Multe persoane cu dizabilități sunt educate pentru a fi cât mai independente posibil, în scopul de a-și susține ferm convingerea că pot obține aproape orice în viață, dacă își vor pune asta în minte. Pe de altă parte, accentul puternic pe independență și realizare poate ajuta persoanele cu dizabiltăți să-și împlinească visurile. Însă dezavantajul este că această atitudine aduce cu sine o presiune mai mare a societății, precum și costuri personale, menționează publicația Disability Horizons.
Karen Mogendorff, editorul adjunct al publicației citate mai sus, și-a propus prin acest articol să investigheze aspectul negativ ale obsesiei societății cu privire la independență, care nu este întotdeauna în interesul tuturor persoanelor cu dizabilități.
Nu este nimic greșit în a te strădui să fii cât mai independent posibil – până la un punct. Majoritatea persoanelor cu dizabilități își doresc să ducă o viață ,,normală” și sunt foarte creativi în ceea ce privește realizarea visurilor și a obiectivelor lor.
Cu toate acestea, accentul puternic pus pe obținerea și menținerea independenței economice și personale ca un scop măreț, are în sine și o parte întunecată. Pentru început, oamenii cu dizabilități care nu se simt împliniți din punct de vedere financiar sau personal tind să fie descriși de mass-media ca fiind leneși, că nu încearcă destul de mult sau chiar șarlantani.
Convingerea optimistă că oricine poate avea succes dacă muncește din greu pune povara eșecului pe umerii celor care nu ating un nivel de independență acceptabil din punct de vedere social. Dar această mentalitate ignoră în totalitate barierele fizice și sociale – de la mijloace de transport inaccesibile până la atitudini negative cu privire la persoanele cu dizabilități. Există multe practici care pot împiedica persoanele cu dizabilități să realizeze ceea ce-și doresc sau chiar să trăiască așa cum doresc.
Mentalitatea de tipul ,,da, tu poți” ignoră, de asemenea, faptul că într-o societate capitalistă trebuie să faci mai bine lucrurile decât colegii tăi pentru a obține un loc de muncă sau a fi recunoscut. De multe ori, pur și simplu nu este suficient să poți face ceva sau să fii bun la ceva, ci trebuie să fii mai bun decât unul dintre competitorii tăi.
Natura competitivă a societății contemporane înseamnă că oamenii mereu vor fi percepuți ca ,,învingători” și ,,învinși”: cei cu locuri de muncă și cariere și cei care nu pot găsi un loc de muncă. Cei care se căsătoresc și care au familii și cei care încă caută dragostea. Succesul unuia este întotdeauna pierderea multor altora.
Având în vedere că ,,cei dezavantajați” sunt o parte inevitabilă a sistemului nostru economic și social, societatea a găsit o cale prin care să aibă grijă de ,,învinșii” ei. Aceasta vine adesea sub forma prestațiilor sociale, o modalitate de a atenua aparent impactul negativ al unei societăți capitaliste.
Specialiștii din domeniul dizabilității susțin că mentalitatea de tipul ,,da, tu poți ” afectează masiv politicile de reformă ale ajutoarelor sociale. Pensia de invaliditate a fost din ce în ce schimbată cu așa-numitul stimulent pentru întoarcerea la muncă. Această schimbare este considerată a avea legătură cu ideea că cele mai multe persoane cu dizabilități ar trebui să poată să obțină un loc de muncă dacă se străduiesc suficient de mult.
Cei care nu reușesc riscă să fie catalogați ca fiind leneși, pasivi sau necinstiți. Dar statisticile privind ocuparea forței de muncă spun în mod constant o poveste diferită, aceea că cei mai mulți cetățeni cu handicap nu reușesc să obțină un loc de muncă avantajos, indiferent de motivația lor.
Mentalitatea de tipul ,,da, tu poți” nu afectează doar poziția socio-economică a persoanelor cu handicap, ci și le poate costa personal. Mulți oameni cu dizabilități au dificultăți în ceea ce privește efectuarea sarcinilor și activităților de bază din cauza bolilor cronice. Dacă trăiți cu o deficiență, sarcinile de zi cu zi, cum ar fi treburile casnice, vă pot costa o cantitate disproporționată de energie sau de timp, chiar dacă dispuneți de toată asistența potrivită. Dar tocmai pentru că unii oameni pot îndeplini anumite sarcini, nu înseamnă că ar trebui să fie în detrimentul lor.
Acest lucru nu este valabil numai pentru treburile casnice. De exemplu, dacă cineva merge șchiopătând, mentalitatea ,,da, tu poți” ar presupune că el ar trebui să meargă cât mai mult posibil. Cu toate acestea, mersul cu dificultate taxează persoanele cu dizabilități mult mai mult decât pe cei valizi. Prin urmare, trebuie să fie mai selectivi atunci când merg, de exemplu, să folosescă un scaun rulant. Ei, și numai ei, își cunosc propriile corpuri.
Faptul de a-ți îndeplini sarcinile fără a te folosi de un echipament ortopedic, cum ar fi scaunul rulant sau bastonul, este văzut într-un mod favorabil de către societate. Acest lucru pune într-o lumină negativă astfel de echipamente, ceea ce le determină pe persoanele cu handicap să amâne folosirea lor cât mai mult timp posibil, chiar dacă acestea le pot ajuta să evite durerea și oboseala. În plus, aceste dispozitive pot ajuta persoanele cu dizabilități să-și păstreze energia și să-și mențină cât mai mult abilitățile funcționale. Folosirea echipamentelor ortopedice și a ritmului propriu încalcă noțiunea ,,da, tu poți”.
Cu toții putem ,,câștiga” viața dacă se pune mai puțin accent pe independență atunci când nu este de fapt utilă în societatea noastră în general și în special în rândul persoanelor cu handicap. Independența este bună, atât timp cât rămâne un mijloc și nu un scop în sine.
Traducere: Lavinia Elena Niculicea
