Recenzie de Cătălina Dincă
Am primit această carte de la cel care împletește cu fire magice cifrele, iar pentru fata mea Andra, care are discalculie, matematica nu mai este un labirint, devenind știința preferată. Domnul Constantinescu, ofițer de carieră, inginer și totodată matematician, este autor a peste 20 de cărți.
În lucrarea ,,Călător prin viață”, editată la Editura Ghepardul, în anul 2021, domnia sa are un stil autentic, evocă cu măiestrie amintiri din copilărie și despre satul în care a crescut, adolescența și tinerețea sa, despre visurile, trăirile și persoana cea mai dragă, mama, iar la final face un bilanț al obiectivelor pe care le-a urmărit și ceea ce i-a fost de folos.
Mama autorului a jucat un rol important în viața dânsului, l-a iubit necondiționat, l-a susținut și încurajat, dar cel mai important lucru a fost să-i cultive nădejdea în Hristos, iubirea și iertarea, răbdarea, altruismul și sacrificiul.
Cartea ,,Călător prin viață” este un jurnal viu, întâmplările parcă s-ar fi petrecut mai ieri, sunt vii, colorate, au un parfum al trecutului pe care îl simți ca la Ion Creangă, dar în același timp sunt o serie de experiențe sincere, prin care învățăm împreună cu autorul cum să trecem peste toate necazurile/încercările, să mergem înainte cu Dumnezeu, fiindcă fericirea nu stă într-o persoană, într-un bun, într-o carieră. Fericirea există dintotdeauna, aceasta este un izvor care nu va seca niciodată, trebuie doar să deții acele calități pentru a o simti. Așa cum trebuie să-ți dezvolți o minte ageră, sufletul trebuie să-l cureți și să-l înfrumusețezi, iar talentul trebuie să-l ,,muncești”, același lucru se întâmplă și cu fericirea. Nu o vezi, nu o simți, dar ea există. Cu cât crești, cu atât te îndepărtezi de ea, devine un simbol, la maturitate o poți regăsi prin ceilalți când este cu lacrimi, și acest lucru nu este posibil departe de Dumnezeu, de credință, de lucrurile simple, de natură, de cei dragi, de semeni, de cei în nevoi.
Jurnalul scriitorului este, de asemenea, o lecție de viață, din care învățăm cum să trăim, ce să schimbăm la noi, cum să mergem mai departe, când să renunțăm, cum ne vindecăm și cum să ne pregătim de trecerea la Domnul. Nucleul vieții noastre este acelasi, esența vieții noastre este aceeași, scopul nostru este același – Hristos. Hristos este Calea, Adevărul și Viața. Acolo unde este primit Hristos, există viață, iubire, lumină și fericire.
Domnul Gheorghe Constantinescu este un om implicat în comunitate, toate proiectele domniei sale au ca scop binele și frumosul, în numele lui Iisus, și pentru sufletul domniei sale, acestea rodesc, îi aduc satisfacție și viață. Îi mulțumesc Domnului că am întâlnit un om minunat care dăruiește timp și învățătură, lăsând în urma sa mii de pagini de experiență de viață care ne pot fi de folos.