În orice clipă, putem ,,dona” viață. Există momente când o persoană aflată pe patul de spital, în suferință, așteaptă să primească o doză de speranță. Atunci când destinul unui om se frânge fulgerător, singura șansă la viață este oferită de transplantul de țesuturi și organe – una dintre cele mai interesante practici ale medicinii contemporane.

Acest subiect care suscită interes și ridică controverse a fost dezbătut marti, 20 noiembrie 2018, la sala de curs a Spitalului Clinic de Nefrologie ,,Dr. Carol Davila”, în cadrul conferinței ,,Transplantul, pacientul pre și post transplant și viata cotidiană a acestuia”. Evenimentul, organizat de către Asociația Transplantaților din Romania, a reunit reprezentanți ai instituților sistemului de sănătate și asigurări sociale, medici, pacienți, donatori.

În anul 2011, membrii instituțiilor reprezentative ale sistemului de sănătate se întâlneau pentru prima dată, pentru a evalua problemelor pacienților pre- și post transplant, la conferința ,,Transplantul. Pacientul pre si post transplant și viața cotidian a acestuia.”

De atunci, în fiecare an a avut loc o astfel de conferință, iar la fiecare ediție s-au căutat soluții pentru rezolvarea celor mai stringente probleme ale pacienților.

La eveniment au participat Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, presedintele ANMCS, Vasile Cepoi, acad. Ioanel Sinescu, prof. dr. Irinel Popescu, conf. dr. Liliana Tuță – Președintele Societății Române de Nefrologie și dr. Turkes Ablachim – director general ASSMB, de la care cu toții au așteptat informații relevante despre accesul la transplant și viața socială a pacienților.


Cu această ocazie, Sorina Pintea a trecut în revistă noutățile din domeniul activității de transplant în Romania, anunțând că a fost finalizată legea transplantului, iar ,,cât de curând” aceasta va fi supusă dezbaterii publice.

,,În 2018, s-a realizat primul transplant pulmonar în Romania, iar finalul acestui an va aduce noutăți în domeniul transplantului. În decembrie, va fi pusă în transparență decizională legea transplantului și vă rog să fiți alături de noi pentru a susține acest proiect”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătății a menționat că Legea Transplantului nu doar că ,,va revoluționa transplantul, ci îl va pune exact acolo unde îi e locul”. De asemenea, Sorina Pintea a subliniat că multe dintre măsurile realizate sau în curs de realizare, din acest an, în domeniul transplantului, sunt rezultatul colaborării foarte bune cu Asociația Transplantaților din România. Ministrul a mai evidenționat importanța promovării donării de organe, condiție principală pentru dezvoltarea activității de transplant.

„Voi fi mereu în prima linie a promovării donării de organe, alături de asociațiile de pacienți”, a mai declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătății a ținut să precizeze că va fi reorganizat Programul Naţional de Transplant, care este utilizat ineficient.

La invitația Asociației Transplantaților din România, Sorina Pintea a completat o cerere de înscriere, devenind membru susținător al acestei asociații.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.