În sfârșit, ieri, 19 aprilie, în Irlanda a intrat în vigoare Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap. Acum este în vigoare în toate statele membre ale UE, menționează EDF.
Intrarea în vigoare a acestui tratat marchează un moment istoric pentru persoanele cu dizabilități și familiile lor din Irlanda și Europa. Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap a intrat în vigoare la data de 3 mai 2008, după ce aceasta a primit cea de-a 20-a ratificare.
Aceasta a reprezentat un reper important în efortul de a promova, proteja și asigura exercitarea deplină și echitabilă a tuturor drepturilor omului și libertăților fundamentale ale persoanelor cu handicap și de a promova respectul pentru demnitatea lor intrinsecă.
Irlanda a trebui să aștepte 10 ani pentru a ratifica Convenția, fiind ultima țară din cele 27 de state membre ale UE care au făcut acest lucru, la sfârșitul lunii martie.
Explicând motivele întârzierii ratifăcării Convenției, Finian McGrath TD, ministru pentru persoanele cu handicap din Irlanda, a declarat într-un comunicat de presă:
,, Sistemele au trebuit să fie puse în aplicare, astfel încât odată ratificate, beneficiile pentru persoanele cu handicap să fie imediate, prezente și concrete”.
Persoanele cu dizabilități din Irlanda așteaptă cu nerăbdare aceste beneficii, ca egalitatea promisă de Convenție să devină o realitate. În prezent, 26,3% dintre adulții cu dizabilități trăiesc în sărăcie consistentă. Finanțarea serviciilor pentru persoanele cu handicap a fost redusă cu 9,4% între 2008-2015; nu se cheltuiesc destui bani pentru a sprijini oamenii să trăiască independent în cadrul comunităților. Doar 0,3% din persoanele cu dizabilități primesc un serviciu de asistență personală. Serviciile de asistență personală permit oamenilor să trăiască și să se implice activ în viața comunității lor.
Pot exista până la 15.300 de persoane care au nevoie, dar nu primesc alocația de mobilitate. Federaţia pentru persoanele cu handicap din Irlanda (DFI) se așteaptă la o finanțare suplimentară a bugetului pe anul 2019 pentru persoanele cu handicap în vederea îmbunătățirii vieții acestor persoane.
Intrarea în vigoare a Convenției reprezintă un moment de referință în istoria drepturilor persoanelor cu dizabilități din Irlanda și tot ceea ce se așteaptă acum este ca aceasta să-și îndeplinească promisiunea de adevărată egalitate.