EMITENT: Ministerul Sănătăţii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 526 din 26 iunie 2018
Văzând Referatul de aprobare nr. S.P. 7.111 din 25.06.2018 al Direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică,
având în vedere prevederile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2003 privind trimiterea bolnavilor pentru tratament în străinătate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 119/2003,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
ART. I
Ordinul ministrului sănătăţii nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 29 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi completează după cum urmează:
1. La articolul 1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pot beneficia de finanţarea tratamentului în străinătate şi bolnavii care necesită efectuarea de transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană şi care prezintă şi patologii asociate ce nu permit efectuarea intervenţiei în centrele acreditate din România.”
2. La articolul 2, alineatele (1), (2) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„ART. 2
(1) Trimiterea la tratament în străinătate se face pentru bolnavii înscrişi pe lista unui medic de familie, care au parcurs toate nivelurile de acordare a asistenţei medicale, respectiv asistenţa medicală primară de specialitate, şi care au fost spitalizaţi în unităţi sanitare care oferă servicii medicale de înaltă calitate profesională şi tehnică, dar a căror sănătate nu a fost restabilită. Fac excepţie sugarii cu vârsta 0-1 an pentru care se poate întocmi dosarul imediat după diagnosticarea afecţiunii într-o unitate sanitară din cadrul unui centru universitar, fără a mai fi necesară parcurgerea tuturor acestor etape.
(2) Documentele medicale ale bolnavului (bilet de ieşire din spital, scrisoare medicală, rezultate investigaţii medicale, recomandarea medicului curant privind efectuarea tratamentului în străinătate etc.) se depun de către bolnav, reprezentantul legal al acestuia sau de către aparţinător (soţ/soţie, rudă de gradul IV) la direcţia de sănătate publică în a cărei rază teritorială domiciliază bolnavul, împreună cu o cerere din partea bolnavului, a reprezentantului legal sau a aparţinătorului acestuia însoţită de copii ale documentelor de identitate ale acestora.
……………………………………………………………………………………..
(5) Comisiile de specialitate teritoriale vor fi formate din minimum 3 cadre medicale de specialitate cu înalt nivel de pregătire profesională, preşedintele fiecărei comisii fiind numit prin ordin de către ministrul sănătăţii, la propunerea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, iar componenţa acestora va fi hotărâtă de către preşedinte. Preşedintele comisiei teritoriale de specialitate va informa Direcţia generală de asistenţă medicală şi sănătate publică a Ministerului Sănătăţii asupra componenţei comisiei, precum şi a oricăror modificări survenite.”
3. La articolul 2, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (10), cu următorul cuprins:
„(10) În situaţia în care o comisie teritorială de specialitate dintr-un centru universitar nu este funcţională, dosarele pacienţilor din judeţele arondate acestei comisii vor fi analizate de către comisiile de specialitate teritoriale din alte centre universitare, conform dispoziţiilor Ministerului Sănătăţii, până la remedierea situaţiei.”
4. La articolul 3, alineatele (2) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(2) Atribuţiile persoanei responsabile cu organizarea activităţii de trimitere la tratament în străinătate privind întocmirea, verificarea şi trimiterea documentaţiei medicale a bolnavilor la comisiile de specialitate teritoriale şi către Ministerul Sănătăţii sunt stabilite în fişa postului.
……………………………………………………………………………………..
(5) În situaţia în care bolnavul sau reprezentatul legal al acestuia îşi exprimă opţiunea pentru efectuarea corespondenţei prevăzute la alin. (4), acesta va prezenta direcţiei de sănătate publică documente oficiale emise de clinicile recomandate de comisia de specialitate teritorială, cu antet şi semnătură, care cuprind cel puţin elementele prevăzute în anexa nr. 10. Direcţiile de sănătate publică consideră valide numai documentele transmise în original sau, după caz, prin fax ori prin e-mail, în forma scanată şi traduse de către un traducător autorizat. În situaţia în care clinica nu transmite oferta de tratament conform anexei nr. 10, documentul transmis va trebui să cuprindă cel puţin informaţii referitoare la costul evaluării pacientului, costul total al tratamentului care urmează a fi efectuat şi ce cuprinde acesta, precum şi la costul de spitalizare.”
5. La articolul 3, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (8^1), cu următorul cuprins:
„(8^1) În cazul în care numărul clinicilor unde poate fi efectuat tratamentul este limitat, iar comisia de specialitate teritorială recomandă o singură clinică în procesul-verbal medical pentru trimiterea la tratament medical în străinătate, va fi acceptată o singură ofertă de tratament de către comisia constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii, dacă se motivează de către comisia teritorială de specialitate alegerea făcută. Comisia constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii poate aproba efectuarea tratamentului la clinica recomandată, caz în care nu mai sunt necesare cele 3 oferte de tratament.”
6. La articolul 4, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(8) În cazuri excepţionale impuse de natura şi gravitatea bolii, precum şi pentru bolnavii minori, comisiile de specialitate teritoriale pot recomanda ca bolnavii să se deplaseze în străinătate cu însoţitor, costurile deplasării şi cazării urmând să fie suportate de aceştia, cu excepţia cazurilor în care bolnavul are vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani, situaţie în care direcţia de sănătate publică va deconta şi costurile deplasării şi cazării pentru un însoţitor.”
7. La articolul 5, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(7) Pentru bolnavii care au consemnat în cuprinsul procesului-verbal medical întocmit în vederea trimiterii pentru tratament în străinătate nivelul de prioritate «Urgenţă medicală» sau pentru bolnavii solicitaţi de clinica din străinătate la controlul periodic, criteriile suplimentare nu se aplică.”
8. La articolul 5, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
„(11) În cazul în care pacienţii sau aparţinătorii legali ai acestora solicită efectuarea tratamentului la o altă clinică recomandată de către comisia teritorială de specialitate la pct. 7 lit. (b) din anexa nr. 3 «Procesul-verbal medical pentru trimiterea la tratament medical în străinătate» decât cea aprobată de către comisia Ministerului Sănătăţii constituită în acest sens, aceştia pot beneficia de tratament la clinica solicitată, cu condiţia să asigure din fonduri proprii diferenţa de cost faţă de oferta transmisă de către clinica pentru care s-a primit aprobarea, atât pentru efectuarea tratamentului, cât şi pentru transport, până la finalizarea tratamentului. Pacientul sau aparţinătorul acestuia va semna o declaraţie pe propria răspundere conform căreia se obligă să suporte toate costurile suplimentare.”
9. La articolul 6, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Echivalentul în lei al sumei prevăzute la alin. (1) şi la art. 4 alin. (8) se asigură de Ministerul Sănătăţii în limita bugetului aprobat anual şi trimestrial cu această destinaţie şi se utilizează pentru acoperirea costurilor: tratamentului medico-chirurgical, tratamentului intervenţional, tratamentului radioterapic, spitalizării şi transportului pentru bolnav, precum şi a transportului pentru un însoţitor, dacă pacienţii au vârstă cuprinsă între 0 şi 18 ani, sumele aferente fiind transmise direcţiei de sănătate publică prin care s-a întocmit documentaţia bolnavului. Dispoziţia bugetară de repartizare a creditelor va fi întocmită în maximum 7 zile lucrătoare de la aprobarea dosarului de către ordonatorul principal de credite.”
10. La articolul 6, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
„(2^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), se pot acoperi şi costurile tratamentului cu medicamente prescrise în urma efectuării unui transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umane în străinătate, cu aprobarea Ministerului Sănătăţii, care nu pot fi asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, conform recomandării medicului care a coordonat tratamentul în străinătate, precum şi a medicului curant din România.”
11. La articolul 7, alineatele (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(5) În cazul în care clinica din străinătate solicită prezentarea la control a pacienţilor care au efectuat tratament în străinătate, de mai multe ori în cursul unui an calendaristic, comisia Ministerului Sănătăţii aprobă finanţarea pe baza următoarelor documente: procesul-verbal medical pentru trimitere la tratament medical în străinătate întocmit de către comisia teritorială de specialitate, eliberat pentru primul control efectuat în cursul unui an calendaristic, referatul medical întocmit de către medicul curant al pacientului pentru fiecare control ce urmează a fi efectuat, conform programării, şi oferta de cost a controlului medical transmis de clinica din străinătate. Documentele vor fi depuse de către bolnav sau aparţinătorii acestuia la direcţia de sănătate publică în a cărei rază teritorială domiciliază, cu cel puţin 20 de zile lucrătoare înainte de data programării. Dosarul pacientului va fi transmis către Ministerul Sănătăţii cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de data programării acestuia la control.
(6) În cazul pacienţilor la care suma facturată pentru tratament este mai mică decât suma aprobată, diferenţa va putea fi utilizată în acelaşi scop, dacă este cazul, sau pentru efectuarea controalelor periodice, la solicitarea clinicilor din străinătate, în cursul aceluiaşi an calendaristic, pe baza aprobării comisiei Ministerului Sănătăţii.”
12. La articolul 7, după alineatul (6) se introduc trei noi alineate, alineatele (7), (8) şi (9), cu următorul cuprins:
„(7) În cazul în care, ca urmare a efectuării controlului periodic, bolnavul primeşte recomandare de efectuare a unor intervenţii/tratamente suplimentare în cadrul clinicii din străinătate, care nu pot fi efectuate în România, pe lângă documentele menţionate la art. 7 alin. (5) dosarul transmis Ministerului Sănătăţii va cuprinde şi procesul-verbal medical pentru trimiterea la tratament medical în străinătate, eliberat de comisia teritorială de specialitate.
(8) În situaţia în care starea de sănătate a unui pacient se agravează în perioada în care acesta se află la tratament/control în străinătate, aprobat în prealabil de către comisia constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii, şi necesită intervenţii suplimentare de urgenţă, comisia poate aproba continuarea tratamentului în cadrul clinicii din străinătate, în baza unui document justificativ eliberat de către reprezentanţii clinicii, care va cuprinde diagnosticul, tipul de tratament ce urmează a fi efectuat şi costurile pe care le implică acesta, la solicitările direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
(9) În cazul pacienţilor aflaţi la tratament în străinătate în baza formularelor emise de casele de asigurări de sănătate, care necesită intervenţii suplimentare de urgenţă pentru afecţiuni ce nu pot fi tratate în ţară şi care nu sunt incluse în pachetul de servicii de bază, iar starea de sănătate a acestora nu permite deplasarea în ţară, comisia poate aproba continuarea tratamentului în străinătate, în baza unui document justificativ eliberat de către reprezentanţii unităţii sanitare, care va cuprinde diagnosticul, tipul de tratament ce urmează a fi efectuat şi costurile pe care le implică acesta, la solicitările direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti. Dosarul va fi întocmit conform prevederilor legale în vigoare.”
13. În anexa nr. 2 „Atribuţiile comisiilor de specialitate teritoriale pentru trimiterea bolnavilor la tratament în străinătate“, punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„1. Examinează documentaţia medicală a bolnavului, în vederea stabilirii diagnosticului complet al afecţiunii de bază (clinic, etiologic, funcţional, histopatologic, topografic, forma şi stadiul evolutiv), consemnând totodată şi eventualele boli asociate. În situaţia în care documentele medicale prezentate nu sunt concludente pentru stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice de urmat şi este necesară prezenţa bolnavului, iar starea de sănătate a acestuia permite deplasarea, comisia poate solicita bolnavul pentru examinare.”
14. În anexa nr. 2 „Atribuţiile comisiilor de specialitate teritoriale pentru trimiterea bolnavilor la tratament în străinătate“, după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul (2^1), cu următorul cuprins:
„2^1. În cazul pacienţilor care necesită efectuarea de transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, comisia teritorială de specialitate va solicita unităţilor sanitare acreditate pentru activitatea în domeniul transplantului din România confirmarea că intervenţia recomandată de către medicul curant nu poate fi efectuată în ţară şi motivarea acestei decizii. Documentul eliberat de către unităţile sanitare acreditate va fi ataşat procesului-verbal medical pentru trimiterea la tratament medical în străinătate.”
15. Anexele nr. 5 şi 9 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii,
Sorina Pintea
Bucureşti, 25 iunie 2018.
Nr. 814.
ANEXA 1
(Anexa nr. 5 la Ordinul nr. 50/2004)
DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ……………….
…………………………………………………………………….
(adresă, telefon, fax)
Nr. …………………/……………………..
Către:
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
Direcţia generală de asistenţă medicală şi sănătate publică
Vă trimitem alăturat dosarul medical al pacientului/pacientei ……………………………………, în vârstă de ………………, domiciliat(ă) în ………………………………………………………………., cu diagnosticul ………………………………………………………………………….., care are recomandarea Comisiei teritoriale de specialitate ………………………………………………… din Centrul Universitar Medical ………………………………………….. pentru trimiterea la tratament medical în străinătate, în cadrul ……………………………………………………, ţara ………………………….. .
având:
PUNCTAJ TOTAL de……… puncte, în vederea efectuării
…………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………… …………………………………………………………..
…………………………………………………………… …………………………………………………………..
…………………………………………………………… …………………………………………………………..
Vă rugăm să analizaţi şi să dispuneţi finanţarea cu echivalentul în lei al sumei de ……………………… euro/USD/lire sterline/etc., din care: cheltuieli de tratament ……………………………, cheltuieli de spitalizare, ……………………….. şi al sumei de …………………………………… reprezentând cheltuieli de transport.
Director executiv,
…………………………………………………………..
(numele în clar şi semnătura)
Director executiv adjunct economic,
……………………………………………………………
(numele în clar şi semnătura)
Întocmit dosar
……………………………………………………………
(numele în clar şi semnătura)
ANEXA 2
(Anexa nr. 9 la Ordinul nr. 50/2004)
PROCES-VERBAL
Nr. ………… din data …………….
Comisia constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii, numită prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. ………… din ………., a analizat următoarele solicitări de trimitere a bolnavilor pentru tratament medical în străinătate:
┌────┬─────────┬────────────┬─────────────┬───────┬─────────────┬────────┬───────┬─────────┐ │ │ │ │ │ │Punctaj │Punctaj │ │Decizia │ │Nr. │Numele şi│Diagnosticul│Numărul/ Data│Punctaj│pentru costul│pentru │Punctaj│comisiei │ │crt.│prenumele│complet* │înregistrării│total**│estimat al │perioada│total │aprobat/ │ │ │ │ │solicitării │ │tratamentului│de │final │neaprobat│ │ │ │ │ │ │solicitat*** │timp****│ │ │ ├────┼─────────┼────────────┼─────────────┼───────┼─────────────┼────────┼───────┼─────────┤ │1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │8 │9 │ └────┴─────────┴────────────┴─────────────┴───────┴─────────────┴────────┴───────┴─────────┘
* Se va menţiona diagnosticul aşa cum este consemnat în procesul-verbal medical întocmit în vederea trimiterii pentru tratament în străinătate.
** Se va menţiona punctajul total consemnat în procesul-verbal medical întocmit în vederea trimiterii pentru tratament în străinătate.
*** Se va menţiona punctajul acordat de către comisia constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru criteriul „costul estimat al tratamentului solicitat“, în condiţiile prevederilor ordinului.
**** Se va menţiona punctajul acordat de către comisia constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru criteriul „perioada de timp care a trecut de la data înregistrării solicitării“, în condiţiile prevederilor ordinului.
N O T E:
Pentru bolnavii care au consemnat în cuprinsul procesului-verbal medical întocmit în vederea trimiterii pentru tratament în străinătate nivelul de prioritate „Urgenţă medicală“ şi pentru bolnavii care solicită efectuarea controlului periodic la clinica din străinătate, nu se aplică criteriile suplimentare şi nu se completează coloanele 6 şi 7.
Prezentul proces-verbal s-a încheiat în 2 (două) exemplare, semnate de către preşedintele şi membrii comisiei Ministerului Sănătăţii, nominalizaţi prin ordin al ministrului sănătăţii. Un exemplar al procesului-verbal se păstrează la nivelul Direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică şi alt exemplar, de către preşedintele comisiei.