Începând din 2011, Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism – ANCAAR s-a preocupat continuu de punerea în practică a soluțiilor gândite pentru adolescenții, tinerii și adulții cu Tulburare de Spectru Autist. Au fost mai multe încercări, pornind cu lansarea campaniei “Omul din spatele autismului” și tot ceea ce a presupus evenimentele acestei campanii, continuate an de an. Este vorba de conferințele anuale și evenimentul cultural Artistul din spatele autismului.

În septembrie 2014 a fost demarat proiectul Atelierele ANCAAR, proiect desfășurat cu finanțare proprie, într-o locație închiriată, pe măsura posibilităților noastre financiare de atunci. Acolo am început drumul spre fundamentarea bazei independenței adolscenților, tinerilor și adulților cu TSA. Nu am făcut selecție a beneficiarilor niciodată!! Toți cei veniți au fost primiți, în limita disponibilității de spațiu, indiferent de gradul de dezvoltare/evoluție/potențial.

Acolo am descoperit lucruri despre noi și despre ei…Acolo am fost și descoperiți de cei ce ne-au ajutat financiar să ne punem în aplicare gândirea și să arătăm tuturor celor care, ani de zile, ne-au trântit uși în nas, că se poate și că noi oferim modelul vizibil, palpabil…pe care de altfel l-au si utilizat ulterior.

A urmat Proiectul RESPIRO, proiect elaborat în 2012-2014 și demarat începând cu 2015, un pionerat absolut, pentru fundamentarea bazei independenței persoanei cu TSA. Proiectul a fost unul generos, care ne-a adus prima nostră casă, proprietate ANCAAR, casă deschisă tinerilor care urmau să dezvolte spre performanță abilități, pentru a ajunge să profeseze, să-și câștige existența. Am putut să oferim din acel moment programul RESPIRO, familiilor beneficiarilor noștri, un lucru mult dorit și necesar! Rezultatele obținute în acest proiect, aprecierile finanțatorilor, încrederea câștigată de “Farul proiectelor din Europa de est”, așa cum a fost numit de finanțatori proiectul RESPIRO, au fost mediatizate și au condus spre ABIL, următorul proiect susținut de același finanțator. Acest pas este unul de continuare al lanțului firesc în drumul spre independența persoanei cu TSA.

Iată că ANCAAR a bătătorit deja drumul acesta, are deja rezultate, are experiență căștigată. Această experiență a fost arătată, mediatizată, în toate evenimentele asociației, pentru toți ce au dorit să o vadă. Cei care n-au făcut-o, nu pot pretinde că fac acum pionerat. Martor acestui fapt, stau multitudinea de proiecte scrise după calapodul proiectelor ANCAAR (cu amendamentul ca beneficiarii acestor proiecte sunt selectați astfel încât progresele să fie unele notabile).

Schimbarea a venit, dar mai este drum lung! Noi continuăm! Nu am epuizat nici ideile, nici resursele! Fiecare zi ne aduce o nouă schimbare, fiindcă creativitatea este la ea acasă!

Orice persoană cu autism are dreptul să beneficieze de această schimbare, indiferent de nivelul de dezvoltare/status/prognostic. Cei care numără doar vârfurile sunt doar replicatorii unor deschizători de drumuri…

Georgeta Crișu

Președinte ANCAAR

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.