„Asociația Persoanelor cu Handicap Neuromotor din România, prin doamna Monica Antoci și implicit toată echipa de conducere, a transformat istoria de tăcere a persoanelor cu handicap într-un articol înscris în legea fundamentală a statului român, Constituția României. Astfel personelor cu handicap, din România, li s-a deschis calea către o poziție socială rezonabilă bazată pe procesul permanent de participare în societate”, a ținut să transmită AHNR Filiala Arad, Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România.
Asociația Handicapaților Neuromotor din România – AHNR- Filiala Județeană Arad a fost înființată în 1992 devenind persoană juridică în urma Sentinţei Civile 6035 pronunţată în Şedinţa Publică din 19 iunie 1992.
La început, principala activitate a fost de lobby şi advocacy și de monitorizare a aplicării corecte a legislaţiei în vigoare pentru persoanele cu handicap. Ca un răspuns la lipsa totală de informare a persoanelor cu handicap și a familiilor acestora privind drepturile conferite de legislația în domeniul handicapului din România, s-a pus accent pe oferirea de servicii de consiliere şi consultanţă pentru persoana cu handicap și membrii familiei care o îngrijesc. În funcție de nevoile individuale și pe tip de afecțiuni, s-au creat proiecte și programe pentru și cu membrii asociației.
De-a lungul sfertului de veac, AHNR-Filiala Județeană Arad a derulat 16 proiecte, majoritatea fiind proiecte pilot care au fost finanțate prin programele ambasadelor în România și ulterior, preluate de cele 8 asociații membre ale asociației naționale. Unele din aceste proiecte au devenit chiar programe.
Cu ocazia aniversării a 25 de ani de la constituirea AHNR-Filiala Județană Arad s-a făcut o scurtă trecere în revistă a activităților asociației, într-un cadru festiv, organizat cu sprijinul Consiliului Județean Arad respectiv a doamnei Claudia Boghicevici – vicepreședinte CJ și al DGASPC Arad, respectiv a doamnei Erika Stark – Director General al DGASPC Arad.
“Proiectele AHNR Filiala Arad vizează la nivel național beneficii pentru persoanele cu dizabilități și familiile acestora, fapt demonstrat de-a lungul timpului și prin implementările realizate în parteneriat cu Federația Consiliul Național al Dizabilității din România. La rândul său, CNDR își exprimă recunoștința față de AHNR, unul dintre membrii săi fondatori și unul dintre membrii cei mai activi.
Dragi colegi, va felicit pentru întreaga activitate și vă urez mult succes în continuare!”, a mai transmis Daniela Tontsch, președinta CNDR.
Din partea asociației naționale a participat, domnul Ioan Adrian Mihalcea, fratele doamnei Monica Antoci, în calitate de președinte al AHNR. Pe toata durata acțiunii, o expoziție de lumânări, realizate de membrii asociației, a putut încânta ochii participanților.
În cadrul acestei întâlniri, au fost oferite 30 de Diplome de Excelență și plachete de mulțumire. Tot cu această ocazie AHNR-Filiala Județeană Arad a oferit titlul de Președinte de Onoare doamnei Elisabeth Kunstler, președinta asociației URS e.V. din Stuttgart, Germania și titlul de Membru de Onoare doamnei Gabriele Büttner, Germania cât și domnului Hans-Jürgen Weiss – membru al Clubului Rotary Alzenau, Germania.
În încheiere, a avut loc lansarea volumului de poezii ”Stropi de speranță” scrise de Dana Cătălina Hărduț – membru al AHNR-Filiala Județeană Arad. Lansarea a fost prezentată de Prof. univ. dr. Anton Ilica.
date contact nr telefon 0723/845537 aderesa de eamil elvis_aneta2000@yahoo.com