Autor: Elena Nastase
“Asculta fiica si pleaca urechea ta si uita poporul tau si casa parintelui tau, Ca a poftit Imparatul frumusetea ta, ca El este Domnul tau.” ( Ps. 44)
Pe 21 noiembrie Biserica Ortodoxa praznuieste “Intrarea Maicii Domnului in biserica”, cea mai noua sarbatoare inchinata Nascatoarei de Dumnezeu, inscrisa in calendar din secolul sase dupa ce, sub domnia imparatului Iustinian cel Mare, la Ierusalim, langa zidul ruinat al Templului unde s-a rugat Maica Domnului, s-a ridicat o biserica numita” Sfanta Maria cea Noua”. Sarbatoarea s-a extins apoi in tot Orientul crestin si din anul 1374 in Occident, cand a fost adoptata de catre Papa Grigorie al 11-lea.
Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor sub denumirea de Ovidenia, Obrejania sau Vovidenia, termen ce provine din cuvantul slavon „vavedenie”, care inseamna intrare.
Ioachim si Ana, el de neam imparatesc, ea de neam arhieresc, desi batrani, staruiau in rugaciuni ca Domnul sa le binecuvanteze viata cu un prunc, caci la iudei insemna mare necinste pentru familia care nu avea copii si careia i se stingea neamul. Ei au fagaduit, Bunului Dumnezeu, in taina, ca, daca vor primi in dar un copil, va fi incredintat Domnului la Templul din Ierusalim .
Dupa multe milostenii, post si rugaciuni cu lacrimi, Milostivul Dumnezeu le-a dat o copila aleasa pe care au numit-o Maria, Miriam in varianta ebraica, care provine din cuvantul Mariam si care in aramaica inseamna doamna, stapana.
Maria sau Miriam mai inseamna si „luceafarul diminetii” asa precum i se canta la slujba Acatistului Bunei Vestiri: ”Bucura-te luceafarul diminetii cel prea luminos, care singura ai purtat pe soarele Hristos”.
Dupa trei ani de la nasterea ei, parintii Ioachim si Ana s-au tinut de fagaduinta si au adus-o la biserica, pe Maria, ca pe un dar sfant, sa o inchine lui Dumnezeu.Ea a fost dusa cu alai de sarbatoare. Cand au ajuns in fata templului, unde ii asteptau preotii, s-au oprit in fata celor cincisprezece trepte si Fecioara Maria, singura, s-a urcat tocmai pe treapta cea mai de sus, fara a se opri pe fiecare treapta asa cum era oranduiala.
Ea a fost intampinata de preotul Zaharia, tatal Sf. Ioan Botezatorul, care a dus-o direct in locul cel mai de pret al bisericii, Sfanta Sfintelor, acolo unde niciodata nu intra parte femeiasca, ci numai Arhiereul o data pe an, cand aducea jertfa de sange pentru nestiintele poporului si ale sale. A fost condusa in acel loc sfant, pentru ca ea insasi avea sa devina „Sfanta Sfintelor”, salas al lui Dumnezeu-Cuvantul.
Multumiti ca si-au putut implini promisiunea, Sfintii Ioachim si Ana s-au intors in Nazareth, de unde mai veneau, din vreme in vreme, sa isi vada rodul rugaciunilor lor. Apoi, nu dupa multi ani, cei doi au trecu la viata vesnica.
Acolo, in Sfanta Sfintelor, timp de 12 ani, Maria a invatat sa traiasca ca un inger; acolo a vorbit cu Arhanghelul Gavriil, tot acolo a gustat din hrana cereasca si din bucuriile Duhului Sfant. Acolo a inteles Fecioara multe taine si proorociri.
Dupa doisprezece ani, preotii Templului, indemnati de Duhul Sfant, au logodit-o cu dreptul Iosif, barbat sfant pentru a-i purta de grija pana la vremea hotarata sa nasca lumii pe Mantuitorul sufletelor noastre.
Sa ne rugam Maicii Domnului sa ne intareasca in credinta, smerenie si rabdare si sa ne poarte in rugaciunile ei!
“In biserica slavei tale stand, in cer a sta ni se pare, Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce esti usa cereasca, deschide noua usa milostivirii tale” (Ceaslov).
O traditie cu efecte miraculoase
In ajunul sarbatorii de Ovidenie, copiii din diferite zone ale tarii practica un ritual: ei pun crengute de mar intr-un vas cu apa in care adauga si agheasma. Vasul respectiv se aseaza intr-un loc calduros, unde sa patrunda lumina. Pana la Anul Nou, acele crengute de mar inmuguresc si infloresc. La pragul dintre ani, copiii care au ingrijit crengutele merg la rude si la prieteni si le sorcovesc cu aceste ramuri binecuvantate prin ritualul traditional practicat la sarbatoarea Ovideniei.
De-a lungul timpului, s-a dovedit ca persoanele sorcovite cu crengile de mar inflorite sunt aparate in acel an de boli, de paguba si de intamplari dramatice.
De Ovidenie, femeile dau de pomana “lumina de veci”, fiindca se spune ca lumanarea din aceasta zi, data de sufletul mortilor, mai ales pentru cei morti fara lumanare, dar si pentru cei vii, nu se va stinge niciodata pe lumea cealalta.
