Fotografie realizată de Peter Klaus Tontsch
Consiliul Național al Dizabilității din România și Asociația Handicapaților Neuromotor – Argeș, cu sprijinul doamnei președinte, Rodica Nicolae, au organizat, joi, 17 noiembrie, 2022, o întâlnire de lucru la care au participat următoarele organizații ale persoanelor cu dizabilități din Argeș: Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România – filiala Argeș, Asociația Nevăzatorilor din România – filiala Argeș, Asociația Națională a Surzilor din România – filiala Argeș, Sindicatul Asistenților Personali ai persoanelor cu handicap – Argeș.
La întâlnire a mai fost prezent Valter Alexandru Jianu, președinte executiv al Asociației Solidaritate Umană Nova, care de la începutul războiului din Ucraina a oferit sprijin refugiaților ucraineni (aproximativ 500 de persoane).
În cadrul dezbaterii, la care au participat 45 de persoane, a fost abordată, cu precădere, situația persoanelor cu dizabilități din Argeș, fiind prezentate diferite abuzuri din partea administrației locale cu care se confruntă aceștia, sărăcia veniturilor, lipsa accesibilității, lipsa accesului la servicii bancare, lipsa locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități, lipsa materialelor igienico sanitare, cuantumul redus de decontare a dispozitivelor medicale, încălcarea drepturilor asistenților personali.
Doamna Rodica Nicolae, președintele Asociației Handicapaților Neuromotor – Argeș, a vorbit despre problemele persoanelor cu dizabilități, subliniind că prin sindicate, prin acțiuni colective și sincronizate ele se pot soluționa.
,,În județul Argeș, problemele persoanelor cu nevoi speciale sunt cam aceleași ca și în alte județe. Drepturile legale și umane sunt respectate într-o măsură mai mică sau mai mare, în funcție de nivelul educațional locativ. În vestul țării nivelul civilizației fiind mai ridicat, nici probleme nu prea sunt, spre deosebire de sud. Din păcate, rezolvările problemelor particulare sau generale, sunt soluționate doar în instanță, și poate nici atunci.
Întărirea formelor de organizare ca sindicatele, CNDR, sincronizarea acțiunilor, poate chiar în forță, reprezintă o formă ideală de soluționare”, spune doamna Rodica Nicolae.
Fotografie realizată de Peter Klaus Tontsch
Doamna Mariana Zarvă, președintele Sindicatului Asistenților Personali ai persoanelor cu handicap – Argeș și mama unui copil cu dizabilități mentale, spune că, prin prisma funcției, a aflat problemele cu care se confruntă membrii Sindicatului, precum nerespectarea drepturilor de către autoritățile locale și câștigarea drepturilor în instanță.
,,Nu înțeleg dacă legea este lege, de ce trebuie să ajungem noi în instanță, de ce trebuie să ne judecăm ca să ne fie repectate drepturile? De exemplu, eu sunt părinte singur, am o vârstă (61 de ani), iar în cazul în care mă confrunt cu o problemă de sănătate, nu am un loc unde să-mi las copilul, măcar 2-3 zile, în care să-mi pot face un tratament. Nu avem sprijinul autorităților locale.
Dacă copilul meu are nevoie până la 18 de ani de asistență, de cineva care să-l ajute 24/24h, cum poți tu să-i ceri să lucreze, cine îl angajează?”, a declarat doamna Mariana Zarvă.
Domnul Ion Toloș, președintele Asociației de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic – Filiala Argeș, a precizat că, deși s-a ajuns la a treia strategie pentru incluziunea socială a pesoanelor cu dizabilități, încă sunt o mulțime de probleme care trebuie rezolvate atât de autoritățile centrale, cât și de autoritățile locale.
Reprezentanții Asociației Naționale a Surzilor din România – filiala Argeș subliniază că, printre problemele cu care se confruntă, se numără numărul mic de interpreți la nivel național pentru nevoile lor și lipsa accesului la educație, în sensul că unele cadre didactice din școlile speciale pentru surzi nu cunosc limbajul semnelor, ceea ce crează mari probleme de educație copiilor surzi din școlile respective.
Totodată, reprezentanții Asociației Nevăzătorilor – Filiala Argeș au abordat probleme presante, cum ar fi lipsa locurilor de muncă, procesul greoi de decontare a carburantului și indemnizația de handicap insuficientă pentru traiul zilnic.
În urma întâlnirii, participanții au stabilit să facă demersuri comune repetate, pe lângă instituțiile responsabile, până la soluționarea problemelor.
Vizualizează albumul foto integral aici
Activitatea face parte din proiectul Consiliului Național al Dizabilității din România intitulat „Criza din Ucraina: Soluții incluzive și recuperare pentru persoanele cu dizabilități, partea a II a”, cu asistență financiară din partea ONG-ului Christian Blind Mission (CBM) și a European Disability Forum (EDF) (Forumului European al Dizabilității).
,,Acest document a fost realizat cu asistența financiară a partenerului finanțator CBM și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității). Opiniile exprimate aici sunt cele ale Consiliului Național al Dizabilității din România și, prin urmare, nu pot fi considerate în niciun fel ca reflectând opinia oficială a partenerului de finanțare și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității).”