
A doua ediție a spectacolului de operă și balet complet accesibilizat „Dansul pașilor de catifea”, organizată de Asociația KinetoBebe în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii București, s-a transformat într-un festival al incluziunii, reunind 2.000 de copii tipici și atipici și 1.000 de adulți însoțitori, se arată într-un comunicat transmis de asociație.
Potrivit sursei citate, ediția din acest an a reunit 21 de ateliere educaționale, 10 spectacole susținute de copii pe scena mică din curtea Operei Comice pentru Copii, 20 de voluntari și două reprezentații ale spectacolului de balet „Lacul lebedelor”, adaptate pentru a răspunde nevoilor copiilor neurodivergenți, cu dizabilități locomotorii sau cu deficiențe de auz și de vedere.
Evenimentul a demonstrat că accesibilizarea artei nu înseamnă doar eliminarea barierelor, ci și crearea unui spațiu în care copiii cu nevoi diferite pot împărtăși aceeași experiență culturală, se pot bucura împreună de frumusețea spectacolului și se pot simți parte a aceleiași comunități.
„Ne-a copleșit mulțimea de copii și adulți care, timp de cinci ore, a umplut curtea și sala Operei Comice pentru Copii. Pentru că cererea de bilete pentru spectacol a fost uriașă, am decis să suplimentăm cu încă o reprezentație în aceeași zi, o decizie îndrăzneață, care s-a dovedit inspirată și binevenită, fiindcă scopul nostru este să ajungem la cât mai mulți copii cu dizabilități care își doresc acces gratuit la spectacole adaptate nevoilor lor speciale”, a declarat actorul Bogdan Acatrinei, cofondator al Asociației KinetoBebe și autorul conceptului artistic al spectacolului.
Cultura accesibilă reprezintă o nevoie reală, nu un privilegiu
În România, accesul persoanelor cu dizabilități la viața culturală rămâne o provocare. Potrivit Strategiei naționale privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2022–2027, care citează studiul Diagnoza situației persoanelor cu dizabilități în România, realizată de Banca Mondială în 2021, aproape 89% dintre persoanele cu limitări severe nu participaseră la activități culturale în anul anterior cercetării. Prin comparație, procentul era de 63% în cazul persoanelor fără limitări. Datele evidențiază un decalaj major în ceea ce privește participarea culturală, deși nu se referă exclusiv la copii.
În același timp, România avea 88920 de copii cu dizabilități înregistrați la 31 martie 2026, potrivit datelor Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
Dincolo de cifre, provocarea este una concretă pentru familii: participarea la un spectacol poate deveni dificilă atunci când spațiul, sunetul, lumina, accesul fizic sau regulile obișnuite de desfășurare nu țin cont de nevoile copiilor. Pentru un copil neurodivergent, de exemplu, un mediu senzorial mai prietenos și libertatea de a reacționa în propriul ritm pot face diferența dintre o experiență inaccesibilă și una memorabilă.
În acest context, „Dansul pașilor de catifea” propune un model de întâlnire cu arta în care accesibilitatea este avută în vedere încă din etapa de organizare, iar familiile se pot bucura de spectacol fără presiunea de a se adapta unor convenții care nu răspund nevoilor lor.

O inițiativă care crește de la an la an
Ediția de festival a extins experiența dincolo de sala de spectacol. Atelierele educaționale și reprezentațiile susținute de copii au transformat curtea Operei Comice pentru Copii într-un spațiu de întâlnire, explorare și exprimare artistică, în care diversitatea a devenit o parte firească a experienței.
„Este o imensă satisfacție să vedem că această inițiativă de artă incluzivă crește de la an la an. Faptul că spectacolul de operă și balet a fost precedat de o diversitate de ateliere educaționale, la care copiii au petrecut ore întregi, ne-a arătat cât de multă nevoie există pentru astfel de experiențe. Palmele ridicate în aer ale copiilor surzi care aplaudă, inimioarele conturate de mânuțele copiilor tipici sau atipici, zâmbetele părinților care le-au putut oferi copiilor și alte experiențe decât terapiile zilnice au fost răsplata noastră pentru un efort susținut”, povestește Ana Raluca Acatrinei (Chișu), antreprenoare socială și fondatoarea Asociației KinetoBebe.
Când arta devine un limbaj comun
Cele două reprezentații ale spectacolului „Lacul lebedelor” au fost adaptate pentru a le permite copiilor cu profiluri senzoriale și nevoi de acces diferite să participe la experiența artistică. Inițiativa pornește de la convingerea că întâlnirea cu muzica, dansul și teatrul trebuie să fie posibilă pentru fiecare copil, fără ca dizabilitatea să devină un motiv de excludere.
„Un zâmbet către un copil pe care nu-l cunoști. Răbdarea de a-l asculta în ritmul lui… Ziua de miercuri, 14 octombrie, a fost pentru Opera Comică pentru Copii sărbătoare, bucurie, spectacol. A fost si este iubirea noastră către acești copii. Ce minune că existați, dragii noștri!”, a declarat Felicia Filip, directoarea generală a Operei Comice pentru Copii București.
Pentru familiile care își organizează viața în jurul programelor de recuperare și terapie, o astfel de experiență înseamnă și posibilitatea de a petrece timp împreună într-un context diferit, dedicat bucuriei, descoperirii și socializării. În același timp, copiii fără dizabilități au ocazia să întâlnească diversitatea într-un cadru firesc, să învețe empatia și să descopere că oamenii se pot bucura de aceeași poveste în moduri diferite.
Potrivit asociației, cei 20 de voluntari implicați în eveniment au contribuit la desfășurarea activităților și la organizarea unei experiențe care a reunit mii de participanți în jurul aceleiași idei: cultura este un spațiu al întâlnirii, iar accesul la aceasta nu ar trebui condiționat de abilitățile unui copil.
Prin această a doua ediție, Asociația KinetoBebe continuă demersul de a face arta mai accesibilă și de a transforma un spectacol adaptat într-un reper pentru participarea culturală incluzivă.
Mai multe detalii despre spectacol și ghidul pentru părinți:
www.asociatia-kinetobebe.ro/dansul-pasilor-de-catifea-editia-2
Despre spectacolul „Dansul pașilor de catifea”
„Dansul pașilor de catifea” este prezentat de organizatori drept primul spectacol de balet din România complet adaptat și accesibilizat pentru copii și adulți cu nevoi speciale. Proiectul își propune să creeze o punte între terapie și artă, între știință și emoție, prin colaborarea dintre specialiști și artiști.
Potrivit organizatorilor, proiectul reunește patru direcții de accesibilizare — senzorială, vizuală, auditivă și logistică — implementate simultan în cadrul unui spectacol profesionist desfășurat într-o instituție culturală națională.
Partener principal: Opera Comică pentru Copii
Parteneri: Sixense, Alka, Fundația Autonom, LCA home care, Business Consulting Group, apass, High Energy, Alliance Finance Broker, Mommy’s Help,Cereal Crunch, Clubul Sportiv RAPID București, A Împreună pentru educare și vindecare, Beautiful Souls – Dance School, Friendly Dentist, Tech Artists
Parteneri instituționali: Primăria Capitalei, InfoCons – Protecția Consumatorilor, Consiliul Local al Sectorului 3 București, Primăria Sectorului 6, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, Consiliul Național al Dizabilității din România, CED România – Centrul de Excelență prin Diversitate, IWA International Women Association, Carta Diversității din România, Banca Locală de Alimente Sector 6, Fundația Farmecul Tăcerii, Asociația Down Plus București, Special Olympics România, Asociația Adevăr, Asociația EduMax – Centru de Dezvoltare Personală și Profesională Suceava, Academia de Artă Handmade București, Academia de Canto și Balet Raluca Cioca, CONIL, Învingem autismul, APEIT, Asociația TOTUL pentru TINE, Climb Again, HELP Autism, SOS Satele Copiilor, Centrul pentru Autism „Horia Moțoi” și Asociația Pavel.
Parteneri de festival: TECHive, Dante Music, mp kids group, artis theatre studio, Atelierele CONI, ȘcoaladeȘah.ro, INARA Custom, Atelierul de ARTE.
Parteneri media: New Age Media Multiplex Advertising, Forbes România, CSRmedia, Ziarul News, Nine O’Clock, Tribuna învățământului.
Despre Asociația KinetoBebe
Asociația KinetoBebe este una dintre organizațiile din România care oferă servicii specializate de recuperare pediatrică pentru copiii cu întârzieri în dezvoltare, dizabilități neuromotorii și alte afecțiuni. Prin proiectele sale civice, educaționale și de accesibilizare, asociația susține dreptul fiecărui copil la oportunități egale de dezvoltare.
Mai multe informații: www.asociatia-kinetobebe.ro







