Dacă ai putea să te întorci în timp și să schimbi ceva la tine înainte de nașterea ta, care ar fi acel lucru? Ți-ai schimba culoarea ochilor sau poate culoarea părului. Probabil că ai alege ceva mai puțin… inutil. Poate că ai dori să previi unele boli moștenite sau să-ți îmbunătățești rezistența la anumite boli. Ei bine, este prea târziu pentru oricare dintre noi să facem asta, însă pentru copii noștri, ar putea exista o speranță!

Cu ajutorul editării genetice, vom putea ,,modifica” genele copiilor, selectând caracteristicile pe care le dorim și îndepărtând pe cele pe care nu le vrem. Acest viitor este mai aproape decât am crede. Până recent, tehnica editării genetice reprezenta un concept SF, care era posibil doar în filme. Însă acum, un cercetător chinez susține că s-au născut primii bebeluși modificați genetic din lume. Este vorba despre două fetițe gemene născute luna aceasta, ale căror secvențe AND au fost modificate pentru a le face să fie imune la HIV și SIDA.

Prin intermediul unei înregistrări postate pe youtube, omul de știință He Jiankui a afirmat că a editat embrionii a șapte cupluri – toate alcătuite dintr-un tată seropozitiv şi o mamă seronegativă – în timpul tratamentelor de fertilitate, însă doar o sarcină a avut succes până acum. Scopul său nu a fost să vindece sau să prevină o boală genetică, ci să încerce să dezvolte la oameni o rezistență la o posibilă infectare cu HIV.

,,Cele două fetițe din China, gemenele Lulu si Nana, au venit pe lume în urmă cu câteva săptămâni, plângând, și sunt la fel de sănătoase ca oricare alt bebeluș”, a declarat He Jiankui, profesor-asociat la Universitatea sudică de ştiinţă şi tehnologie din Shenzhen.

Acest anunț a produs un val de critici, de controverse și dezbateri etice aprinse, reușind să deschidă ,,cutia Pandorei”. Unii oameni de știință consideră experimentul drept ,,monstruos”.

Nu se știe dacă utilizarea tehnologiei de editare genetică, cunoscută sub numele CRISP-Cas9, este sigură, ridicând multe întrebări etice. În plus, cercetările în domeniu sunt ilegale în multe țări.

CRISP-Cas9 este o tehnologie ce permite oamenilor de ştiinţă să taie şi să lipească secvenţe de ADN, având potențialul de a elimina bolile și defectele genetice. Chiar dacă viitorul va include tehnica CRISPR-Cas9, această abordare ar putea fi privită ca fiind riscantă și cu efecte nedorite asupra domeniului științific.

Au fost deja efectuate teste asupra embrionilor umani, dar acești embrioni au fost lăsați să se dezvolte doar câteva zile. Editarea embrionilor care să conducă la naștere nu a mai fost făcută până acum și este cu greu reglementată în majoritatea țărilor.

,,Știu că probabil acesta va fi primul (experiment) din lume. Deci, dacă nu este sigur sau (ei) au probleme, acest lucru ar putea afecta întreg domeniul științei, iar oamenii și-ar putea pierde încrederea în noua tehnologie”, a precizat He Jiankui.

El a mai spus că părinții implicați au refuzat ca identitatea lor să fie făcută publică, iar el nu a putut spune unde trăiesc sau unde anume și-a desfășurat munca. Universitatea sudică de știință și tehnologie a afirmat că prof. He Jiankui și-a finanțat singur experimentul.

Până în prezent, nu există nicio confirmare independentă a experimentului, ale cărui rezultate nu au fost publicate în niciun jurnal științific, știrea fiind comunicată organizatorilor în cadrul unei conferințe internaționale privind editarea genetică, din Hong Kong.

,,Înțeleg că munca mea va fi controversată, dar cred că familiile au nevoie de această tehnologie și sunt dispus să iau criticile asupra mea. Simt o mare responsabilitate, nu doar de a face pentru prima dată un lucru, ci de a-l face un exemplu. Societatea va decide ce se va întâmpla pe viitor”, a declarat He.

Unii oameni de știință au fost uimiți să audă despre experiment și l-au condamnat cu fermitate.

Profesorul de origine română Julian Săvulescu, expert în etică la Universitatea Oxford, a descris presupusele nașteri drept ,,ruleta rusească genetică”.

,,Dacă este adevărat, acest experiment este monstruos. Embrionii erau sănătoși, fără nicio boală cunoscută. Editarea genetică este experimentală și este încă asociată cu mutații capabile să provoace probleme genetice mai devreme sau mai târziu în viață, inclusiv dezvoltarea cancerului. Există multe modalități eficiente de prevenire a infecției HIV la persoanele sănătoase: de exemplu, sex protejat. Și există tratamente eficiente dacă cineva îl contractează”, a declarat el.

,,Mai avem multe de făcut pentru a dovedi și a stabili că procedura este, de fapt, sigură. În acest moment, aș spune că nu ar trebui să se nască copii în urma utilizării acestei tehnologii. E pur și simplu prea devreme. Trebuie să echilibrăm posibilele beneficii cu potențialele riscuri pentru persoanele implicate. În cazul în care riscurile substanțiale sunt mult mai mari decât beneficiile – ceea ce cred că este cazul aici – acest lucru nu este etic „, a spus dr. Kiran Musunuru, de la Universitatea din Pennsylvania.

Pe de altă parte, Profesorul George Church, unul dintre cei mai cunoscuţi geneticieni, de la Universitatea Harvard, a apărat încercarea de editare a genei HIV, spunând că acest experiment este justificat, deoarece infecția cu HIV este o amenințare majoră la adresa sănătății publice.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.