Cel puțin 40 de persoane cu dificultăți de învățare sau cu autism, din Marea Britanie, au decedat în timp ce erau internate în spitale securizate, pe care guvernul a promis să le închidă din 2015, potrivit Sky News.
Cei decedați, dintre care nouă erau sub 35 de ani, se aflau în unități de evaluare și tratament (ATU), în spitale controversate, considerate inadecvate pentru unii dintre cei mai vulnerabili din societate. Acestea sunt centre ambulatorii destinate evaluării, tratamentului și stabilizării pe termen scurt a persoanelor cu afecțiuni psihice care prezintă comportamente dificile și provocatoare. Se presupune că cei cu dizabilități de învățare sau cu autism sunt eliberați în termen de 18 luni.
În practică, însă, mai mult de 2.000 de persoane sunt în prezent în astfel de centre, cu o ședere medie de peste cinci ani și jumătate.
Ancheta jurnaliștilor britanici a scos la iveală numeroase cazuri de familii ale căror persoane dragi erau spitalizate ani de zile – inclusiv cazul unui bărbat care a fost într-un centru, la 100 de mile de părinții săi, timp de 18 ani.
Părinții săi au declarat că faptul de a nu-l fi lăsat în îngrijirea comunității le-a distrus familia, iar fiul lor a rămas cu sechele. Acesta a fost internat pentru prima dată într-o instituție de îngrijire rezidențială la vârsta de 20 de ani. El este unul dintre cele peste 2.000 de persoane cu dizabilități de învățare sau cu autism care rămân într-un centru, în ciuda angajamentului guvernului de a închide astfel de instituții.
Acest semnal probabil că nu va fi luat în seamă dacă ne gândim la cele mai recente statistici, care arată că numărul persoanelor aflate în instituții cu greu a scăzut în ultimii trei ani.
Cifrele arată că totalul a scăzut cu 80 de persoane în trei ani, de la 2.395 în martie 2015, la 2.315 în luna septembrie a acestui an, în timp ce numărul copiilor a crescut, de la 110 în martie 2015, la 230 în luna septembrie.
Ultimele date arată că 60% dintre pacienții din centre au fost internați mai mult de doi ani, și 16% mai mult de un deceniu.
Potrivit Sky News, utilizările raportate de reținere, clasificate ca incluzând folosirea medicamentelor, izolarea pacienților și limitarea fizică, au crescut în ultimii doi ani.
Numărul de cazuri de reținere în Anglia a crescut de la 16.660 în 2016 la 28.880 anul trecut. Creșterea poate fi explicată prin raportarea mai bună a incidentelor, notează NHS Anglia. Serviciile de sănătate din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord nu au putut furniza cifre.
Sir Stephen Bubb, autorul a două rapoarte, a declarat că eșecul guvernului de a acționa a pus viața pacienților în pericol.
,,Există decese în aceste instituții, unele dintre ele inexplicabile. Există probleme grave și va exista într-o anumită etapă un alt scandal, totuși știm ce trebuie să facem. Ideea că, în secolul al XXI-lea, oamenii sunt închiși, reținuți, abuzați, cred că este dezgustător, barbar și inacceptabil, iar acest lucru trebuie să fie declarat ilegal”, a spus el.
Persoanele cu dizabilități de învățare și cu autism merită cel mai bun suport și o îngrijire adecvată. Suntem convinși că orice fel de reținere ar trebui să fie folosită doar ca o ultimă soluție. Depunem eforturi pentru a reduce intervențiile restrictive și pentru a îmbunătăți siguranța pacienților, prin îmbunătățirea monitorizării și a instruirii. Ne-am luat angajamentul de a sprijini persoanele cu dificultăți de învățare să trăiască în comunitate, să meargă la spital doar când este absolut necesar și de a ne asigură, în caz că sunt spitalizate, că pot pleca de îndată ce tratamentul lor s-a terminat, se menționează într-o declarație a Departamentului de Sănătate.