Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS), alături de patru federații și 22 de asociații, solicită, printr-o scrisoare deschisă, ministrului Muncii, Violeta Alexandru, măsuri drastice pentru un tratament demn al persoanelor cu dizabilități!
Redăm integral scrisoarea deschisă:
Stimată doamna ministru,
Vă sesizăm prin scrisoarea atașată, tratamentul umilitor la care continuă să fie supuse persoanele cu dizabilități, atât în ceea ce privește accesul fizic în instituțiile publice, cât și în accesarea serviciilor publice și faptul că, după 13 ani de la intrarea în vigoare a Legii 448/2006, cei care nu respectă această lege încă mai primesc doar avertismente.
În urmă cu câteva zile, mass media a relatat cazul unei fete de 19 ani din Iași, paralizată în urma unui accident rutier- întâmplat pe trecerea de pietoni, care a fost cărată în spate pe treptele Judecătoriei Iași, cu tot cu scaunul în care stă, pentru a fi prezentată instanței ieșene.
Din păcate, faptul că Judecătoria Iași nu este accesibilizată a făcut ca fata să fie supusă unui astfel de tratament, același pentru toate persoanele cu dizabilități fizice care ar trebui să se prezinte în fața unei instanțe ce funcționează într-o clădire care nu îndeplinește normele legale.
În Planul de control al Inspecției Sociale se menționează anual controale privind respectarea accesibilizării fizice și comunicaționale a spațiului public și chiar acordarea de sancțiuni pentru încălcarea legii.
Din păcate, ultimul raport publicat pe site-ul ANPIS, care e realizat în 2018 -pentru activitatea din anul 2017, menționează că pe această temă de control au fost aplicate 736 de sancțiuni contravenționale, din care 100 de amenzi și restul avertismente.
http://www.mmanpis.ro/wp-content/uploads/2019/05/Raport-de-activitate-DIS-2018.pdf (pag.21)
Prin urmare, vă solicităm:
Dispunerea controlării Judecătoriei Iași cu privire la accesibilizare, pe tot traseul necesar deplasării publicului.
Controlarea modului în care sunt aplicate articolele din Legea 448/2006 referitoare la accesibilizarea instituțiilor și spațiilor publice și implicit a modul în care își fac datoria inspectorii sociali, ce ar trebui să verifice instituțiile publice.
Acordarea celor mai aspre sancțiuni legale pentru neaccesibilizarea instituțiilor publice, având în vedere vechimea obligației de a respecta Legea 448/2006 și ratificarea Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (2010). Considerăm că vremea avertismentelor, la atâția ani de la intrarea în vigoare a actului normativ, a trecut.
Revenim pe această cale și cu solicitarea ca ANDPDCA să elaboreze în cel mai scurt timp primul raport privind implementarea Convenției ONU, raport care ar fi trebuit să fie trimis Comitetului ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități încă din anul 2013. Dorim să vedem în acest raport care sunt măsurile pe care Statul român le-a adoptat în mod concret pentru respectarea și monitorizarea drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilități, precum și motivele care au stat la baza nerespectării acestor obligații legale.
Cu speranța că vom ajunge la tratament demn și respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, susțin acest demers alături de FONSS- Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale și rețelele:
Consiliul Național al Dizabilității din România
Federația Dizabnet
Confederația Caritas
Romanian Women’s Lobby
Și organizațiile de Drepturile Omului și pentru/ale persoanelor cu dizabilități:
ActiveWatch
Asociația Civica Iași
Centrul de Resurse pentru participare publică
Asociația Necuvinte
ANCAAR Iași
Asociația Blijdorp România
Asociația Bunul Samaritean Nicorești, Galați
Asociația Distroficilor Muscular din România
Asociația de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale- Luceafărul Piatra Neamț
Asociația Umanitară Il Chicco Iași
Centrul de Dezvoltare Socială
Centrul de Mediere și Securitate Comunitară
Filiala București a Asociației Distroficilor Muscular din România
Fundația Alături de Voi România
Fundația Ancora Salvării
Fundația Estuar
Fundația Inimă de Copil Galați
Fundația Iosif Iași
Fundația Serviciilor Sociale Bethany, biroul Iași
Fundația Star Of Hope România
Organizația Suedeză pentru Ajutor Umanitar Individual,
SOS Satele Copiilor România.
Pingback: CNDR a solicitat prim-ministrului Ludovic Orban intransigență maximă față de nerespectarea legilor care garantează drepturile persoanelor cu dizabilități – Jurnal Social