Copiii cu dizabilități se confruntă cu provocări multiple, adesea agravante. Zi de zi, aceștia înfruntă cu voință și curaj boala, prejudecățile, marginalizarea, fiind priviți cu neîncredere și lăsați în urmă.
Potrivit unui raport al UNICEF, se estimează că, la nivel global, 240 de milioane de copii au dizabilități. Copiii cu dizabilități sunt dezavantajați comparativ cu cei fără dizabilități din perspectiva majorității măsurilor care vizează bunăstarea acestora.
În România, la sfârșitul lunii iunie 2022, erau înregistrați 80.578 de copii cu dizabilităţi. Printre probleme specifice cu care se confruntă acești copii, se numără lipsa accesului la educație și la asistență medicală, lipsa de sensibilizare a opiniei publice, excluziune socială și discriminare.
Conform Raportului de țară pentru România referitor la Studiul privind politicile statelor memebre pentru copiii cu handicap, cele mai multe servicii publice (sănătate, educație și autoritățile administrative) nu sunt adaptate la nevoile speciale ale copiilor cu dizabilități. De exemplu, aceste servicii nu dispun de personal cu o calificare corespunzătoare sau de facilitățile necesare (cum ar fi rampe și lifturi pentru persoanele cu handicap fizic etc.).
Sistemul de învățământ nu le oferă soluții potrivite copiilor cu dizabilități. Prin urmare, în practică, aceștia sunt deseori excluși din sistemul de învățământ de masă.
În plus, există o lipsă acută de informare. Multe familii sau persoane care îngrijesc copii cu dizabilități nu își cunosc drepturile și nu au informații cu privire la existența diferitelor forme de asistență oferită de către stat.
,,Unul dintre cele mai sensibile domenii este furnizarea de servicii medicale pentru copiii cu handicap. Motivul constă în faptul că serviciile medicale nu dispun de o infrastructură adecvată și de personal specializat pentru a oferi tratamentul medical necesar respectivilor copii. În mod similar, accesul copiilor cu handicap la educație este problematic pentru că autoritățile competente se confruntă cu lipsa resurselor financiare, de infrastructură adaptată și de personal. În plus, atitudinile dezinteresate și prejudecățile sociale generează cazuri de excluziune și de discriminare a copiilor cu handicap, nu numai în sectorul educației. Opinia publică, confruntată cu alte probleme legate de viața cotidiană (de exemplu, criza economică), omite de cele mai multe ori chestiunea copiilor cu handicap. Lipsa informațiilor și a educației în acest domeniu contribuie la deteriorarea situației, se arată în raport.
Copiii și tinerii cu dizabilități au dreptul la o educație de calitate, potrivită nevoilor lor, în condiții de egalitate cu ceilalți.
Potrivit Diagnozei situației persoanelor cu dizabilități, pentru a putea învăța, copiii cu dizabilități au nevoie la școală, pe lângă profesori, de ajutorul altor profesioniști, cum ar fi profesorii de sprijin, facilitatorii școlari sau asistenții personali, care să lucreze cu ei individual. Totodată, copiii cu dizabilități pot avea nevoi diferite față de copiii tipici, în ceea ce privește modul și ritmul în care învață. Astfel, școlile trebuie sprijinite de către stat cu tot suportul necesar pentru a le permite să satisfacă aceste nevoi, de exemplu prin intermediul unor clase mai mici, manuale speciale, programe și metode de predare adaptate și materiale făcute special pentru nevoile elevilor cu diferite tipuri de dizabilități.
În plus, unii copii cu dizabilități nu pot învăța dacă nu urmează în același timp și terapii adecvate, precum logopedie sau fizioterapie. În unele județe aceste terapii nu există deloc, fiind diferențe mari de accesibilizare între județe și localități, în funcție de nivelul de dezvoltare.
Publicația subliniază faptul că ,,elevii cu dizabilități au nevoie de unele condiții speciale pentru a putea intra în clădirea școlii, dar și pentru a participa la ore. De exemplu, elevii care folosesc un scaun rulant au nevoie de rampe de acces, de culoare suficient de largi, de bănci și toalete adaptate. Cei cu deficiențe de vedere au nevoie de informații scrise cu litere mai mari și/sau cu litere de tipar și, în anumite cazuri, de semnale sonore care să îi ghideze”.
Având în vedere cele menționate mai sus, autoritățile trebuie să asigure șanse egale copiilor cu dizabilități, eliminând barierele fizice, de comunicare și de atitudine care îi țin pe aceștia la marginea societății. De asemenea, trebuie să le asigure accesul la o educație incluzivă și echitabilă, la servicii de sănătate de calitate și la tehnologii de asistență.
Totodată, aceștia trebuie să ia măsuri pentru combaterea discriminării din toate comunitățile și pentru asigurarea incluziunii copiilor cu dizabilități.
Copiii cu dizabilități merită nu doar o zi, 1 iunie, ci toate zilele, în care să aibă șansa la o viață normală, unde să se simtă acceptați, înțeleși, sprijiniți și iubiți.
La mulți ani, dragi copii cu dizabilități! Sunteți niște eroi!
