Atletismul este un sport în care ești doar cu tine însuți și nu depinzi de nimeni. Nu e ușor să fii atlet. Porți responsabilitatea eșecului pe proprii umeri, neavând un coechipier pe care să dai vina. În plus, e nevoie de multă muncă, ambiție, seriozitate și perseverență, cu atât mai mult, dacă ești un atlet paralimpic. Un astfel de sportiv este Toni Piispanen, născut la 24 iulie 1976, din Finlanda.
Toni Piispanen a câștigat aurul paralimpic la 100 m, clasa T51 și proba de 100 m sprint în scaun rulant în fața publicului britanic la Jocurile londoneze din 2012. De mic, Toni avea înclinație către sport. El a început să facă karate, având un viitor promițător în această disciplină sportivă. Însă în timpul unei competiții de karate, în anul 1993, Toni a avut un accident care i-a provocat leziuni serioase ale măduvei spinării, în urma căruia a rămas paralizat. Accidentul a avut loc chiar în țara sa natală, în fața a sute de spectatori. Această încercare nu l-a împiedicat să-și urmeze visul – de a face performanță în sport.
De la karate la… atletism, pare un drum lung și diferit. Toni a făcut parte din echipa națională de karate, remarcându-se prin rapiditatea înnăscută, astfel că sprintul i-a venit ca o mănușă. În plus, el a a jucat rugby în scaun rulant timp de cincisprezece ani înainte de a trece la atletism în 2008, ceea ce i-a conferit forță și rezistență. A început să se pregătească din greu, cu voință și dorința de a fi cel mai bun. Noul antrenor i-a oferit o mulțime de informații despre cum să se dezvolte în acest nou domeniu – sprintul. În plus, i-a oferit motivația necesară pentru a reuși.
,,Nouăzeci și nouă de procente nu mai sunt suficiente, trebuie să dai 100%”, a declarant Toni.
Anul acesta, Toni va trebui să-și testeze propriile limite și să se confrunte cu rivalul său, atletul paralimpic belgian, Peter Genyn (care face senzație în scaunul rulant, în ultimul timp) la Campionatul Mondial, desfășurat la Londra, în luna august. Peter Genyn este un concurent de temut. El urmează para atletismul din 2013 și în scut timp a reușit să ajungă în vârf, câștigând două medalii de aur la Doha, în 2015, urmate de titlurile europene și paralimpice, în 2016. Succesul fulminant al belgianului nu reprezintă o surpriză pentru Toni. Acesta își cunoaște foarte bine rivalul. Cei doi s-au mai confruntat atunci când jucau rugby. Însă, acum sunt în joc în medalii individuale.
Potrivit spuselor lui, Londra îi aduce aminte de cele mai frumoase momente din cariera sa sportivă și este bucuros să poată fi din nou în acest loc, unde deține un record mondial. De asemene, va avea susținerea familiei și a prietenilor, ceea ce îi va da putere să dea tot ce e mai bun pentru a fi la înălțime.
,, Bineînțeles că amintirile bune mă ajută puțin, dar cred că atunci când concurez cu Peter, nu contează dacă e un loc de antrenament sau un stadion mare. La linia de start mă gândesc doar la mine”, a spus Toni.
,,Obiectivul meu principal este să obțin o medalie în Londra. Mă întorc din nou pe acea pistă, așa că vreau să-mi demonstrez, în primul rând mie, că pot să fiu din nou pe podium. Nu sunt sigur dacă voi ajunge numărul unu acolo, asta depinde și de Peter. Desigur că încerc să fac tot ce pot, dar nu voi fi atât de dezamăgit dacă nu am să reuseșc să fiu pe primul loc. Tokyo 2020 este obiectivul meu cel mai mare. “
Din punct de vedere mental, cei doi atleți se aseamănă. Amândoi se pregătesc la un nivel înalt, însă ceea ce diferă este situația personală a lui Toni, care are doi copii și trebuie să petreacă mai mult timp în compania lor. De asemenea, acesta are un loc de muncă cu normă întreagă – lucrează la Ministerul Educației și Culturii din Finlanda, în Consiliul Național al Sportului. Este important de specificat faptul că, atletul finlandez se luptă cu o accidentare la umăr de doi ani. Acest nefericit incident era să-i pună capăt carierei sportive, însă Toni a luptat să rămână în cursă… Rămâne de văzut cine va ieși învingător în competiția din Londra.
