Autor: Vlad Andrei Stamate
Agenţia Europeană pentru Cerinţe Speciale şi Educaţie Incluzivă a adus laolaltă, în cadrul proiectului ,,Educația Incluzivă – Acționați!“, șaptezeci şi doi de tineri, cu şi fără cerinţe speciale şi/sau dizabilități, pentru a discuta despre cum educația incluzivă a fost implementată în tiparele lor educaționale. Rezultatele discuției lor au produs exemple bune pentru acțiuni în ce privește educația incluzivă.
Tinerii au exprimat clar nevoia ca ei și familiile lor să fie implicați activ și nevoia de a fi ascultați înainte de a se lua deciziile, ţinându-se cont de nevoile și dorințele lor reale. Tinerii au subliniat că educația incluzivă este o problemă a drepturilor omului și au pus în centrul discuției concepte-cheie, precum normalitatea, toleranța, respectul și cetățenia. De asemenea, aceștia au descris ce înseamnă designul universal pentru ei și de ce sprijinul/mentoratul colegilor, învățarea prin colaborare și programele individualizate au un efect pozitiv asupra educației lor.
S-au discutat patru chestiuni. În primul rând, deplasarea pană la centrele educaționale poate fi o provocare. Folosirea transportului în comun este opțiunea preferată, dar aceasta înseamnă că trebuie adaptat transportul în comun. Transportul special este perceput ca o alternativă numai când nu există nicio altă opțiune. Conform tinerilor, lipsa unui transport convenabil pare să fie un factor, printre altele, împiedicând elevii să frecventeze școala locală.
În al doilea rând, tinerii au raportat că accesul la școli este mai bun acum. Ei și-au exprimat satisfacția clară în ceea ce privește adaptabilitatea și accesibilitatea școlii lor, atât la nivel fizic (prin instalarea de rampe, lifturi și toalete adaptate), cât și atitudinal, respectiv, când școlile și (în principal) colegii de clasă sunt dispuși să ajute în cazuri dificile.
Tinerii elevi au afirmat explicit că vocile lor trebuie luate în considerare în orice luare de decizii în ceea ce îi privește. Pentru a obține o incluziune reală, trebuie întreprinse acțiuni reale, în cooperare cu toate părțile implicate. Profesorii și liderii școlari trebuie să lucreze împreună pentru a asigura incluziunea; colegii de clasă trebuie să se ajute unul pe altul; pregătirea/instruirea profesorilor trebuie să asigure faptul că profesorii știu cum să faciliteze cea mai bună educație pentru toți și să se sprijine unul pe altul; profesorii de sprijin trebuie să ajute și nu să lucreze în locul elevului, și toate părțile trebuie să se concentreze pe rezolvarea situațiilor şi să nu se comporte ca şi cum nu există probleme.
Delegaţii au subliniat că, deşi îşi fac griji pentru detaliile practice, principalele lor griji se leagă de atitudini şi de învingerea prejudecăţilor. Ei au recunoscut că, în majoritatea cazurilor, profesorii şi elevii sunt toleranţi şi înţeleg dizabilitatea acestora, atâta vreme cât li se oferă timp pentru a înţelege situaţia – excepţiile sunt foarte rare.
Accentul trebuie pus pe creşterea conştientizării dizabilităţii, astfel încât oamenii să fie informaţi despre nevoile şi punctele forte ale persoanelor cu dizabilităţi. Este important să nu generalizăm. Doar pentru că funcţionează ceva pentru o persoană cu dizabilităţi nu înseamnă că toţi elevii cu dizabilităţi sunt la fel.
În final, incluziunea nu se referă numai la persoane cu o dizabilitate ci, de asemenea, la incluziunea persoanelor care provin din diverse medii. Unii tineri participanţi au arătat că au suferit dublă discriminare, prima oară pentru că au o dizabilitate şi a doua oară pentru că proveneau dintr-un grup cultural diferit faţă de colegii lor sau aveau o origine de imigrant. Recomandările de la Luxemburg au fost prezentate Consiliului Miniştrilor în timpul întâlnirii ,,Educație, Tineret, Cultură și Sport“ din 23 noiembrie 2015 și Comitetului Educației pe 2-3 decembrie 2015, pentru luarea în considerare și ca bază pentru o posibilă acțiune viitoare.
Strategia pentru incluziune şi diversitate a Uniunii Europene
Principiile egalităţii şi ale inclusivităţii sunt parte a valorilor centrale ale Uniunii Europene. În acelaşi timp, societăţile sunt tot mai diverse în multe aspecte, ceea ce duce la o mai mare nevoie de a învăța cum să fie abordată diversitatea şi de a crea societăţi incluzive şi coerente în Europa. Programele Erasmus+ şi ale Corpului European de Solidaritate ale UE sunt programe-cheie care pot sprijini acest obiectiv.
Programele Uniunii Europene ar trebui să asigure oportunităţi accesibile pentru toți. Totuşi, unele persoane nu pot beneficia în mod egal de aceste oportunităţi, pentru că se confruntă cu diverse bariere.
Societățile sunt din ce în ce mai diverse în multe privințe (culturi, abilități, grupuri sociale, tipuri de sexualitate, opinii politice, identități, educație, formare, niveluri de alfabetizare etc.). Acest lucru duce la o nevoie mai mare de a învăța cum să se abordeze diversitatea și cum să se creeze sisteme societale incluzive și coerente, prin activități educaționale informale, formale și non-formale. Viziunea Europei este de a oferi oamenilor sprijinul necesar pentru a face față provocărilor cu care s-ar putea confrunta în acest proces.
Peste 10 milioane de participanți au beneficiat de programele UE în domeniul educației, formării și instruirii, tineretului și sportului între 1987 și 2020. În perioada 2014-2017, proporția persoanelor cu mai puține oportunități a reprezentat, în medie, 11,5% din numărul total de participanți, în toate sectoarele programului.
Strategia își propune să ajute la crearea unor oportunități echitabile de acces pentru toți la aceste programe. Acest lucru trebuie realizat prin abordarea barierelor pe care diferite grupuri țintă le pot întâmpina în accesarea unor astfel de oportunități în Europa și în afara ei. Această strategie oferă un cadru favorabil pentru proiectele de incluziune și diversitate sprijinite prin programele Erasmus+ și Corpul european de solidaritate.
În plus, strategia urmărește să promoveze diversitatea de toate tipurile ca o sursă valoroasă de învățare. În cadrul ei se depun toate eforturile pentru a echipa părțile interesate din program, în special organizatorii și participanții la proiecte, să interacționeze pozitiv cu oameni diverși, din medii diferite, în toate tipurile de proiecte.
Strategia își propune să realizeze acest lucru prin:
1. Stabilirea unei înțelegeri comune a celor care pot fi considerate persoane cu mai puține oportunități și stabilirea unui cadru coerent pentru includerea acestora în programe;
2. Creșterea angajamentului față de incluziune și diversitate din partea tuturor actorilor implicați în acțiunile programelor, precum și printr-o o abordare pozitivă a diversității sub toate formele, în cadrul proiectelor;
3. Sprijinirea organizațiilor beneficiare în stabilirea de proiecte de o calitate mai bună, care să implice persoane cu mai puține oportunități (de exemplu, oferirea de formare, instrumente, finanțare, coaching etc.);
4. Reducerea barierelor din calea participării la programe pentru persoanele cu mai puține oportunități și ajutarea solicitanților și potențialilor solicitanți să depășească aceste bariere, precum și stabilirea condițiilor adecvate pentru învățare, muncă sau voluntariat, prin abordarea nevoilor lor de sprijin;
5. Promovarea recunoașterii experienței și a competențelor dezvoltate / dobândite în aceste programe de către persoanele cu mai puține oportunități și de către persoanele care lucrează cu acestea;
6. Asigurarea că accentul pus pe incluziune și diversitate este luat în considerare în toate etapele de management ale programelor și ale ciclului de viață al proiectului: înainte de proiect (promovare, sensibilizare, sprijin, evaluare etc.), în timpul proiectului (selectarea participanților, pregătirea, implementarea, rezultate etc.) și după finalizarea proiectului (evaluarea, diseminarea și exploatarea a rezultatelor proiectului, urmărire /follow-up, etc.).
7. Creșterea vizibilității incluziunii și diversității și a rolului acestora în implementarea de înaltă calitate a programelor Erasmus+ și ale Corpului european de solidaritate.
Care sunt barierele în accesibilitate și mobilitate
Experiența anterioară ajută la identificarea principalelor bariere care pot împiedica persoanele cu mai puține oportunități să participe mai mult la programe, în calitate de participanți.
- Prezența dizabilităţii
Deficiențele fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale pot împiedica participarea deplină și efectivă a cuiva în societate la același nivel cu ceilalți.
- Probleme de sănătate
Barierele pot rezulta din probleme de sănătate, inclusiv boli grave, boli cronice sau orice altă situație legată de sănătatea fizică sau mintală care împiedică participarea la programe.
- Educaţie şi sisteme de formare
Persoanele care se luptă pentru a performa în sistemele de educație din diverse motive, cei care părăsesc timpuriu educația și formarea, persoanele NEET (persoane care nu urmează studii, nu au un loc de muncă sau nu sunt cuprinse într-o formare / instruire) și adulții cu calificare scăzută se pot confrunta cu bariere
- Diferenţele culturale
În timp ce diferențele culturale pot fi percepute ca obstacole de către oamenii din orice mediu, ele pot afecta, în special persoanele cu mai puține oportunități. Asemenea diferențe pot reprezenta bariere semnificative în calea învățării, în general, cu atât mai mult pentru persoanele cu statut de migrant sau refugiat – în special migranții nou-veniți –, persoanele aparținând unei minorități naționale sau etnice, utilizatorii limbajului semnelor, persoanele cu dificultăți de adaptare lingvistică și de incluziune culturală etc.
- Barierele sociale
Dificultățile de adaptare socială, cum ar fi cele determinate de competențele sociale limitate, de comportamentele antisociale sau cu risc ridicat, de delincvența (din trecut), de consumul excesiv de droguri sau alcool (din trecut) sau marginalizarea socială pot reprezenta o barieră. Alte bariere sociale pot apărea din circumstanțele familiale, de exemplu, a fi primul din familie care a accesat studii superioare sau a fi părinte (în special un părinte singur), un însoţitor, singurul susținător al familiei sau un orfan, sau dacă a trăit sau trăiește în prezent într-un centru de îngrijire instituțională.
- Barierele economice
Dezavantajele economice, cum ar fi un nivel de trai scăzut, venituri mici, cursanți care au nevoie să muncească pentru a se întreține, dependența de sistemul de asistență socială, un șomaj de lungă durată, situație materială precară sau sărăcie, fără adăpost, cu datorii sau cu probleme financiare etc., pot reprezenta o barieră.
- Barierele legate de discriminare
Barierele pot apărea ca urmare a discriminărilor legate de gen (identitate de gen, expresie de gen, etc.), vârstă, etnie, religie, convingeri, orientare sexuală, dizabilitate sau factori intersecționali (o combinație a uneia sau mai multor bariere de discriminare menționate).
- Barierele geografice
Faptul că o persoană poate locui în zone îndepărtate sau rurale, pe insule mici sau în zone periferice/în afara, la marginea localităţii, în suburbii urbane, în zone mai puțin deservite (cu transport public limitat, facilități reduse) sau zone mai puțin dezvoltate din țări sărace etc., poate constitui o barieră.
Crearea de rețele și consolidarea capacității pentru incluziune și diversitate
Organizațiile sunt invitate să abordeze incluziunea și diversitatea, în conformitate cu nevoile lor și ale comunității lor. Ele trebuie să crească gradul de conștientizare cu privire la diferitele oportunități și mecanisme de sprijin. Persoanele cu mai puține oportunități trebuie să fie contactate în mediile lor personale respective, adaptând abordarea la nevoia lor specifică de informații. Un factor important de succes pentru furnizarea de informații către grupurile subreprezentate este cooperarea cu părțile interesate care lucrează cu aceste grupuri-țintă la nivel local/regional. Abordările și măsurile concrete pentru a ajunge la persoanele cu mai puține oportunități includ:
- Întâlniri directe, față în față, sau evenimente cu grupuri-țintă specifice cu mai puține oportunități (respectiv, zile de informare dedicate acestora);
- Cooperarea cu organizații și persoane active în domenii relevante pentru includerea persoanelor cu mai puține oportunități, ca intermediari pentru a ajunge la anumite grupuri țintă, dacă este necesar;
- Materiale și publicații promoționale direcționate în limbile relevante, inclusiv limbajul semnelor, și alte formate adecvate, cum ar fi litere mari, ușor de citit și în Braille, cu informații despre cum ar putea beneficia de fonduri suplimentare disponibile pentru a sprijini persoanele cu mai puține oportunități;
- Limbaj clar și ușor de înțeles pentru informare și comunicare. Se recomandă evitarea limbajului abstract și a complexității inutile, dar și utilizarea materialelor vizuale, în măsura posibilă;
- Mărturii, „ambasadori” și modele de urmat: foștii participanți cu mai puține oportunități și rețelele și organizațiile de absolvenți, precum Erasmus Student Alumni Alliance (ESAA), Ambasadorii Erasmus sau Europeers etc., pot ajuta la promovarea programelor în rândul persoanelor cu mai puține oportunități, prin împărtășirea propriei experiențe cu prieteni, colegi studenți, personalul din organizația lor, jurnaliști sau școli.
Programele au impact pozitiv în ceea ce privește incluziunea socială și abordarea diversității asupra celor direct implicați și nu numai. Activitățile privind incluziunea trebuie să fie strâns legate de nevoile comunității. În acest sens, organizațiile trebuie să-şi încurajeze participanții ca, în timpul proiectului, să participe la viața comunităților locale și la activități de implicare civică și să fie recunoscuți pentru acest lucru în diferite moduri. De asemenea, pentru a crește impactul local al activității internaționale, organizaţiile pot implica, foști participanți din proiecte și participanți locali care nu sunt (încă) capabili să se alăture mobilității fizice. Organizațiile trebuie să acorde participanților, prin instrumentele existente, recunoaștere formală pentru munca lor voluntariat, dacă este posibil.
