Sanatate

“Actualizarea celor mai importante subiecte în transplantul de celule stem hematopoietice” – tema primei zile a Congresului Naţional al Societăţii Române de Transplant Medular, ediţia 2018

Al doilea Congres Naţional al Societăţii Române de Transplant Medular reuneşte zilele acestea, la Bucureşti, unii dintre cei mai recunoscuţi specialişti la nivel international, dar şi peste 30 de specialişti români în transplantul medular. Prima zi de lucrări ştiinţifice a congresului, 15 martie, a avut ca temă centrală “Actualizarea celor […]

Dispozitivul care măsoară forța fizică a celulelor ar putea conduce la descoperirea de noi terapii pentru distrofie musculară

O echipă de ingineri, doctori și oameni de știință de la Universitatea Rutgers și UCLA a dezvoltat un dispozitiv, care ar putea facilita și accelera testarea de noi terapii pentru distrofie musculară, precum și pentru alte boli asociate cu niveluri anormale ale rezistenței celulare, incluzând astmul și hipertensiunea. De asemenea, […]

Teste genetice, avem sase centre regionale de genetica medicala

Zeci de mii de boli pot fi identificate cu ajutorul testelor genetice, avem în România șase centre regionale de Genetică Medicală. Prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1358/13.11.2014 s-au înființat șase centre regionale de Genetică Medicală. România a avut nevoie de mulți ani să ajungă la structurarea rețelei românești de genetică […]

Ministerul Sănătății atrage atenția populației asupra riscurilor la care se expun cei care cumpară medicamente de pe internet

Comercializarea unor medicamente neautorizate pe internet reprezintă un fenomen periculos și greu de controlat, care generează un risc ridicat pentru sănătatea publică. „Facem precizarea că Ministerul Sănătății se delimitează de orice acțiune de promovare și comercializare a unor medicamente sau dispozitive medicale și ca acțiunile de acest gen derulate în […]

Gripa ar putea contribui la slăbirea musculaturii persoanelor cu distrofie musculară Duchenne

În această perioadă a anului, medicii recomandă vaccinul antigripal pentru persoanele tinere, în vârstă, gravide, precum și pentru cele cu imunitate compromisă. Cercetătorii americani sugerează adăugarea persoanelor cu distrofie musculară la această listă. O echipa de cercetători de la Universitatea din Maine a descoperit că infecția cu virus gripal de […]

Recomandările Ministerului Sănătății în zilele cu temperaturi scăzute

În zilele cu temperaturi scăzute, Ministerul Sănătății recomandă populației să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spații deschise și expunerea prelungită la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii și să consume alimente bogate în proteine, fructe și legume. În cazul în care este […]

“Vrem hrana acasă, nu internare pe viață!”

Comunitatea Declic a inițiat o petiție intitulată “Vrem hrana acasă, nu internare pe viață!”, care este adresată doamnei Sorina Pintea, Ministrul Sănătății și doamnei Liliana Maria Mihai, director Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.                                                                                                    Semnează acum Doamnă ministru, Vă solicităm să oferiți pacienților cu boala Crohn și alte afecțiuni […]

Siguranţa Pacientului prin Siguranţa Medicamentului

Siguranţa Pacientului prin Siguranţa Medicamentului – 1 an până la operaţionalizarea Sistemului Naţional de Verificare a Medicamentelor. România a intrat în linie dreaptă în procesul de implementare a Sistemului European de Verificare a Medicamentelor  „Astăzi, 9 februarie 2018, a fost demarat oficial şi în România procesul de implementare a Sistemului […]