Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții clarifică modalitatea de completare a cererii privind decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea persoanelor cu handicap, familiei, asistentului personal, însoţitorului sau furnizorului de servicii sociale.
Având în vedere prevederile HG nr. 1118/2020 privind modificarea și completarea HG nr. 1.017/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, precum și pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 24 alin. (9) și (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, ANDPDCA formulează următoarele clarificări:
I. Cererea pentru exprimarea opțiunii pentru acordarea gratuității la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul se completează astfel:
a) la Secţiunea |, de către persoana adultă cu handicap sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia, care poate fi: părintele sau persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile și să îndeplinească obligaţiile faţă de persoana cu handicap; informaţiile înscrise la punctele 1-6 reprezintă datele de identificare ale persoanei cu dizabilități;
b) la Secţiunea II, de către părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condiţiile legii; informaţiile înscrise la punctele 1-4 reprezintă datele de identificare ale părintelui, tutorelui sau ale persoanei care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecţie specială, stabilită în condițiile legii.
Cererea pentru exprimarea opțiunii este datată și semnată de către persoana care o completează.
II. Cererea pentru exprimarea opțiunii pentru acordarea gratuității la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul se depune astfel:
a) o singură dată în intervalul de 12 luni din cadrul perioadei de valabilitate a documentului care atestă încadrarea în grad de handicap, în situația în care acesta are termen de valabilitate de 12 luni; regula se aplică în mod corespunzător și în situația valabilității de 24 luni a documentului care atestă încadrarea în grad de handicap;
b) o singură dată pe an calendaristic, în situația în care documentul care atestă încadrarea în grad de handicap are termen permanent de valabilitate, chiar dacă documentul care atestă încadrarea în grad de handicap cu termen permanent de valabilitate este obținut în anul în curs.
III. Cererea de decontare se completează astfel:
a) la Secţiunea |, de către persoana adultă cu handicap sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia, care poate fi: părintele sau persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile față de persoana cu handicap; informaţiile înscrise la punctele 1-5 reprezintă datele de identificare ale persoanei cu dizabilități;
b) la Secţiunea II, de către părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecţie specială, stabilită în condiţiile legii; informaţiile înscrise la punctele 1-4 reprezintă datele de identificare ale părintelui, tutorelui sau ale persoanei care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condiţiile legii.
Cererea de decontare este datată și semnată de către persoana care o completează.
IV. Cererea de decontare și bonul/bonurile fiscale de carburant, emis(e) de societățile de distribuție a produselor petroliere, denumite în continuare bonuri fiscale, se depun la registratura direcţiei generale de asistență socială și protecția copilului.
Bonurile fiscale sunt datate și ștampilate cu ștampila distribuitorului.
In situaţia în care cererea de decontare se depune în format electronic, bonurile fiscale, datate și ștampilate cu ștampila distribuitorului, se transmit în format fizic la direcția generală de asistență socială și protecţia copilului.
Același bon fiscal poate sta la baza efectuării mai multor călătorii, cu condiția ca acestea să se desfășoare începând cu aceeași zi sau ulterior datei înscrise pe bonul fiscal eliberat în cadrul perioadei de valabilitate a documentului care atestă încadrarea în grad de handicap; același număr de bon fiscal se completează în cererea de decontare, pentru fiecare călătorie efectuată în baza acestuia.
La solicitarea decontării carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea furnizorului de servicii sociale, bonul/bonurile fiscale sunt eliberate pentru persoana juridică, furnizor de servicii sociale.
V. Prin furnizor de servicii sociale se înțelege persoana juridică, de drept public ori privat, acreditată potrivit legii să furnizeze servicii sociale: structuri specializate din cadrul/subordinea autorităților administraţiei publice locale și autorităților executive din unitățile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraș, municipiu și sectoare ale municipiului București, organizații neguvernamentale, respectiv asociaţii și fundaţii, cultele recunoscute de lege, filialele și sucursalele asociaţiilor și fundațiilor internaționale recunoscute în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Însoțitorul persoanei cu handicap poate fi orice persoană care o acompaniază și asigură conducerea autovehiculului în timpul deplasării, inclusiv asistentul personal profesionist.
VI. Calculul sumei aferente carburantului pentru care se face decontarea se realizează pe baza tarifelor legitimaţiilor de călătorie pentru călătoria cu trenul interreşio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, chiar dacă ruta declarată de persoana cu handicap nu este prevăzută cu infrastructură feroviară.
VII. În situaţia în care termenul de valabilitate a documentului care atestă încadrarea în grad de handicap expiră în cursul anului 2021, numărul de călătorii pentru care se decontează carburantul nu poate depăși numărul de călătorii prevăzut la art. 24 alin.(1) și (3) din lege, respectiv: 24 de călătorii pentru persoana cu handicap grav și 12 călătorii pentru persoana cu handicap accentuat, indiferent de numărul de luni rămase până la sfârșitul perioadei de valabilitate a acestuia.
VIII. Numărul de km aferenți distanței parcurse de către persoana cu handicap, cuprinsă între localitatea de plecare și localitatea de destinație declarate se stabilește utilizând site-ul: https://distanta.ro
În cazul în care valoarea tarifului prevăzută în Convenţie pentru numărul de kilometri efectuaţi este mai mare decât cea cuprinsă în bonul fiscal, suma maximă decontabilă este suma prevăzută în bonul fiscal.
IX. Decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul se realizează potrivit gradului de handicap înscris în documentul care atestă încadrarea în grad de handicap.
În situaţia în care documentul care atestă încadrarea în grad de handicap are valabilitate permanentă, decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul se face pe an calendaristic.
X. În situaţia în care încadrarea în grad de handicap se modifică înainte de data la care expiră documentul care atestă încadrarea în grad de handicap, drepturile se acordă conform gradului obținut, pe perioada de 12 luni din cadrul perioadei de valabilitate a noului document de încadrare în grad de handicap.
XI. În situația schimbării domiciliului persoanei cu dizabilități în alt judeţ, decontarea cheltuielilor pentru carburant se efectuează în funcție de numărul de călătorii efectuate, respectiv în funcție de suma decontată până la data transferului.
XII. În situația decesului persoanei cu handicap în intervalul de 60 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii de decontare și a documentelor aferente până la data decontării, cheltuielile pentru decontarea carburantului se plătesc soțului supravieţuitor, copiilor, părinților sau, în lipsa acestora, celorlalți moștenitori, în condiţiile dreptului comun.
Având în vedere clarificările publice ale ANDPDCA pe site-ul instituției, recomandăm persoanelor cu dizabilități care solicită decontarea benzinei consumată cu prilejul călătoriilor efectuate, următoarele:
- în situația călătoriilor multiple efectuate în baza unui singur bon fiscal de benzină prezentat pentru decontare, este indicat să aveți și o copie a bonului pe care să o păstrați la dumneavoastră, deoarece bonul original trebuie predat la DGASPC;
- la fiecare solicitare de decont trebuie să precizați, pe cererea pentru decont, seria, nr. și valoarea bonului obținut la plinul de benzină din care ați consumat pe parcursul mai multor deplasări;
- în cazul în care efectuați o deplasare cu un număr mare de km, trebuie să menționați pe cerere ruta dus întors pe care ați parcurs-o și câteva localități prin care ați trecut. Ruta de întoarcere nu este obligatorie să fie aceeași cu cea de la dus;
- nu se decontează bonuri de benzină în cazul în care solicitantul (persoana cu dizabilități ) a fost internat într-un serviciu medical. Se decontează doar dacă situația a impus-o (exemplu: la indicația medicului persoana trebuie să facă investigații în altă localitate. Pentru această deplasare se efectuează decontarea);
- se vor evita menționarea în cererea de decont a suprapunerilor de deplasare în direcții opuse ( ex.: în aceeași zi o deplasare București, Iași, retur și București, Timișoara);
- pentru călătoriile care prezintă suspiciuni (multe efectuate în aceeași zi și care nu acoperă orele în care ar putea fi efectuate într-o zi), nu se face decont;
- decontul se efectuează la valoarea benzinei consumate, dar care nu trebuie să depășească suma de 1500 lei/an.
Atașăm aici Modelului cererii pentru exprimarea opțiunii, precum și Modelul cererii pentru decontarea carburantului, pentru uzul persoanelor cu dizabilități.
https://jurnal-social.ro/wp-content/uploads/2021/01/Anexa-cerere-decontare_28.01.2021.pdf