Peste 130 de persoane cu dizabilități și aparținătorii acestora au participat în perioada mai-august la cele 12 evenimente de inițiere în practicarea de caiac, organizate în cadrul proiectului ,,Egali pe apă”, derulat de Asociația Door To Outdoor.  De asemenea, duminică, 8 august, a avut loc ,,Cupa Egali pe Apă” – prima ediție a concursului de caiac dedicat persoanelor cu dizabilități, au transmis inițiatorii proiectului ,,Egali pe apă”.

Finanțat de Fundația Orange cu suma de 33.356 lei, prin intermediul „Susține un ONG!”, program anual ce încurajează participarea activă a angajaților companiei în proiecte sociale, proiectul încurajează accesul la sporturi nautice pentru persoanele cu dizabilități din județul Bacău și din împrejurimi și promovează mișcarea și sportul pentru aceste persoane.

Mi se spune de foarte multe ori că sunt o învingătoare, însă abia după plimbarea pe apă pot să afirm și eu cu tărie ca într-adevăr am învins teama, ba mai mult, am și râs cu toată inima de ea! Cu tot sufletul îndemn oamenii, cu sau fără dizabilități sa încerce experiența asta unică! După ce am ajuns pe apă, efectiv am uitat cu totul de dizabilitatea care îmi e prietenă de o viață și m-am simțit egală cu toată lumea!”, a declarat Ioana, participantă la activitățile „Egali pe apă”.

La evenimentele de inițiere în caiac și la „Cupa Egali pe Apă”, organizate pe Insula de Agrement Bacău, au participat persoane cu dizabilități locomotorii, cu deficiențe grave de vedere, cu sindrom Down sau autism, care au avut, astfel, șansa să se dezvolte cât mai armonios, să socializeze și să practice un sport care le apropie de o viață normală. Evenimentele s-au bucurat și de implicarea comunității locale, peste 70 de voluntari însoțind persoanele cu dizabilități în desfășurarea activităților.

În cadrul proiectului, au fost achiziționate șase caiace și echipamentele necesare desfașurării activităților în siguranță. În plus, proiectul are un caracter de pionerat mai ales prin prisma elementelor care facilitează transferul persoanelor cu dizabilități locomotorii. Astfel, cu ajutorul voluntarilor și colaboratorilor asociației s-au construit două sisteme de lansare la apă și o bancă de transfer cărucior-caiac și retur, care oferă o stabilitate mai mare, atât de necesară persoanelor aflate în scaun rulant.

,,Pentru noi, realizarea acestui proiect reprezintă materializarea unei dorințe născută în urmă cu cinci ani. Considerăm că bunăstarea și sănătatea celor din jurul nostru ne influențează pe noi ca și membri ai comunității. Beneficiarii acestui proiect vor avea parte de realizarea unuia dintre visurile lor. Pentru ei, într-o ţară în care drepturile persoanelor cu dizabilităţi nu sunt respectate aşa cum este prevăzut, acest proiect poate reprezenta scânteia focului care va aduce normalitatea”, a precizat Mihaela Gârleanu, Președinte Asociația Door to Outdoor.

Proiectul va continua cu alte 13 evenimente și competiții, programate până la finalul lunii septembrie. Evenimentele vor fi anunțate și actualizate constant pe pagina de facebook dedicată: https://www.facebook.com/egalipeapa

Asociația Door to Outdoor are ca obiectiv derularea de proiecte de educatie non formală prin turism de aventură. Scopul asociaţiei este de a facilita accesul membrilor comunităţii de toate vârstele, precum şi a persoanelor cu dizabilităţi la oportunităţile de dezvoltare oferite de către mediul înconjurător, prin promovarea şi desfăşurarea de activităţi educative.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.