Autor: Elena Năstase
La 25 decembrie, se prăznuiește Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, „Maica tuturor sărbătorilor creștine”, după cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
Nașterea este urmată de toate celelalte sărbători împărătești: Boboteaza, Schimbarea la Față a Mântuitorului, Învierea, Înălțarea și Rusaliile.
Toate aceste praznice împărătești sunt unite între ele, însa noi le sărbătorim separat pentru a aprofunda semnificația lor, dar la fiecare Sfantă Liturghie trăim, ca și când ar fi prima data, aceste evenimente ale sfintei întrupări: Crăciunul, Învierea și Rusaliile.
S-a născut Hristos Domnul din Fecioara Maria în peștera cea săraca din Bethleem.
Pruncul a cărui naștere o sărbătorim este o mare bucurie pentru întreaga familie creștină. Din iubire pentru noi, Dumnezeu s-a făcut om pentru a zidi din nou făptura omenească care se pierduse prin păcatul lui Adam, pentru că a vrut să biruiască moartea și pe Diavol, pentru a ne zidi pe noi ca fii ai Săi.
Hristos s-a născut cu trupul doar o dată la Betleem, dar duhovnicește Se naște în fiecare clipă în sufletele noastre, prin rugăciune, prin Biserică, prin Sfânta Liturghie și prin Sfintele Taine. Peștera din Betleem s-a transformat în nenumarate biserici creștine răspândite în toată lumea, unde oamenii pot veni să I se închine lui Dumnezeu și întregii Creații.
Ieslea, lipsită de orice bogății așa cum se cuvenea Împăratului Lumii este simbol al smereniei care desființează granițele nevăzute dintre oameni, ierarhiile prestabilite, dar nedrepte și care unește sufletele în iubirea absolută, divină.
Nașterea lui Hristos este considerată și un eveniment istoric pentru că se petrecea într-un anumit context socio – politic, pe vremea când Irod guverna Iudeea. Caracterul istoric al evenimentului este o mărturie în plus că Hristos a fost o personalitate istorică și că întruparea nu a fost o închipuire.
Prin întruparea Sa, Hristos l-a împăcat pe om cu Dumnezeu, cu aproapele său și cu sine însuși. Omul a dobândit comuniunea cu Dumnezeu, firea omenească s-a îndumnezeit.
Firea omenească rămâne unită cu cea dumnezeiască prin Taina Sfintei Împărtășanii. Ce se unește cu Dumnezeu, se mântuiește.
EVANGHELIA LA NASTEREA DOMNULUI
Evanghelia dupa Matei 2, 1-12
„Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: „Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel”. Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.”
Fericitul Augustin ne vorbește în cuvinte măiastre despre puterea, bunătatea, înțelepciunea, dragostea și dreptatea lui Dumnezeu: „Dumnezeu din dragoste vine la noi și se face om; Dumnezeu Cel nevăzut, din dragoste S-a făcut asemenea robilor Săi, din dragoste S-a rănit pentru fărădelegile noastre, din dragoste a trimis pe Fiul Său ca să răscumpere pe robi și a trimis pe Duhul Sfânt ca să facă fii după har pe robi…..Și pe Sineși se face om spre moștenire învierii noastre. Dumnezeu pentru om S-a făcut om, ca să fie El și Ziditor și Izbăvitor. Căci pentru ca să se nască oamenii din Dumnezeu, S-a născut întâi Dumnezeu din oameni.”
După întrupare, adică din clipa zămislirii Cuvântului în pântecele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, El este numit Hristos (în limba greacă înseamnă uns, sfințit), astfel firea omenească a fost sfințită.
Prin urmare numele Hristos desemnează cele două firi: firea dumnezeiască și cea omenească, care împreună alcătuiesc Dumnezeul-Om.
Nașterea Domnului este mai presus înțelegerea omenească, Fecioara Maria naște fără durere și fără stricăciune pentru că nu a cunoscut fire bărbăteasca și rămâne fecioară și după naștere.
Cuvântul-Fiul lui Dumnezeu S-a născut mai înainte de timp din Tatăl Preacurat, fără de mamă și, în timp, din Mama-Fecioara Preacurată fără tată trupesc.
Au trecut mai bine de 2000 de ani de când S-a născut Mântuitorul lumii, de când Magii, călăuziți de Steaua de la răsărit, L-au cinstit cu daruri: aur, smirnă și tămâie, de când I s-au închinat pastorii din Betleem și de când I-au cântat îngerii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. ( Luca 2, 14).
Steaua de la Răsărit care călăuzea pe magi reprezintă învățătura Sfintei Evanghelii care ne călăuzește pe calea mântuirii, pastorii de la Bethleem închipuiesc pe toți Pastorii Bisericii Creștine, iar darurile aduse de magi închipuiesc toate faptele bune pe care trebuie să le facem și să le închinăm lui Hristos.
Într-o cuvântare la Nașterea Domnului, PF Părinte Patriarh Daniel, ne arată semnificația duhovnicească a darurilor magilor: „aurul înseamnă că Pruncul va fi un Împărat și Împărăția Lui nu va avea sfârșit. Anticamera și arvuna Împărăției Lui fară de sfârșit sunt acum în lumea aceasta, Biserica lui Hristos.
Tamâia preînchipuie lucrarea Lui de Mare Preot, de Arhiereu Veșnic Care nu aduce jertfe de animale la templu, ci Se aduce pe Sine Însuși Jertfa lui Dumnezeu ca să arate iubirea Sa mai tare decât moartea, căci Cel Răstignit va fi și Cel Înviat din morți. Iubirea Lui față de Dumnezeu și față de semeni este mai tare decât moartea.
Smirna ne arată ca El va trece prin moarte și ne va aduce la Înviere. Smirna era folosită la înmormantare pentru a opri descompunerea trupului, împreună cu alte mirodenii. Deci este dorința omului de viață veșnică, de a birui moartea și în Hristos Care trece prin moarte și ajunge la Înviere se biruiesc și păcatul, și moartea, care este consecința păcatului”.
Preot Profesor Ene Braniste ne explică într-un mod bine argumentat cum s-a stabilit data la care se prăznuiește Nașterea Domnului:
„ Atât în Orient, cât și în Occident, Nașterea Domnului a fost serbată de la început la aceeași dată, în legătură cu aceea a solstițiului de iarnă, numai că orientalii au fixat-o, după vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe când Apusul, în frunte cu Roma, a recalculat-o, fixând-o în funcție de data exactă la care cădea atunci solstițiul, adică la 25 decembrie.
Se consideră că sărbătoarea Nașterii s-a despărțit pentru prima dată de cea a Botezului, serbându-se la 25 decembrie, în Biserica din Antiohia, în jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 379, cand Sf. Grigorie de Nazianz a ținut cu acel prilej celebra predică festivă, care va servi mai târziu ca izvor de inspirație imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonuluf Nașterii („Hristos Se naște, slaviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L !…”).
Peste câțiva ani se întroducea data de 25 decembrie, pentru prăznuirea Crăciunului, și la Antiohia, după cum dovedește Omilia la Nașterea Domnului, tinută la Antiohia de Sf. loan Gură de Aur în 386, și amintită mai înainte. În Constituțiile Apostolice (V, 13), redactate spre sfârșitul, secolului IV, Nașterea Domnului e numarată ca cea dintâi dintre sărbători, recomandându-se serbarea ei la 25 decembrie, iar în alt loc (cart. VIH, cap. 33) e amintită ca o sărbătoare deosebită de cea. a Epifaniei. Cu timpul, și anume prin prima jumătate a secolului V, ziua de 25 decembrie ca dată a sărbătorii Nașterii a fost introdusă și în Biserica Alexandriei, apoi în cea a Ierusalimului, generalizandu-se astfel în creștinătatea răsăriteană. Numai armenii serbează încă până astăzi Nașterea Domnului tot la 6 ianuarie (odată cu Botezul Domnului), ca în vechime.
Nu mai puțin se poate să fi contribuit la fixarea zilei de 25 decembrie ca dată a Nașterii Domnului și o considerație simbolică, în legatura cu cursul anului solar. Deoarece Sf. Ioan Botezatorul a spus: „Aceluia (adica lui Iisus) se cade să crească, iar mie să mă micșorez” (Ioan III, 30), s-a așezat sărbătoarea Nașterii lui la 24 iunie (momentul solstițiului de vară, când zilele încep să descrească), iar Nașterea Mântuitorului la 25 decembrie, adică după solstițiul de iarnă, când zilele încep să se mărească.
Odata fixată la 25 decembrie, sărbătoarea Nașterii Domnului a atras după sine revizuirea și deplasarea sau fixarea datelor unui șir întreg de alte sărbători, în general mai noi, care stau în dependența cronologică de ea, și anume: Tăierea-împrejur a Domnului, întâmpinarea Domnului, Bunavestire și Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (vezi mai departe). Totodată, în legătura cu marele praznic, au luat naștere în calendarul răsăritean pomenirile unor sfinți mai importanți din Vechiul și din Noul Testament, grupate înainte și după data Nașterii Domnului (ca de ex: cele 2 duminici dinaintea Nașterii și cea de după Naștere), a căror vechime e atestata încă din sec. IV. Sărbătoarea Nașterii a devenit astfel al doilea punct cardinal al anului bisericesc, după Sfintele Paști. După cum data Paștilor guvernează întreg ciclul sărbătorilor cu data variabila, tot așa Crăciunul reglementează un ciclu important de sărbători cu date fixe, presarate în tot cursul anului bisericesc.”
Sărbătoarea Nașterii Domnului este precedată de un post cu multe dezlegări la pește, ulei și vin, spre deosebire de Postul Paștelui care este mult mai aspru, ceea ce face ca acesta să fie dus cu ușurință până la capăt. Acesta este un post al bucuriei.
Prin durata lui de 40 zile, Postul Crăciunului ne aduce aminte de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească Tablele Legii.
Până în anul 1960, în Postul Crăciunului nu existau decât două zile în care se putea mânca pește, una cu ocazia praznicului “Intrarea Maicii Domnului în Biserică” și cealaltă cu ocazia zilei Sfântului Ierarh Nicolae.
În anii 1960 existau multe șantiere pe teritoriul României și oamenii erau supuși unui efort fizic deosebit. În urma unui Sinod al Bisericii Ortodoxe române s-a hotărât să crească numărul zilelor în care se putea mânca pește, pentru a veni în sprijinul credincioșilor, care în ciuda prigoanei comuniste asupra Bisericii, continuau să păstreze tradițiile religioase. Astfel s-a dat dezlegare la pește, vin și ulei pentru fiecare sâmbătă și duminică.
De-a lungul anilor au fost canonizați mulți Sfinți români și aceste zile, în care ei sunt prăznuiți, au devenit zile cu dezlegare.
LEGENDA
Se spune că Fecioara Maria, când a simțit că trebuie să nască, însoțită fiind de Iosif, a căutat din casă în casă și i-a rugat pe oameni să-i ofere adăpost pentru a aduce pe lume pe fiul lui Dumnezeu. A ajuns și la casa unor bătrâni, Craciun și Crăciunoaie, dar nici aceștia nu au vrut să primească o femeie ce urma să nască un prunc conceput din greșeală.
Maria nu a mai putut merge însă și a intrat în ieslea vitelor. L-a adus pe lume pe Hristos, iar Crăciunoaia, din mila, i-a fost de mare ajutor. Nu și Crăciun însă, pentru că, atunci când a aflat, se spune, i-a taiat nevestei mâinile. Femeia nu a rămas infirmă, printr-o anume minune altele i-au fost dăruite, căci rău i-a părut și lui Crăciun și mult s-a rugat apoi să fie iertat. A primit iertarea și Crăciun, recunoscător, a fost de atunci, și a rămas și până astazi, și primitor, și iubitor de copii.
TRADIȚII
De sărbătoarea Nașterii Domnului sunt legate o mulțime de obiceiuri frumoase. La noi, în România, copiii merg în Ajun cu colindul, din casa în casă, și primesc, într-o trăistuță, pe care o poartă cu ei special în acest scop, mere, nuci, covrigi, portocale și bănuți.
Cele mai cunoscute colinde sunt: „Cu Moș Ajunul”, „Florile dalbe”, „Steaua”, „Capra” și câte altele! Copiii care merg cu „Steaua” își confecționeaza o stea mare din lemn, împodobită cu hârtie colorată și cu crenguțe de brad sau vâsc, în mijlocul căreia se află de obicei și o iconiță ce o înfățișează pe Maica Domnului cu Pruncul.
Ea amintește de steaua care s-a arătat celor trei magi de la Răsărit, care s-au luat după ea și au ajuns la Bethleem, tocmai la nașterea Mântuitorului în ieslea cea săracă.
Vă doresc ca sărbătoarea Nașterii Domnului să fie prilej de renaștere sufletească și spirituală pentru fiecare dintre voi! Să fiți sănătoși și să petreceți frumos alături de cei dragi!
Anul care vine să fie un an al bucuriei și al iubirii, al speranței și al împlinirilor!
LA MULȚI ANI!
