Saloane albe. Gresia, faianța și draperiile sunt albe. În contrast, jucării colorate și copii cu ochi scăldați de roua suferinței, cu măști medicale și baticuțe pe cap. Mulți dintre ei stau aici cu lunile. Spitalul le-a devenit casă. Ce îi unește pe acești micuți? Un diagnostic crunt, care atârnă ca o condamnare: Leucemia. O boală care atacă pe nepregătite, deopotrivă copii și adulți. Toți trăiesc cu o singură speranță: să se facă bine.
Leucemia este un cancer al celulelor sângelui sau ale măduvei osoase caracterizat printr-o creștere necontrolată a celulelor imature albe din sânge (leucocite). Realitatea tristă este că nu poți face nimic pentru a preveni boala. Numărul copiilor bolnavi de cancer a crescut alarmant în ultimii ani, iar maladia este tot mai agresivă. În anul 2000, aproximativ 256.000 de copii și adulți din întreaga lume au dezvoltat o formă de leucemie. În România, aproximativ 500 de copii sunt diagnosticați cu leucemie în fiecare an, iar jumătate dintre ei mor, în urma unei lupte dure.
Deoarece leucemia la copii este cea mai frecventă formă de cancer, oamenii de știință s-au concentrat pe găsirea de noi terapii. De curând, cercetatorii de la Universitatea Northwestern au descoperit două terapii de succes care au încetinit progresia leucemiei pediatrice la șoareci, oferindu-le speranțe că va funcționa și în cazul copiilor.
Cel mai recent studiu a arătat că, atunci când o proteină cheie responsabilă pentru leucemie, MLL, este stabilizată, aceasta încetinește progresia bolii. Următorul pas va fi combinarea tratamentelor studiate în ultimii doi ani de cercetare într-un ,,super-medicament”, pentru a-l testa pe oameni în cadrul unui studiu clinic.
În prezent, rata de supraviețuire este de numai 30% pentru copiii diagnosticați cu leucemie cu translocație ce implică gena MLL, un cancer care afectează sângele și măduva osoasă. Pacienții cu leucemie au un procent foarte redus de celule roșii în sânge, făcându-i anemici. Aceștia au aproximativ 80 de ori mai multe celule albe decât persoanele sănătoase.
,,Aceste celule albe din sânge infiltrează multe dintre țesuturile și organele persoanelor afectate, reprezentând o cauză majoră de deces în rândul pacienților diagnosticați cu leucemie. Acesta este cea mai teribilă formă de cancer la copii, cu care ne confruntăm de mulți ani”, a declarat autorul principal al studiului, Ali Shilatifard, profesor universitar de biochimie și genetică moleculară și de pediatrie.
Există mai multe tipuri de leucemie, însă acest studiu s-a axat pe cele două dintre cele mai frecvente întâlnite la bebeluși și adolescenți: leucemia mieloidă acută (AML) și leucemia limfocitară acută (ALL).
În ultimii 25 de ani, Shilatifard a studiat funcția moleculară a genei MLL în cadrul complexului ei, cunoscut sub numele de COMPASS (Complex Proteins Associated with Set1). Cel mai recent studiu a constatat că elementele COMPASS sunt unele dintre cele mai frecvente identificate mutații ale cancerului. Următorul pas al acestei este studiu clinic, ce se preconizează că va avea loc în următorii trei până la cinci ani.
,,Am lucrat la această translocație mai bine de două decenii și, în cele din urmă, suntem în situația în care, în 5-10 ani, putem obține un medicament eficient pentru leucemia pediatrică. Dacă putem atinge o rată de supraviețuire de până la 85%, este o realizare majoră”, a spus Shilatifard.
Studiile anterioare, publicate în revista Cell în 2018, au identificat compuși care ar putea încetini creșterea cancerului prin întreruperea procesului de transcripție genetică, cunoscut sub numele de ,,Super Elongation Complex” (SEC). A fost primul compus din clasa sa care face asta.
,,Acest proces de stabilizare MLL, descoperit în cel mai recent studiu, ar putea funcționa în cazurile de cancer cu tumori solide, cum ar fi cancerul de sân sau de prostată. Acest lucru deschide o nouă abordare terapeutică nu numai pentru leucemie, care este atât de importantă pentru mulți copii care sunt diagnosticați cu această formă teribilă de cancer, dar și pentru alte tipuri de cancer care afectează populația, a spus Zibo Zhao, primul autor.