Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire a organizat joi, 24 iunie, orele 9-11, în fața Primăriei Municipiului București, protestul  ,,Locuințe sociale, NU vorbe goale”.

Grupul pentru Locuințe Sociale în Prelungirea Ghencea, alături de Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire, solicită urgentarea deblocării lucrărilor de finalizare a blocului de locuințe sociale din Prelungirea Ghencea nr. 322-326, singurul proiect de construcție dedicat locuirii sociale din ultimii 30 de ani, derulat de Primăria Municipiului București.

,,De la începutul anului, lucrările de construcție la blocul de locuințe sociale din Bd. Prelungirea Ghencea nr. 322-326 sunt sistate! Tot de la începutul anului, familiile care au primit în septembrie 2020 repartiții pentru locuințe în acest bloc, trimit atât individual, cât și alături de organizațiile susținătoare, zeci de petiții, scrisori deschise și mesaje către Consilierii Generali și către instituțiile responsabile (Primăria Generală, Compania Municipală Imoblliară București). Situația vizează 114 familii care de ani de zile așteaptă distribuirea unei locuințe sociale”, se arată într-un comunicat emis de Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire.

Sursa citată precizează că a recurs la Avocatul Poporului, reușind să afle informații noi cu privire la stadiul lucrărilor. În 2020, contractul 37/05.08.2019 pentru construcția și finalizarea blocului de locuințe sociale a fost prelungit până la 31.01.2021. Însă o dată expirat, Trustul de Construcții al Municipiului București (TCMB) a sistat lucrările. Această sistare a atras penalizări în valoare de peste 2 000 000 de lei, contestate de TCMB. Tot la începutul anului, administrația Nicușor Dan a început procedurile de desființare a Companiei Municipale Imobiliare București (CMIB). Aceasta este în prezent în insolvență și se presupune că, din acest motiv, CMIB nu a putut nici prelungi contractul, nici vira fondurile necesare finalizării proiectului.

,,TCMB transmite că finalizarea blocului va mai dura între 6 luni și 14 luni de la data reluării lucrărilor. Dar când va fi asta? Cine este răspunzător?Și când vor fi construite celelalte 7 blocuri, de care depind sutele de solicitanți de locuințe sociale aflați pe lista de prioritate a Primăriei Generale? Toate instituțiile în subordinea PMB aruncă vina unii la alții fără a-și lua un angajament concret și fără a face pașii concreți pentru finalizarea proiectului. În joc însă nu sunt orgoliile unor politicieni sau birocrați, ci viețile a peste 100 de familii bucureștene! Destul! Vom striga împreună din nou, de data aceasta în stradă: am așteptat ani de zile pe listele de prioritate pentru locuințe sociale și NU mai putem aștepta! Aceasta este o urgență! Condițiile noastre actuale de locuire nu ne permit să așteptăm după cheful autorităților!”, susțin reprezentanții Frontului Comun pentru Dreptul la Locuire.

Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire solicită organizarea de urgență a unei ședințe extraordinare cu Primarul Nicușor Dan, reprezentanții CMIB și TCMB, reprezentanți ai Consiliului General, ai Direcției de Spațiu Locativ și ai Direcției Guvernanță Corporativă.

,,Cerem ACUM finalizarea blocului de locuințe sociale aflat în construcție în Prelungirea Ghencea! Cerem ca PMB să prioritizeze finalizarea acestei construcții! Solicităm comunicare transparentă și respectuoasă: cererile noastre de informare să fie răspunse! Totodată, cerem continuarea complexului de locuințe sociale din Ghencea, cu celelalte 7 blocuri asumate de PMB în 2020, din solidaritate cu celelalte familii de pe lista de prioritate care nu au primit repartiții! Continuarea acestui proiect, care este singurul proiect de construcție de locuințe sociale demarat în ultimii 30 de ani de Primăria Capitalei, este o responsabilitate instituțională!”, transmit reprezentanții Frontului Comun pentru Dreptul la Locuire.

Protestul s-a desfășurat în mod pașnic, cu respectarea normelor de protecție și distanțare socială și a cuprins maxim 100 de persoane.

Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire (FCDL) este o inițiativă  a unui grup de persoane evacuate si amenințate cu evacuarea din București, alături de rude ale acestora, prieteni, activiști, artiști, ONG-isti. FCDL se constituie ca o platformă de activism locativ la nivel național, care se adresează, în primul rând, evacuaților, dar și oamenilor de rând neafectați de evacuări ce susțin dreptul la o locuință decentă, organizațiilor civice, grupurilor politice independente, dar și mass-mediei, decidenților politici, autorităților locale și centrale.

Pentru a afla mai multe detalii despre protest, accesați pagina de facebook a evenimentului:

https://fb.me/e/JOEul5W5

Puteți viziona momente din timpul protestului aici: https://fb.watch/6lwpqpM3V3/

CONTACT:

Frontul Comun pentru Dreptul la Locuirea

Veda Popovici 0752 009 382

fcdloc@gmail.com

Home

Grupul pentru Locuințe Sociale în Prelungirea Ghencea

Irina Severin 0761 384 410

Mina Petrescu 0766 869 252

Nicoleta Herea 0721 428 818

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.