
Vineri, 20 februarie 2026, Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) a transmis o solicitare oficială către Președintele României, Nicușor Dan, prin care cere inițierea procedurii de ratificare a Protocolului opțional la Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptat de Organizația Națiunilor Unite în 2006 și semnat de România în 2008.
Deși România a ratificat Convenția în 2010 și a făcut pași importanți în armonizarea legislației naționale cu standardele internaționale, Protocolul opțional – care permite sesizarea directă a unui mecanism internațional în cazuri de încălcare a drepturilor – nu a fost încă ratificat. Reprezentanții organizației atrag atenția că această întârziere menține România în afara unui instrument esențial de protecție și monitorizare, utilizat deja de majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene.
În demersul semnat de președinta Consiliului, Daniela Tontsch, se subliniază că ratificarea Protocolului ar consolida garanțiile pentru persoanele cu dizabilități și ar transmite un semnal clar privind angajamentul statului român față de incluziune, egalitate și respectarea drepturilor fundamentale.
Redăm integral cererea:
Către:
Președintele României, domnul Nicușor Dan
Subiect: Solicitare privind inițierea procedurii de ratificare a Protocolului opțional la Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități
Stimate Domnule Președinte,
Consiliul Național al Dizabilității din România vă adresează respectuos solicitarea de a supune Parlamentului României, în temeiul art. 91 alin. (1) din Constituția României, spre ratificare Protocolul opțional la Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptat la New York de Adunarea Generală a Organizația Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006 și semnat de România la 25 septembrie 2008.
România a semnat Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități la 26 septembrie 2007, iar aceasta a fost ratificată prin Legea nr. 221 din 11 noiembrie 2010. În cei peste 16 ani de la ratificare, cadrul legislativ național a fost armonizat progresiv cu standardele Convenției, inclusiv prin consolidarea mecanismului național de coordonare a implementării acesteia, atribuție exercitată din anul 2020 de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.
Cu toate acestea, Protocolul opțional la Convenție, deși semnat de România în urmă cu 18 ani, nu a fost ratificat până în prezent de Parlamentul României. Această situație plasează țara noastră în afara mecanismului internațional de plângeri individuale și de anchetă prevăzut de Protocol, mecanism esențial pentru consolidarea protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități și pentru prevenirea încălcărilor sistemice.
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au ratificat deja Protocolul opțional, recunoscând importanța acestuia ca instrument suplimentar de garantare a respectării drepturilor fundamentale. În prezent, România nu dispune de un instrument internațional de plângeri colective sau individuale în această materie, ceea ce limitează posibilitatea unei protecții efective și a unei monitorizări independente la nivel internațional.
Ratificarea Protocolului ar reprezenta un angajament ferm al statului român față de standardele internaționale în domeniul drepturilor omului și ar consolida credibilitatea României ca stat care promovează incluziunea, egalitatea și demnitatea persoanelor cu dizabilități.
Având în vedere atribuția constituțională a Președintelui României de a supune tratatele spre ratificare Parlamentului, vă solicităm respectuos inițierea demersurilor necesare pentru transmiterea către Parlament a Protocolului opțional la Convenție, în vederea ratificării acestuia.
Consiliul Național al Dizabilității din România își exprimă întreaga disponibilitate pentru dialog instituțional și pentru furnizarea de expertiză tehnică în sprijinul acestui demers.
Cu deosebită considerație,
Consiliul Național al Dizabilității din România
Președinte,
Daniela Tontsch







