Statutul de persoană cu dizabilități este îndeobște asociat cu neputința, cu slăbiciunea, cu neajutorarea. Este o eroare de percepție dovedită de mulțimea semenilor care, în anonimat, zi după zi, înfruntă limitele invalidante și le depășesc. Sunt mult mai mulți oameni cu dizabilități decât ați fi dispuși să acceptați, a căror voință, tenacitate și capacitate de a îndura suferința împing tot mai sus ștacheta personală. Ei pot oferi exemple încurajatoare tuturor celor din jurul lor care se simt copleșiți de greutățile vieții.
Din această admirabilă galerie a persoanelor cu dizabilități, care nu doar că nu capitulează în fața unui destin nedrept, ci fac tot ce le stă în putință pentru a-și depăși condiția, face parte și Laurențiu Pârvulescu.
Povestea lui este realmente impresionantă din multe motive. Unul ar fi acela că, la scurt timp după ce a venit pe lume, printr-un nefericit concurs de împrejurări, viața sa a pendulat dramatic între viață și moarte. O situație în care se putea regăsi oricare copil, al oricui, și de aceea se cuvine reflectat la ea din perspectivă comportamentală față de persoanele cu dizabilități. Al doilea motiv ar fi acela că, în ciuda unor sechele cauzate de suferința cerebrală severă din timpul bolii, Laurențiu a absolvit cursurile liceale, specializarea Matematică-Informatică, la Grupul Școlar ,,Doamna Stanca” din București și, din 2010, lucrează în domeniul IT. Al treilea motiv, și poate cel mai important, este acela că își creionează viitorul doar cu optimism și încredere.
Tatăl lui Laurențiu ne-a povestit: „Fiul meu s-a născut în 1984, perfect normal și voinic, având o greutate de patru kilograme și 800 de grame și o poftă de mâncare pe măsură. Pentru că nu se sătura cu lactația soției mele, ne-a fost recomandat să-i suplimentăm mesele cu o anumită formulă de lapte praf de la Humana. Când Laurențiu ajunsese la vârsta de un an și patru luni, fiind decembrie, în pragul Crăciunului, pentru că nu s-au mai făcut importuri pentru completarea stocurilor, nu am mai găsit Humana, așa că am fost nevoiți să-i dăm cel mai bun sortiment de lapte praf clasic, românesc, Rarăul. După prima porție, din motive rămase neexplicate de către medici, Laurențiu a făcut o infecție digestivă severă, care la spital s-a transformat în scurt timp în septicemie, cu febră de 42 de grade până la ultima gradație a termometrului. Două săptămâni, cele mai lungi din viața noastră, a fost în comă. Timp de patru zile a făcut convulsii. La final, medicii ne-au spus că supraviețuirea lui Laurențiu este o minune”.
O minune pe care părinții dedicați ai lui Laurențiu au prețuit-o făcând tot ce le-a stat omenește în putință pentru recuperarea băiatului lor.
„Ne-am gândit că pentru tipul său de dizabilitate, atât pentru recuperare, cât și pentru crearea și dezvoltarea unor abilități, tehnica de calcul i-ar putea fi de ajutor și, din fericire, așa a și fost. La început, i-am cumparat jocuri pe televizor, pe măsura evoluției acestora, Sega, Nintendo, Playstation. Acestea au dus la apropierea de computer, care a devenit pasiunea lui, și apoi și profesie”, ne-a mai spus domnul Pârvulescu.
În ciuda tetraparezei spastice cu care a rămas, în urma dramaticei încercări prin care a trecut și din cauza căreia este încadrat în grad de handicap grav nerevizuibil, fiind dependent de scaunul rulant, Laurențiu a urmat învațământul de masă și, fidel pasiunii sale, a absolvit cursurile Grupului Școlar ,,Doamna Stanca”, specializarea Matematică-Informatică.
Apoi, după liceu, din 2010, s-a angajat și a început să lucreze, firește, în domeniul informaticii. Zi de zi a mers, la fel ca toți cei din jurul său, la serviciu, chiar dacă pentru el și părinții lui care îl ajută orice deplasare reprezintă o provocare.
Astăzi, Laurențiu Pârvulescu lucrează online pentru patru angajatori, câte o oră pe zi (doar atât îi permite legea), iar atribuțiunile sale constau în centralizarea unor date informatice. Nu este chiar ceea ce spera să facă în acord cu aptitudinile și aspirațiile sale, și de aceea își dorește mult să găsească un angajator care să-i ofere șansa de a crea și administra website-uri.
Face deja asta la Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap din România, pentru care a creat website-ul administrat tot de el https://aschfrbucuresti.ro/ , la fel ca și pagina de Facebook a organizației. Laurențiu este însă și un membru deosebit de activ al acestei fundații. Printre altele, se ocupă de strângerea de fonduri din sponsorizări, pentru asigurarea continuității activității centrului de zi înființat de asociație, centru care dispune și de un microbuz special cu care sunt transportați copiii cu dizabilități beneficiari ai serviciilor sociale oferite de fundație.
De asemenea, Laurențiu Pârvulescu este și un militant activ pentru drepturile persoanelor cu dizabilități din România.
,,Am convingerea și îndemn persoanele cu dizabilități să iasă din autoizolare și să devină o prezență firească în cotidian. Sunt foarte puțini copii și tineri cu nevoi speciale care ies din casă, care au viață socială, pentru că se simt respinși, dar eu cred că tocmai această autoizolare contribuie la nedorita percepție pe care trebuie să o schimbăm. Din punctul meu de vedere, ar trebui să existe un program național dedicat integrării persoanelor cu dizabilități. Cei de la guvernare ar trebui să aibă în vedere că ne reprezintă și pe noi, că și votul nostru contează”, ne-a declarat el.
De altfel, mai multe dintre afirmațiile lui Laurențiu dovedesc implicarea lui în ceea ce am putea numi cauza persoanelor cu dizabilitaăți din România.
Astfel, în opinia sa: ,,Centrele de tip respiro sunt extrem de necesare. Dacă se întamplă ceva cu unul dintre părinții mult prea solicitați în postura lor de îngrijitori permanenți, persoana cu dizabilități trebuie sa aibă la dispoziție un loc de refugiu în care să fie în siguranță și unde, socializând, să treacă mai ușor peste acele momente. Am trimis o cerere la Primăria Sectorului 3, prin care am solicitat înființarea unui centru respiro în zonă. După mai mult de o lună, n-am primit niciun răspuns, măcar că există obligația legală a unei reacții oficiale. Neoficial, au lăsat de înțeles că nu au banii necesari. De aceea, suntem nevoiți să căutăm permanent sponsori. Eu fac asta din 2020, după ce am fost la n întâlniri în care autoritațile s-au întrecut în a promite marea cu sarea”.
La rândul său, Laurențiu Pârvulescu are convingerea că actuala indemnizație de handicap este inacceptabil de mică.
„Valoarea și puterea de cumpărare a indemnizației de handicap sunt un obstacol practic de netrecut pentru persoanele cu dizabilități care își doresc să întemeieze familii. Îmi doresc mult să am o familie, și acesta este unul dintre obiectivele mele. Să presupunem că perechea mea ar fi studentă, ajutată și ea de stat cu acea indemnizație cât se poate de mică. Nu pot să nu mă întreb cum ne-am putea descurca? Și nu de un răspuns cinic de genul – așteptați și voi până termină facultatea și reușește și ea să se angajeze – ar fi nevoie, ci de măsuri de sprijin real”, a mai afirmat Laurențiu.
În cadrul discuției, interlocutorul nostru s-a mai declarat nemulțumit și de insuficiența finanțării acordate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru achiziționarea de scaune rulante, considerând că suma de 860 de lei, acordată o dată la trei ani, este insuficientă chiar și pentru cumpărarea unui scaun care să reziste utilizării permanente, de-a lungul unei perioade atât de lungi.
Cât despre cumpărarea unui scaun electric, atât de util, aceasta rămane în România doar o nevoie neîmplinită, pentru că aici statul subvenționează cu generozitate doar achiziționarea de automobile electrice pentru persoane fără dizabilități și cu suficientă dare de mană, încât să-și cumpere un asemenea bun de lux.
„Înainte de 2015, am fost în situația de a nu mai putea ajunge la birou, pentru că se defectase scaunul rulant și mai aveam de așteptat până la implinirea termenului de acordare a sumei pentru cumpărarea altuia nou. Era intens solicitat și pentru că în Bucuresti, stăm execrabil la capitolul accesibilizarea mediului urbanistic pentru cei aflați în situația mea. Trebuie sa urcăm și să coborâm borduri. Paradoxal, chiar și ce s-a făcut pentru accesibilizare este adesea inutil din cauza atitudinii. De exemplu, s-au cumpărat autobuze noi cu rampă pentru urcarea cu scaunul rulant. Degeaba s-au cheltuit bani pentru această dotare, dacă șoferii refuză să o coboare și ne inchid ușile în nas. Am scris sesizări la Societatea de Transport Public, dar degeaba. Dacă șoferul de autobuz sau de taxi care ne refuză categoric este incapabil de empatie, dacă nu vrea să aparțină lumii civilizate, atunci trebuie să facem ceva ca să schimbăm asta, dar avem nevoie de sprijinul autorităților”, afirmă Laurențiu.
Lecția de viață a lui Laurențiu dovedește cât de incorectă și de nedreaptă este prejudecata, conform căreia persoanele cu dizabilități se complac în a reprezenta o sarcină suplimentară pentru societate. În realitate, cele mai multe persoane aflate în stuații similare cu a lui își doresc să fie acceptate și integrate ca membri cu îndatoriri, dar și cu drepturi egale, pentru a contribui la mai binele societății.
Și pe Laurențiu Pârvulescu l-am cunoscut la dezbaterea din cadrul Ability CLUB, organizată de către Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România, în parteneriat cu Asociaţia Abilty Hub, joi, 29 septembrie, 2022. De mai bine de cinci ani, Ability Hub (abilityhub.ro) este unicul partener al Consiliului Național al Dizabilității din România şi se ocupă de integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii. Specialiștii în domeniul recrutării de la Ability Hub și-au propus să îndeplinească și visul lui Laurențiu de a lucra în cadrul unei companii care realizează website-uri.
Proiectul Ability CLUB a fost elaborat, împreună cu grupul de experți ai Ability Hub, cu scopul de a asigura beneficiarilor acestuia sentimentul de apartenență la un grup, de acceptare, de atenție și de sprijin din partea celorlalți membri.
Consiliul Național al Dizabilității din România desfășoară proiectul „Criza din Ucraina: Soluții incluzive și recuperare pentru persoanele cu dizabilități, partea a II a”, cu asistență financiară din partea ONG-ului Christian Blind Mission (CBM) și a European Disability Forum (EDF) (Forumului European al Dizabilității).
,,Acest document a fost realizat cu asistența financiară a partenerului finanțator CBM și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității). Opiniile exprimate aici sunt cele ale Consiliului Național al Dizabilității din România și, prin urmare, nu pot fi considerate în niciun fel ca reflectând opinia oficială a partenerului de finanțare și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității).”
