Asociația CONIL organizează vineri, 8 iulie 2022, la Europa Royale Hotel din București, conferința ,,We train with equity”, cu scopul diseminării rezultatelor proiectului finanțat de Uniunea Europeana, prin programul Erasmus + .
,,Proiectul We train with Equity, derulat în perioada 2019-2022, urmărește promovarea și susținerea educației incluzive, încercând să diminuăm discriminarea școlară și socială, printr-o serie de principii și bune practice: incluziunea socială, sisteme incluzive, metode de integrare”, a transmis joi, într-un comunicat de presă, Asociația CONIL.
Proiectul, care este finanțat de Erasmus+, a reunit companii și asociații din trei mari țări europene: România, Italia, Polonia. Proiectul WTWE propune o platformă de training dedicată tuturor instituțiilor care doresc să susțină educația incluzivă. Aici se găsesc numeroase module cu cursuri video, teste, explicații, idei de activități. Partenerii proiectului sunt: Italia – LIM, Il Brutto Anatroccolo, Liceo Francessco D Asissi; Polonia – Zespol Zkol Agroprzedsiebiorczosci, CRAS; România – Asociația CONIL, Liceul Teoretic Ștefan Odoblejea.
Câteva dintre principalele obiective ale proiectului We train with Equity:
- Se concentrează profund asupra aspectelor sociale și culturale care stau la baza prejudecăților împotriva persoanelor cu probleme, ridicând nivelul de conștientizare al elevilor implicați.
- Face generația tânără mai responsabilă pentru diferențele dintre persoane. Diseminarea unui model de formare și de sensibilizare care poate reduce prejudecățile cu privire la problema „persoanelor cu nevoi speciale”.
- Cunoașterea metodei Parish Map, pentru cartografierea infrastructurii, asociațiilor, activităților sociale și culturale dedicate „tinerilor cu nevoi speciale”, prezenți în teritoriu.
- Diseminarea hărții europene a diversității și toleranței, cu scopul de a observa comportamentele, atitudinile, nevoile și de a crea soluții inovatoare.
La conferința We Train With Equity de la București și-au anunțat prezența cadre didactice ce predau în sistemul de învățământ public și privat, studenți și elevi, reprezentanți ai unor ONG-uri partenere, precum și studenți străini din Turcia, Oanda, Ucraina.
Pentru mai multe detalii, puteți să o contactați pe Irina Ismail, director executiv al Asociației CONIL, la numărul de telefon: 0784412222.