Autor: Elena Năstase
“După aceasta S-a coborât în Capernaum, El şi mama Sa şi fraţii şi ucenicii Săi, şi acolo n-a rămas decât puţine zile. Şi erau aproape Paştile iudeilor, şi Iisus S-a urcat la Ierusalim. Şi a găsit şezând în templu pe cei ce vindeau boi şi oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani. Şi, făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele. Şi celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luaţi acestea de aici. Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie. Şi şi-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: „Râvna casei Tale mă mistuie”. Au răspuns deci iudeii şi I-au zis: Ce semn ne arăţi că faci acestea? Iisus a răspuns şi le-a zis: Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica. Şi au zis deci iudeii: În patruzeci şi şase de ani s-a zidit templul acesta! Şi Tu îl vei ridica în trei zile? Iar El vorbea despre templul trupului Său. Deci, când S-a sculat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că aceasta o spusese şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care Îl spusese Iisus.” – EVANGHELIA: Ioan 2, 12-22.
Iată că a trecut și Paștile, cea mai mare sărbătoare a creștinătății, care a adus omenirii speranța mântuirii și a vieții veșnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos.
Mântuitorul a biruit moartea și a deschis Porțile Raiului.
În săptămâna de după Sfintele Paști, numită Săptămâna Luminată, vineri, se sărbătorește Izvorul Tămăduirii, praznic ce datează din a doua jumătate a primului mileniu creștin, sărbătoare închinată Maicii Domnului, cea care este izvor al dumnezeirii prin nașterea Mântuitorului Hristos.
Maica Domnului a dobândit foarte mult har de la Fiul ei și a fost înzestrată cu o mare putere de a face minuni. Despre o asemenea minune este vorba și în sărbătoarea de astăzi, Izvorul Tămăduirii.
În anul 450 la Constantinopol, un print, pe nume Leon, se plimba seara prin pădurea de lângă palatul său. Întâlnește un orb rătăcit și însetat, lipsit de vlagă, care îi cere ajutorul. Prințul căută, dar căută în zadar o sursă de apă pentru a potoli setea călătorului.
Neputincios, dezamăgit și fără nicio speranță, se frământa cum să iasă din această situație grea, când, deodată aude un glas care-i spune: ”Caută Leon, pentru că izvorul nu este departe de tine!”
Uimit, prințul continuă să caute, dar fără succes și, după un timp, aude, iarăși, glasul blând care îi spune: “Împărate Leon, izvorul este foarte aproape de tine, caută în dumbravă, adapă-l pe orb, spală ochii lui cu această apă, ca să vezi puterea lui Dumnezeu!”
Prințul face toate acestea, orbul se vindecă și astfel ni se arată, prin mila Maicii Domnului, puterea tămăduitoare a izvorului. În locul unde se găsea acest izvor, Împăratul Leon, numit și Machelis, va construi o biserică care va deveni loc de pelerinaj pentru cei bolnavi sufletește și trupește și care va avea ca hram “Izvorul Tămăduirii”.
Mai tarziu, Împăratul Iustinian cel Mare care suferea de o boală grea s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor dătător de viață. Ca semn de mulțumire el zidește aici o nouă biserică mai mare. Lăcașul de cult este distrus de turci în anul 1453, când cuceresc Constantinopolul.
Deși nu mai există nicio biserică pe locul acela, mulțimile de credincioși au continuat să vină la izvorul cel tămăduitor.
După trei veacuri de la distrugerea bisericii vechi, Mitropolitul Nicodim al Derconului a zidit în anul 1727 o mică biserică unde au fost ținute slujbele până în anul 1825, când un grup de ieniceri fanatici au distrus-o și pe aceasta și au acoperit în întregime izvorul.
Actuala biserică a “Izvorului Tămăduirii” din Istanbul datează din secolul al 19-lea. Piatra ei de temelie a fost pusă pe 14 septembrie 1833, iar sfințirea s-a făcut pe 12 februarie 1835.
De-a lungul timpului, izvoarele au constituit locuri alese pentru înălțare, mai ales de mănăstiri. În țara noastră există multe mănăstiri care au la temelia lor un izvor ocrotit de către un Sfânt, semn al prețuirii lor minunate. Aminim de mănăstirile Cozia, Curtea de Argeă, Tismana, Ghighiu și Sâmbăta de Sus.
În această zi Sfântă, Maica Domnului este cinstită, mai ales, în cântările bisericești unde se spune: “Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce ești de Dumnezeu dăruită, îmi dăruiești mie, izvorând pururea curgerile harului tău mai presus de cuvânt. Ca ceea ce ai născut mai presus de cuget pe Cuvântul, te rog să mă rourezi cu darul tău, ca să grăiesc ție: Bucura-te, apa izbăvitoare!”
Maica Domnului este izvor de tămăduire pentru sufletele și trupurile bolnave, pentru mințile rătăcite prin labirintul vieții, este izvor de sfințenie pentru gândurile pătimașe. Maica Domnului este grabnic ajutătoare tuturor celor care îi cer ajutorul.
Mulți dintre noi ne aflăm în suferință fizică, dar să nu uităm că suferința este postul sufletului, este cea care formează caractere puternice și cizelează suflete.
Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru! Să ne rugăm Maicii Domnului, Stăpâna cerului și a pământului, să ne ajute să descoperim drumul spre Împărăția din noi, să descoperim adevăratele valori ale credinței ortodoxe!
Să ne păstrăm inima curată și mintea trează, căci ele sunt izvor de bunătăți pentru ceea ce înseamnă conștiință umană.
Sărbătoarea aceasta din Săptămâna Luminată ne arată rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor.
În ziua de „ Izvorul Tămăduirii”, în bisericile ortodoxe se săvârșesc slujbe de sfințire a apei, numită Agheasmă Mică. După săvârșirea slujbei de sfințire, preoții îi stropesc pe enoriași cu agheasmă pentru a le fi de folos sufletului și trupului.
Mai multe biserici și mănăstiri din țara noastră își sărbătoresc hramul în Vinerea Luminată, de praznicul Izvorului Tămăduirii. Astfel amintim despre Mănăstirea Ghighiu din județul Prahova unde se află un izvor vindecător, cercetat de credincioșii ortodocși. Mai aminim despre Mănăstirea Horaicioara din județul Neamț si, de asemenea, despre Mănăstirea Sâmbăta de Sus din județul Brașov, care are un Altar de vară cu hramul „Izvorul Tămăduirii”.
TRADIȚII
În această zi, în unele zone ale țării, tinerii adolescenți fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: pronunțarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului și al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoțite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrățișarea frățească, ospătarea cu alimente rituale și dansul.
În tradiția populară, sărbătoarea este norocoasă și spornică pentru săpătorii de fântâni. În această zi apele sunt mai zgomotoase, mai zbuciumate; de aceea, zgomotul apei îi ajută pe fântânari să găsească mai ușor o sursă de apă în grădina casei sau în zone de deal și de câmpie, pe ogorul lor.
În unele zone din țară, încă se mai păstrează obiceiul ca în această zi preoții să meargă la izvoarele de apă pentru a le sfinți ca nu cumva să sece sau să permită adăpostirea duhurilor rele prin preajma lor.
