Autor: Elena Nastase
Pe 15 august, Biserica Ortodoxa praznuieste Adormirea Maicii Domnului, numita in popor Sfanta Maria Mare, una dintre cele mai mari sarbatori inchinate Maicii Domnului.
Evlavia romanilor pentru Maica Domnului se reflecta in numeroasele locasuri de cult din tara noastra care o au ca ocrotitoare pe „cea mai inalta decat cerurile si pururea Fecioara Maria”. Multe din aceste biserici si manastiri isi vor serba hramul in ziua sarbatorii Adormirea Maicii Domnului.
Potrivit traditiei bisericii, Sfanta Fecioara Maria a fost instiintata printr-un inger de trecerea la cele vesnice.
Arhanghelul Gavriil a fost la dansa si i-a spus: „ Acestea zice Fiul tau- Vremea este a muta pe Maica mea la mine. Nu te teme, ci primeste cuvantul cu bucurie, de vreme ce vii la viata nemuritoare.”
Tot traditia spune ca Apostolii, aflati in acel moment in diferite zone ale lumii, au fost adusi pe nori pentru a fi prezenti la acest eveniment. Apostolul Toma nu a fost prezent la inmormantare, el ajungand trei zile mai tarziu.
Intristat, a cerut sa se deschida mormantul pentru a saruta mainile Nascatoarei de Dumnezeu, dar intrand, l-a gasit gol. In timp, in cuvantarile parintilor bisericii s-a afirmat cu mai multa putere credinta ca, dupa adormirea sa, Fecioara Marie a fost inviata de Fiul sau si luata cu trupul in Imparatia Cerurilor.
Aceasta sarbatoare este precedata de un post care incepe la intai august, Postul Sfintei Marii. Postul a fost stabilit definitiv in secolul al 12-lea, la Sinodul local din Constantinopol (1166).
Maica Domnului, icoana femeii- mama, care prin sacrificiul si daruirea ei a ridicat omenirea din pacatul primordial al Evei, daruindu-l pe Mantuitor. A fost o copila saraca care a ajuns cea mai mare Imparateasa, a Cerului si a Pamantului. A fost fiica lui Ioachim si Ana, doi oameni evlaviosi, care , ajunsi la o varsta inaintata, dupa ani de rugaciuni, au fost binecuvantati cu darul nasterii de prunci.
Maica Domnului-in aramaica Mariam, in ebraica Miryam este simbol al curatiei si al puritatii. Prea Curata Fecioara Maria este Nascatoare de Dumnezeu, maica lui Iisus Hristos pe care l-a zamislit prin puterea Duhului Sfant. A fost fecioara inainte, in timpul si dupa nasterea cea mai presus de fire, chiar daca era sotia lui Iosif din Nazaret.
Maica Domnului este Maica iubirii, a bucuriei si a milostivirii, aduce alinare celor aflati in suferinta, bucura inimile si vietile tuturor, mangaie sufletul celor intristati si daruieste prunci celor aflati in neputinta de a procrea. Prin Maica Domnului avem o inima de mama in cer!
Este marea noastra mijocitoare catre Dreptul Judecator.
Adormirea Maicii Domnului inseamna intrarea in Imparatia lui Dumnezeu si in iubirea infinita a Fiului ei, iar inima ei de mama se uneste cu inima Fiului Ceresc, simtind dumnezeieste durerile lumii si alinandu-le cu milostivirea ei.
Dupa trecerea ei la cele vesnice, nici timpul, nici spatiul, nici limitarile umane nu mai pot opri pe Maica Domnului sa fie pretutindeni in har.
„Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita, fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim”, se spune in cantarile bisericesti si ne arata locul de cinste, in credinta ortodoxa, al celei care L-a purtat in pantece pe Mantuitor.
Aceste cuvinte maiastre au fost alcatuite, sub puterea Duhului Sfant, de catre un bun cinstitor al Maicii Domnului, imnograful Cosma Melodul.
Fecioara Maria sta in insusi centrul credintelor dogmatice ca parte inseparabila a credintei crestine ca Dumnezeu S-a facut om.
Parintele Staniloae ne vorbeste, cu blandete si duh astfel: „ Maica Domnului este cea care L-a purtat in pantece pe Fiul lui Dumnezeu zamislit si nascut din ea ca om si apoi L-a purtat in brate ca prunc si a ramas unita cu El prin afectiunea omeneasca suprema pe care o traieste o mama fata de fiul ei…..Iconografia ortodoxa prezinta pe Isus, luandu-i la Adormirea ei, sufletul in bratele Lui, inversand purtarea lui ca prunc in bratele ei.”
Icoana Maicii Domnului impodobeste orice biserica ortodoxa si orice casa, dar, mai important este sa ne impodobeasca sufletul fiecaruia dintre noi, sa fie imagine vie in inima noastra, in viata noastra cea de toate zilele.
Prin purtare ei de grija „pasim” chiar si atunci cand dizabilitatea ne impiedica, dragostea ei ne da aripi si speranta sa mergem mai departe, in ciuda tuturor greutatilor.
Se spune ca Cinstitul Brau al Maicii Domnului care se afla la Manatirea Vatoped din Muntele Athos a fost tesut de ea insasi din fire de camila si, dupa adormire, in momentul ridicarii ei la ceruri, l-a daruit Sfantului Apostol Toma ca dovada a inaltarii ei cu trupul in Imparatia Vesnica.
Maica Domnului-mama lui Iisus Hristos, ca fecioara a redefinit locul femeiii in lume chiar si in cele mai cumplite momente. Ea a ajuns sa ne fie tuturor o mama, o prietena in rugaciuni si un model de smerenie pentru fiecare dintre noi.
Sa o cinstim sa cum se cuvine!
Dragii mei, puneti-va toata nedejdea in Fecioara Maria, rugati-va ei, pentru ca este grabnic ajutatoare!
La multi ani cu sanatate, tuturor celor care poarta numele Sfintei Maria! Maica Domnului sa va ocroteasca si sa va poarte in rugaciunile ei!
De aceasta mare sarbatoare a crestinilor ortodocsi sunt legate o multime de obiceiuri si superstitii.
OBICEIURI SFANTA MARIA MARE. ADORMIREA MAICII DOMNULUI
– In aceasta zi femeile merg la biserica si impart struguri si prune pentru sufletul mortilor.
– Tot acum se dau de pomana faguri de miere.
– Intre Santa Marii (15 august-8 septembrie) se seamana graul.
– La Sf. Maria Mare se culeg flori si se pun la icoana Preacuratei, fiind bune de leac.
TRADIŢII SFANTA MARIA MARE. ADORMIREA MAICII DOMNULUI
– Ciobanii coboară oile de la munte.
– In sudul tarii, se tocmeau pandarii pentru vii si se lega ciocul pasarilor, pentru a nu prada strugurii, se culegeau nucii.
– barbatii isi schimba palaria cu caciula
– se interzice scaldatul in apa raurilor spurcata de cerb si dormitul pe prispa
Schimbarile de anotimp au fost interpretare in popor ca fiind semne ale tristetii naturii, care regreta plecarea Sfintei Fecioare. Din acest motiv, iarba nu mai creste, iar frunzele incep sa se ingalbeneasca.
SUPERSTIŢII SFÂNTA MARIA MARE. ADORMIREA MAICII DOMNULUI
– Daca la Sf. Maria Mare infloresc trandafirii, toamna va fi lunga.
– E bine sa povestesti minunile savarsite de Maica Precista.
– Se culege navalnicul, o planta ce creste in paduri, in locuri stiute numai de unele femei batrane, care o folosesc la descantatul de dragoste. Navalnicul este dat fetelor sa-l poarte in san; se crede ca are puterea magica de a atrage dragostea flacailor pentru cea care-l poarta.
– Icoana Maicii Domnului, nelipsita din casele romanilor, se spala cu busuioc de catre fete si baieti, pentru a avea noroc in dragoste.
Cercurile Maicii Domnului
In credinta populara, Maica Domnului este protectoarea familiei, a fertilitatii si a nasterii. Cu o zi inaintea si una dupa Sf. Maria (14 si 16 august), femeile insarcinate tin „Cercurile Maicii Domnuluii. In aceste zile speciale, ele nu lucreaza, in semn de respect pentru cea care protejeaza nasterea si feritilitatea. Obiceiul este intilnit cu precadere in Moldova, de aceea se spune ca acolo se nasc mai multi copii.
Frumos articol!Felicitari!