. Asociația Surâsul Albastru Iași, președinte Cristina Nichita
  13. Fundația Univers Plus, președinte Cristian Ungurianu
  14. Asociația Națională A Deficienților Locomotori, Președinte Milian Valentin-Ovidiu
  15. Asociația Werdnig Hoffman, președinte Robert Iosif Veres
  16. Asociația Prader-Willi București, președinte Georgian Apostol
  17. Asociația Națională Miastenia Gravis România, Președintă Adriana Harja
  18. Asociația de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale-Luceafărul, Neamț, președinte  Daniela Coman
  19. Asociația Persoanelor cu Glicogenoză, președinte Mirela Adriana Borhan
  20. Asociația T.E.O SIBIU, președinte  Angelica Moraru
  21. Asociația Cărășană Sindrom Down, președinte Rodica Doban
  22. Asociația Down Deea,  președinte Petreș Mihaiela  Cristina 
  23. Asociația Prader Willi din România
  24. Asociația Română de Cancere Rare
  25. Asociația Suport Mastocitoza România
  26. Asociația bolnavilor cu boala Pompe
  27. Asociația Langdon Down Oltenia Centrul Educațional Teodora, președinte Maria Vislan
  28. Asociația Sindrom Down Bacau (ASDBC)
  29. Asociatia Oprea Darius Adrian, președinte Oprea Alexandru Sergiu
  30. Asociația Caritabila Ilinca mica minune
  31. Asociația Hoffnung România
  32. Președinte Procopiu Elena
  33. Președintele Lapusan Maria Marta
  34. Asociația Prietenii D.A.R.I.E.I., Bucuresti, președinte Ana Vasilescu
  35. Fundaţia Pro Down, presedinte Veress Gyöngyvér – Anikó
  36. Asociația Ema Cristiana – Președinte Bucur Gabriela
  37. ASOCIAȚIA FANTASTICII DOWN GALAȚI, președinte Mioara Munteanu
  38. Asociația Down Est din România, președinte Calil Sultan
  39. Asociația Oamenilor Mici,  președinte Alexandrina Olariu
  40. Asociația Pacienților cu Boala Fabry din România, președinte Alexandru Tcaciuc
  41. Asociația Gaucher România, președinte Oana MORAR
  42. Asociația LMCRO, președinte Adriana Covacii
  43. Asociația  pacienților cu leucemie mieloida cronica
  44. Asociația de Intervenție Terapeutică pentru Copil și Familie Activity
  45. Asociația Children’s Joy
  46. Asociația Îngerii Albaștri Brăila, prin președinte Petrescu Valentin
  47. Asociația pentru Matei
  48. Asociația Pacienților cu Sindrom Hemolitic Uremic
  49. Asociația Speranța Unui Zambet, președinte Litoiu Sorin Daniel
  50. Asociația pentru pacienții cu Sindromul Smith Magenis
  51. Asociația Amauroza Congenitala Leber Timișoara
  52. Asociația Română de Hemofilie, președinte Andrei Nicolae Daniel
  53. Asociația Autism Transilvania cu sediul în Cluj-Napoca, președinte Nicoleta Niste
  54. Fundația Ancora Salvării, președinte Smelik Inge Jose
  55. Werdnig Hoffman a semnat
  56. Asociația DMD Care
  57. Asociația Smiling Faces România
  58. Asociația Dicta, prin Președinte Cătălina Anca Manciu
  59. Asociația Părinților Copiilor cu AUTISM Argeș-APCA – președinte Badea Andreea Nicoleta
  60. Asociația Autism Cezar Nicolae – S.U.I.T.A., Constanța, președinte Nicolae Eleonora
  61. Asociația Părinților cu Copii cu Nevoi Educaționale Speciale, prin președinta Dandoczi Silvia Elisabeta
  62. Asociația Down Art Therapy, președinte Buțu Radu-Bogdan
  63. Asociația DamiDar prin președinte Nan Adriana Otilia
  64. Asociația Prompt For Life – Prompt Pentru Viață, prin președinte Viviana Georgescu
  65.  Asociația EduCare – Președinte Ruxandra Ion
  66. Asociația o Șansă în plus pentru Patrick
  67. Asociația Prietenii lui Răzvan Târgu Mureș
  68. Asociația Crestin Ortodoxa Mama Olga, Piatra-Neamț, președinte Arsene Constantin Ciprian
  69. Asociația P.A.V.E.L., președinte Olga Rodica Cridland
  70. Asociația Diana în lumea Cri du chat Tg Mures
  71. Asociația Arca Lex, Târgu-Jiu
  72. Asociația Autism Europa, președinte Ana Dragu
  73. Asociația Sfântul Casian Mediaș
  74. Asociația Persoanelor cu Disabilități Fizice Dej
  75. Asociația Națională a pacienților cu Angioedem Ereditar, președinte Ramona Petran
  76. Asociația Copiii de Cristal, Brașov, președinte Gabriela Plopeanu
  77. Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România, filiala Iași, președinte Carmen Ghercă
  78. Asociatia de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale-Luceafărul, Neamt, președinte Daniela Coman
  79. Asociatia Invingatorii Sclerozei Multiple
  80. Asociația Călătorie spre Integrare și Dezvoltare
  81. Euro Education Federation
  82. Starea de Libertate, președinte Diplan Pompiliu
  83. Fundația Star of Hope Romania, președinte Aurora Vatamaniuc
  84. Asociatia Down Plus Bucuresti, preșdinte Bucur Georgeta
  85. Federatia Sindrom Down din Romania
  86. Asociația Județeană Pentru Protecția Pacientilor TM și HD, președinte Țerigariu Elisabeta-Claudia
  87. Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative, președinte Eduard Pletea,
  88. Asociația Sofia merge mai departe, președinte Diana Coman
  89. Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România, filiala Iași
  90. Asociația Sf. Ana pentru ajutorarea tinerilor cu dizabilități mintale severe
  91. Asociația Mini Debra
  92. Asociația Pku Life România, vicepreședinte Vinter Lăcrămioara
  93. Asociația Neuro Move CMT
  94. Asociatia Romana a pacienților cu Boli Neurologice Periferice-ARBNP
  95. Fundația Romănă pentru Bolile Lizozomale, președinte Bălan Mioara
  96. Asociatia Bolnavilor de Von Hippel Lindau, prin Presedinte Popa Elena Cristina
  97. Asociația Română a Pacienților cu Imunodeficiențe Primare, președinte Otilia Stanga
  98. Alianța Națională pentru Boli Rare,
  99. Asociația Prader Willi  din România
  100. Asociația Română de Cancere Rar.e
  101. Asociatia S.O.S.AUTISM BRĂILA, președinte BRATU ADELINA,
  102. Asociația Down Brăila Botez Vlad Sergiu, președinte Botez Sorin Viorel
  103. Asociația  Sırbu Victor Ştefan
  104. Asociația Ajutați Semenii, preşedinte Ioan Cosmin Dorin
  105. Asociația Demnitate pentru toți
  106. Asociația Părinților cu Copii cu Nevoi Educaționale Speciale prin președinta Silvia Elisabeta Dandoczi
  107. Asociația Harmony and Hope Iași, Președinte Ema Ciobanu
  108. Asociația Dincolo de Succes, Președinte Oana Raluca Tătaru
  109. Asociația ADULLAM SHALOM, președinte Irene Anselmi
  110. Asociația Chara Intergenerații, președinte Remus Toader Ruptașu
  111. Asociatia Esti Prețios, Președinte Buiciuc Hildegard Claudia
  112. ACCMA Betesda, presedinte Gavril Matei
  113. Asociatia Suport si Compasiune, presedinte Cernat Daniel
  114. Asociația “E DAR-UL LUI NATTY”, președinte Drăgoi Mihaela
  115. Asociația Charity and Humanitarian Support – caritate și suport umanitar, Președinte Craciun Daniel
  116. Asociatia Dincolo de Nori, președinte Crețu Sorin
  117. Asociația Slujind Binelui președinte Adamache Silviu
  118. SPRO (Speranță pentru România)
  119. Centrul Evanghelic MARANATA Europa de Est, președinte Besleaga Tiberiu
  120. Asociația Un pas spre salvare, Șerban Adrian
  121. Asociația Fight For Freedom
  122. Asociația Bărbaților Creștini, președinte Alin PĂDUREANU
  123. Federația CEAS, președinte Alin PĂDUREANU
  124. Asociația AMEC , presedinte Daniel Leonte
  125. Asociația Culturală Generația Muzicii, Kari Drumof Mihaela
  126. Asociația socioculturală SAM’S FRIENDS, Samoilă Beniamin Daniel
  127. Asociația Bucuria Copiilor, Rechesan Lidia
  128. Asociația Părinților Liceului de Arta Ion Vidu Timișoara, președinte Magheț Adrian
  129. ASOCIAȚIA CLUB RPC, președinte Cionca Alina
  130. Asociatia Royal Rangers Vest, președinte Ionel Ciucure
  131. Fundatia Estera, președinte Prichici Danut
  132. Asociația Veterinara Crestina, președinte Pantea Iosif Timotei
  133. Asociația Centrul Creștin Deo Gloria Timisoara, președinte Aurel Bahnaru
  134. Asociația Sursa Vietii, președinte Neagoe Liviu Dorel
  135. Fundatia Humanitara Debora, președinte Panda Marius
  136. Asociația Centrul de Misiune si Ajutorare Crestina BETEL, președinte Hrab Bogdan
  137. Asociația Creștină Speranță și Lumină, președinte Timiş Laurentiu Grigore
  138. Asociația Nihil Sine Deo-tm, președinte Avram Sabou
  139. Asociația “E DAR-UL LUI NATTY”, președinte Drăgoi Mihaela
  140.  Asociația Misiunea Bucovina MB, președinte Daniel Ursachi
  141. Asociatia socio-culturala Prietenii lui Sam, președinte Lucica Samoila
  142. Fundația Missio Link International, președinte Toader Nicolae Emanuel
  143. Asociația Academia Vieții, președinte Cornel Titziu
  144. Asociația Mașina Prieteniei, președinte Croitoru Petru
  145. Fundatia umanitara Chosen România, președinte Ciucure Ionica
  146. Asociația Harmony and Hope Iași, președinte Ema Ciobanu
  147. Centrul Creștin Life, președinte Demian Dorel
  148. Asociația Alo Tata, președinte Marian Sdeorna
  149. Asociația Metanoia, președinte Mihai Rosus
  150. Asociatia Muntele Moria, președinte Istrate Stefan
  151. Asociația Religioasă Centrul Creștin Aletheia, președinte Lucian Chiș
  152. Asociația Creștină de Misiune și Ajutorare Betania, președinte Mihaela Zanoschi
  153. ASOCIATIA INSPIRE LEADERS, președinte Serediuc Gabriel Cristian
  154. Asociația Slujind Binelui, președinte Adamache Silviu
  155. Asociația Puzzle România, președinte Mihaela Stan
  156. Asociatia Sindrom Down Ploiesti, președinte Ardeleanu Corina
  157. Be a butterfly, președinte Marin Cristiana
  158. Asociația Down-Centrul Educational Raluca, președinte Adriana Avram
  159. Asociația Down Braila Botez Vlad Sergiu, Vicepreședinte Botez Stefania
  160. Federatia R.O. TSA
  161. Asociatia Help Autism
  162. Asociația Părinților cu Copii cu Nevoi Educaționale Speciale prin președinta Dandoczi Silvia Elisabeta
  163. Asociația Pro Autism prin președinte Sălcudean Dorin
  164. Asociatia Autism Cezar Nicolae prin presedinte Nicolae Eleonora
  165. Fundatia de Abiltare Speranta
  166. Asociatia Neurodivergent prin presedinte Tanasa Loredana-Liliana
  167. Asociația Copiilor și Adulților cu Autism Teleorman,  președinte Mariana Popescu
  168. Asociația Părinților Copiilor cu Autism din Județul Botoșani/Președinte Gabriela Ivan
  169. Asociația Mihai și Prietenii, președinte Ioana Bardan
  170. Fundatia Transilvana Alpha
  171. Asociatia Educatism Sibiu, președinte Bexa Crenguța
  172. Gianina Serban Transilvana Alpha: Ghejan Ana Maria
  173. Asociația Nas Roșu-Piros Orr Egyesulet, Tg. Mures, prin presedinte Csatlos Karoly
  174. Asociatia Autism Campia Turzii, presedinte Varga Irina
  175. Asociatia Autism Baia Mare, prin președinte Pop Marcela
  176. Asociatia ,,Autism-Lumea Mea” Hunedoara, presedinte Truta Maria Daniela
  177. Asociația Sfântul Casian, prin președinte Barna Adrian
  178. Asociația Casa Faenza Timișoara
  179. Asociatia Anastasia Ioana
  180. Asociația Not Different prin președinte: Lupu Mihaela Cristina
  181. F.E.D.R.A. (FEDERAȚIA PENTRU DREPTURI ȘI RESURSE PENTRU PERSOANELE CU TULBURĂRI ÎN SPECTRUL AUTISM)
  182. ASOCIAȚIA AUTISM TRANSILVANIA, prin  Președinte Nicoleta Niste
  183. Șandor Nadia, părinte de adolescent cu TSA
  184. Robu Andreea, părinte de copil cu TSA
  185. Mureșan Irina, părinte de copil cu CES
  186. Câmpean Larisa, părinte de copil cu TSA
  187. Rășteiu Monica, părinte  de copil cu TSA
  188. Asociatia Prietenii lui Darius, președinte Tiutiu Alexandra Iulia
  189. Asociația „Cuvinte Noi”, președinte Astanei Maria-Cristina
  190. Asociatia Iti arat ca pot prin președinte Marcu Paula
  191. Asociatia Ianna/Floare Aleasă – Centru de Educație Specială
  192. Asociatia pentru Motivatie in Psihoeducatie, presedinte Antonela Samson
  193. Asociatia Prichindeii Isteti, presedinte Serban Mariana
  194. Asociația Căsuța Micilor Eroi, președinte Vasiliu Carmen
  195. Asociatia „Lasa-ma sa-ti aud glasul!”Curtea de Arges ,Presedinte Iancu Iuliana Florentina
  196. Asociația Lumea Copiilor Speciali,președinte Vedere Ramona
  197. Asociatia Iubim sa Daruim, presedinte Nicolau Maria Denisa
  198. Asociația Dicta Brașov ,prin președinte Cătălina Anca Manciu
  199. Asociatia Persoanelor cu Dizabilitati Gavriil, prin presedinte Anchidin Daniela
  200. Asociatia Pyramid Learning Center, președinte Ioana Corompaki
  201. Asociația Sprijin pentru Normalitate Autism președinte Felea Maria
  202. Asociația special kids- copii speciali Președinte Tutea Ramona
  203. Asociația Zâmbește și Dăruiește- președinte Alexandra Arsene
  204. Impact Autism: Asociația Impact Autism – Președinte Cristina Dumitrașcu
  205. Asociația Vise Colorate Și Suflete Curate Președinte Sandu Ana – Maria
  206. Fundatia Un copil, o speranta – președinte Elena Miruna Tudorache
  207. Asociatia Autism, Terapie, Sport și Arte Argeș – Presdinte Dumitrescu Ana- Florina
  208. Asociatia Albert si zambete – Presedinte Endre Csato
  209. Asociatia AutHelp Presedinte-Antal Ildikó
  210. Asociatia CENTER HOPE FOR A NORMAL CHILDHOOD – președinte Alina Ghinea
  211. Asociația Ajută un copil – președinte Vaidian Diana
  212. Asociatia Albastrul e magie – presedinte Petre Bogdan
  213. Asociatia Prietenii Persoanelor cu Autism- presedinte, Oana Stan
  214. Asociația Edu Wonderland Academy, președinte Mirela Barbu
  215. Asociația SOS Autism Bihor, președinte Zlibuț Simona
  216. Asociatia Romana de Terapii în Autism și ADHD
  217. Fundatia Humanitas Pro Deo. Oțelul Roșu (Caras Severin) Președinte Valentin Samuel Bosneac
  218. Asociația “Zâmbetul lui Ivan”, președinte Voinea Claudia Mihaela
  219. Asociația Păstrează Visul, președinte Jianu Ondina Laura
  220. Asociatia Va Ajutăm din Dej, președinte Cristian F.
  221. Asociația Ariana Miriam- președinte Popa Andrei Cristian
  222. Asociatia Persoanelor cu Disabilitati Fizice Dej – Mureșan Andrei
  223. Asociația IZA-Izolați în Apuseni, președinte Ciuca Lucia
  224. Asociația părinților copiilor cu autism Argeș, președinte Badea Andreea Nicoleta
  225. Fundația Enable România
  226. Fundația Star Hope
  227. Fundatia Life Tineret, președinte Marius HARDUT
  228. Asociatia Lumea prin ochii lui Bogdan, Președinte Dinu Alexandra;
  229. Asociația Luptam pentru Denis, Președinte Sinică Andreea;
  230. Asociatia Sindrom Down Dâmbovița, Președinte Buturugă Mihaela;
  231. Asociatiei Cultural Educative pentru Protejarea si Promovarea Patrimoniului Tehnic, Stiintific si Istoric, Președinte Stoian Alexandru
  232. Asociatia Autism Voice
  233. Asociatia Visuri si Sperante Craiova
  234. Organizatia Suedeza de Ajutor Umanitar Individual
  235. Asociația BiSMart
  236. Asociația Spune Da
  237. Asociația „Pentru Noi”  Bârlad, Președinte Ligia Marin

No Comments

  1. Vasilica Panchici
    Your comment is awaiting moderation.

    Panchici Vasilica

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.