Autor: Elena Năstase
Foto by Peter Klaus Tontsch
Acest articol are ca temă EROII DE LȂNGĂ NOI: părinții, bunicii, partenerii de viață, frații, prietenii care devin ancora noastră pe marea agitată a vieții!
Iubirea lor milostivă devine vindecătoare și dătătoare de speranță. Jertfa lor de sine ne face mai puternici!
Ei sunt oglinda cu puteri miraculoase ȋn care te vezi normal! Cu ei alături imposibilul devine posibil!
Ideea de a scrie despre acest subiect mi-a venit ȋntr-o duminică, cȃnd eram la biserică și ascultam predica, ȋn timpul Sfintei Liturghii.
Era Duminica a 6-a după Rusalii, duminică ȋn care s-a citit Evanghelia după Sfȃntul Apostol și Evanghelist Marcu, “Vindecarea slăbănogului din Capernaum.” Capernaum, ȋn traducere: Cetatea mȃngȃierii.
„În vremea aceea, intrând iarăși Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Și îndată s-au adunat așa de mulți, încât nu mai era loc nici înaintea ușii, iar Dânsul le grăia cuvântul (lui Dumnezeu). Și au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru oameni. Dar, neputând ei din pricina mulțimii să se apropie de El, au desfăcut acoperișul casei unde era Iisus și, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Iar Iisus, văzând credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale! Și erau acolo unii dintre cărturari, care ședeau și cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbește Acesta astfel? El hulește. Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Și îndată, cunoscând Iisus cu duhul Lui că așa cugetau ei în sine, a zis lor: De ce cugetați acestea în inimile voastre? Ce este mai ușor, a zice slăbănogului: Iertate îți sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă? Dar ca să știți că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ție: Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta! Și s-a ridicat îndată și, luându-și patul, a ieșit înaintea tuturor, încât erau toți uimiți.”
Scopul predicii ȋn Biserica ortodoxa este explicarea pe ȋnțelesul tuturor semnificația duhovnicească a textului biblic, extrăgȃnd din el o ȋnvățătură, o morală. Preoții pot fi cetăți de lumină, și atunci cȃnd sunt binecuvȃntați cu harul vorbirii, predicile lor dobȃndesc valori nebănuite, descoperindu-ne Evanghelia ca un izvor veșnic de ȋndumnezeire. Prin Cuvȃntul evangheliei, ne apropiem de Hristos.
De asemenea, predicile ȋți revelează, de-a lungul timpului, noi ȋnțelesuri și, uneori, ȋți oferă răspunsuri la trăirile personale din momentele respective, chiar dacă sunt pasaje din scriptură repetate la aceeași dată din an.
Aceasta este puterea iubirii care te pune la picioarele lui Hristos!
Doresc să vă vorbesc despre dragostea prietenilor care l-au purtat pe slăbănog, dragoste care l-a așezat la picioarele lui Hristos, ȋnlesnind astfel vindecarea.
Cȃți dintre noi, cei cu dizabilități, suntem binecuvȃntați cu astfel de oameni pentru care iubirea este ridicată la rang de virtute?
Oamenii aceștia, fie că sunt părinți, bunici, parteneri de viață, frați sau prieteni, sunt Eroii noștri!
Ei sunt cei care ne poartă pe brațele lor, ei sunt aripile noastre, aripi de ȋngeri pe Pămȃnt! Datorită lor, dizabilitatea noastră este mai ușor de purtat!
Mulți dintre ei au renunțat la viața lor personală, punȃnd pe primul loc nevoile noastre, nevoi greu de satisfăcut ȋntr-o societate plină de prejudecăți și ȋntr-un sistem inechitabil.
Cu toate greutățile de care se lovesc, ei reușesc să poarte și să cȃstige războaie ȋn numele nostru, ca niște adevărați eroi care se sacrifică pentru binele aproapelui. Pentru ei nimic nu este greu, și atunci când se simt copleșiți de neputința noastră, ȋși pun gȃndurile și sufletul ȋn mȃinile lui Dumnezeu și, astfel, găsesc forța și motivația pentru a merge mai departe.
Așa lucrează Dumnezeu, prin oameni spre binele oamenilor! Pune ȋn inimile lor un ocean infinit de iubire, răbdare, credință și speranță!
Ei sunt eroii noștri! Cu ei alături suntem ȋnvingători! Ei ne ajută să trăim o normalitate necesară oricărei persoane aflate ȋntr-o neputință fizică și emotională. Devin extensia corpului nostru. Prin ei reușim să ne trăim propriul vis, care devine și visul lor.
Atunci cȃnd neputința, furia și răzvrătirea pun stăpȃnire pe trăirile noastre, există ei, Eroii de lȃngă noi, părinți, bunici, parteneri de viață, prieteni, care ne oferă sprijin necondiționat, cei care ne ridică atunci cȃnd viață ne doboară la pămȃnt, cei care ne conferă sentimentul de independență!
Viața independentă pentru unii dintre noi nu poate fi concretizată prin autonomie, din cauza dizabilității fizice, dar poate fi trăită sub o altă formă, sub forma unei metafore scrisă și desenată de cei mai frumoși scriitori și pictori din viața noastră!
Legătura dintre o mamă și copilul ei transcede timpul și spațiul, dincolo de puterea imaginației! Există o sinergie determinată de iubire reciprocă, de vibrație sufletească la un nivel ȋnalt și de dăruire dusă pȃnă la sacrificiul suprem!
Fericit este copilul a cărui mamă Ȋl pune pe Dumnezeu ȋn inima lui!
Mulți dintre noi și-au creat propriul univers, dar și mai multora dintre noi ni s-a impus un univers care nu ne reprezintă, dar pe care suntem nevoiți să ȋl acceptăm ca fiind o normalitate.
Normalitatea are sensuri diferite pentru fiecare om. Desigur, există niște tipare create de societate la care se raportează marea majoritate. Singurul tipar universal valabil este legea lui Dumnezeu, ea este scrisă ȋn inimile tuturor oamenilor, unii simt, alții nu.
„ȊN LUME NECAZURI VEȚI AVEA, DAR ȊNDRĂZNIȚI, EU AM BIRUIT LUMEA!” – (Ioan 16,33)
Rămȃnem prizonieri ȋn labirintul propriei noastre minți.
Adevărata putere este aceea cȃnd ȋți accepți fricile și vulnerabilitatea. Sinceritatea este forma cea mai ȋndrăzneață a curajului.
Deci, să fim sinceri, ȋn primul rȃnd cu noi ȋnșine și, mai apoi, cu cei din jurul nostru.
Unii dintre noi dezvoltăm un puternic complex de inferioritate, care duce la autoizolare și, astfel, devenim prizonierii propriilor neputințe! Stă ȋn puterea noastră să nu trăim ȋn singurătate, ci să ȋnfruntăm prejudecățile, cutumele, să trecem dincolo de zidurile nepăsării, desființȃnd mentalități primitive și redundante!
Ne lăsăm pe noi ȋnșine, dar și familia pradă unui proces de stigmatizare. Identitatea noastră va fi asociată cu ceea ce este ȋn inima noastră. Putem fi modele de credință, perseverență și răbdare.
Viața nu este ceea ce ți se ȋntȃmplă, ci felul cum alegi să trăiești! Alege să trăiești ȋn credință!
Sfȃntul Luca al Crimeei:
„Dacă nu ești bolnav, dacă nu suferi, nu este pentru că ești foarte norocos, ci pentru că Dumnezeu te cheamă să participi la suferință altora! Trebuie să fii ochi pentru orbi, urechi pentru surzi, picioare, pentru cei slabi. Trebuie să fii ajutorul oamenilor!”
Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!
