Sursa foto: ziare.com
Autor: Elena Năstase
Se observă cu ușurință modul în care tehnologia extrem de avansată invadează viața oamenilor și tinde să le acapareze existența ȋn totalitate, creând dependență.
Ȋn mijloacele de transport ȋn comun, ȋn autoturismele personale, ȋn cafenele, pe străzi, ȋn magazine sunt din ce ȋn ce mai mulți oameni care se concentrează, uneori, numai pe telefonul mobil, laptop sau alte gadget-uri și nu se mai bucură de natură, de chipurile oamenilor. Ei sunt atȃt de absorbiți de aceste obiecte și de serviciile pe care le oferă, ȋncȃt uită de orice precauție atunci când traversează strada.
Permitem internetului să ne invadeze viața!
Pentru unii, internetul reprezintă un mijloc de evadare din realitatea cruntă ȋn care trăim, fuga de responsabilitate, creearea unei existențe, lumi paralele, cosmetizate, ȋn care se regăsesc ȋntr-o măsura din ce ȋn ce mai mare.
Nu este o încercare de a dezavua progresul și folosirea acestor mijloace moderne de comunicare, doar că, unora dintre noi, ne controlează viața prea mult și ne diminuează capacitatea de a face diferența dintre lumea reală și cea virtuală.
Toată această tehnologie seamănă cu un oximoron (bună rău). Se potrivește perfect, deoarece oferă avantaje nenumărate, dar are și o parte ȋntunecată care ȋți educă simțurile, trăirile ȋntr-o direcție greșită. Măsura face diferența.
Un paradox: este un mijloc de socializare și, ȋn aceeași măsura, de antisocializare. Ȋn fața computerului poate fi un individ volubil, curajos, iar ȋn contact direct cu oamenii să fie un om timorat, nesigur și retras. Spontaneitatea dintr-un dialog direct, față ȋn față cu oamenii, este pierdută ȋn favoarea unui dialog indirect din fața calculatorului.
Un alt paradox este singurătatea, deși ai sute, mii de prieteni ȋn realitatea virtuală, ai nevoie de o susținere nu numai verbală sau scrisă, ci și de un umăr pe care să ȋți pui capul, de o mȃnă care să te ridice atunci cȃnd ai căzut și să ȋți șteargă lacrimile atunci când te cuprinde tristețea, să te țină de mȃnă atunci cand ȋți pierzi echilibrul.
„Ne lipsește trupul, ceea ce vedem, ceea ce exprimă chipul persoanelor de lȃngă noi… ceea ce sărutăm, ceea ce ȋmbrățișăm”, spunea Mitropolitul Nicolaos ȋntr-un alt context, dar, se potrivește foarte bine ȋn acest context.
Mi se pare ciudat să văd mai mulți tineri adunați la o cafenea sau o terasă, care stau cu privirea doar ȋn telefon și nu poartă niciun dialog. Deși sunt ȋmpreună, sunt, totusi, separați, absenți, absorbiți de dialogul virtual. Fiecare ȋn lumea lui.
Realul devine anost și tinde să se lase ȋnlocuit de lumi imaginare mult mai atractive.
Există și o explicație științifico-medicală pentru fascinația pe care internetul o stȃrnește ȋn mințile noastre: Facebook-ul este o iluzie care se autoîntreține, el oferă „recompense intangibile”, prin like, share și comment, care acționează ca un drog, activează aceleași zone ale creierului ca și substanțele halucinogene, eliberând dopamina, hormonul care produce plăcere și implicit satisfacție. Astfel, se instalează o stare de bine artificială care te ține prizonier și care creează dependență. Ȋnsă, nivelul ridicat de dopamină crește riscul depresiilor.
Sean Parker, fost președinte al Facebook, ȋntr-un interviu, ne spune că: „Scopul inițial al rețelei a fost acela de a creea dependență. Prin ea se exploatează o vulnerabilitate ȋn psihologia umană.” Facebook-ul ne-a transformat ȋn furnizori de date.
Unii dintre noi ne pierdem discernămȃntul, rămȃnem ȋn lumea virtuală chiar și atunci cȃnd suntem ȋn afara ei, căci trăim cu gȃndul permanent la ce mai este nou ȋn rețea.
Studii recente arată că 92 % dintre tineri se conectează zilnic la internet și unul din cinci tineri se trezește noaptea ȋn mod regulat pentru a trimite sau pentru a verifica mesajele de pe rețelele sociale. Mediul online devine o a doua existență a lor, pentru unii devine un mod de a exista, de a supraviețui ȋntr-o societate bolnavă, fără repere morale, indiferentă la nevoile lor.
Incertitudinea și nesiguranța ȋi fac să aleagă lumea internetului, o lume a iluziilor. Se creează modele artificiale, fără conținut, dar care le oferă doza de nebunie necesară ieșirii dintr-un anonimat apăsător.
De foarte multe ori, prin intermediul internetului, se produce o manipulare ȋn masă ȋntr-o direcție contrară unor reguli elementare de bun simț. Se pierde capacitatea de a avea o opinie proprie, bazată pe o analiză obiectivă a realității.
De asemenea, se observă că tot mai mulți adolescenți dezvoltă probleme la coloana vertebrală, cifoze și scolioze din cauza poziției incorecte ȋn fața calculatorului. Din dorința de a petrece cȃt mai mult timp ȋn fața calculatorului cad pradă unei oboseli cronice, epuizări care vin la pachet cu anxietatea, depresia.
Se vorbește despre un fenomen ȋngrijorător, autismul virtual, care dezvoltă deficiențe grave: ȋntȃrzieri ȋn dezvoltarea psiho-motorie și ȋn dezvoltarea limbajului la copii.
Tot o realitate este și faptul că nu se pot contesta avantajele acestor tehnologii de ultimă generație. Indubitabil, a crescut calitatea vieții noastre, prin accesibilitate la informație, comunicare rapidă și diversificată.
La ȋnceputul anilor 2000, Părintele Galeriu vorbea apreciativ la adresa internetului, astfel: „Este un rod al informaticii, un rod fericit ce oferă, după ȋnțelegerea mea, o dată mai mult posibilitatea oamenilor să comunice.”
Toate aceste mijloace de comunicare folosite cu discernămȃnt, fără doar și poate, pot aduce un plus ȋn viața noastră dacă reușim să existăm și ȋn afara internetului.
Internetul ne-a deschis orizonturi noi, dar folosit ȋn exces, pe termen lung, ne poate afecta libertatea, umanitatea, transformȃndu-ne ȋn sclavii acestei lumi contrafăcute. Poate fi o fabrică de visuri intangibile ȋn lumea reală. Rețeaua socială este un instrument de care noi ar trebui să ne folosim, dar, ȋn realitate, el se folosește de noi. Este ca un culoar cu mai multe uși. Te transferă dintr-o cameră în cealaltă, fără să știi de unde ai plecat și unde poți ajunge, iar în toată această călătorie ți se spune o poveste captivantă, fantastică, dar ruptă de realitatea vieții.
Jurnalistul Paul Curcă, ȋn articolul „Un efect al facebook-ului”, ne vorbeste despre impactul rețelei de socializare asupra vieții noastre, astfel: [….] „Pe facebook, ca și pe net ȋn general, ca și ȋn alte locuri de pe față pămȃntului ȋn care ne simțim bine, se pierde posibilitatea transcendenței. E un loc unde Dumnezeu nu poate pătrunde [….] Transcendența dispare ȋn sensul că nu mai e o deschidere către o lume dincolo de lume, ci se ȋntȃmplă o rămȃnere ȋnăuntru, ȋn spațiul virtual, care le ȋnlocuiește pe toate celelalte, fără să fie vreunul dintre ele.”
Vă propun să faceți un exercițiu de voință și să renunțați pe o perioadă determinată la serviciile acestor tehnologii, bucurați-vă de natură, de oamenii din jurul vostru, de o conversație netulburată de soneria telefonului, de o carte cu file de hȃrtie și ridicați privirea să vedeți cȃt de frumos este cerul!
