Începând de marți, 6 aprilie 2021, persoanele afectate de pandemia COVID-19, personalul medical supus condiţiilor de stres sau oricine se confruntă cu presiunea cauzată de pandemie beneficiază de servicii gratuite de sprijin psihologic, prin apelarea liniei telefonice cu tarif normal 021 9081, informează Ministerul Sănătății.
Peste 40 de psihoterapeuţi voluntari sunt implicaţi în proiectul demarat şi coordonat de către Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale (APCCR), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (prin Clinica Universitară de Psihologie PsyTech) și Vodafone România.
Linia telefonică de sprijin psihologic 021 9081 funcţionează de luni până sâmbătă în intervalul 12.00 – 20.00 şi poate fi apelată cu tarif normal din toate rețelele telefonice. Apelurile sunt preluate de peste 40 de psihoterapeuţi voluntari ai APCCR printr-o centrală virtuală, numită Cloud Voice, oferită gratuit de Vodafone România.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, susține că principalul impact psihologic al pandemiei este o rată ridicată de stres şi anxietate și este important când ne simţim copleşiţi să apelăm la experţi, la psihoterapeuţi.
,,A trecut mai mult de un an de când pandemia COVID-19 a dat buzna în viața fiecărui român. Izolarea, pierderea oamenilor dragi, problemele economice, limitările în interacțiunile sociale au avut un efect negativ asupra sănătății mintale a multora dintre noi. Avem o tensiune cu care ne confruntăm la nivel individual şi la nivelul societăţii. Resimţim cu toţii oboseală, confuzie, câteodată furie. (…) OMS vorbeşte chiar despre epidemie paralelă şi foloseşte termenul acesta atunci când vorbeşte despre deteriorarea sănătăţii mintale în rândul populaţiei. Într-adevăr, unul dintre efectele pandemiei este reducerea accesului la servicii de sănătate mintală în România şi în mai toate ţările de pe glob. (…)
,,Linia de sprijin psihologic, lansată astăzi, este o unealtă de suport pentru orice român afectat de pandemie. Cu sprijinul UBB, APCCR și Vodafone, peste 40 de psihoterapeuți voluntari vor fi alături de oricine simte că are nevoie de sprijin emoțional. Pentru că numai împreună, om cu om, vom reuși să trecem de această perioadă grea”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, într-o conferință de presă.
Preşedintele Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România, Anca Dobrean, a subliniat că sănătatea mentală este la fel de importantă ca şi sănătatea fizică, iar COVID-19 reprezintă un factor de stres atât pentru pacienţi, cât şi pentru familiile acestora, pentru personalul medical şi de îngrijire, pentru angajatori şi salariaţi, pentru copii, părinţi, profesori.
,,Provocările, dificultățile și nesiguranța asociate ultimului an sunt factori care au activat vulnerabilități cu impact direct asupra sănătății mentale a populației, rata problemelor emoționale și comportamentale fiind în creștere în această perioadă. Impactul problemelor de sănătate mentală asupra modului în care ne desfășurăm activitățile zilnice, asupra sănătății fizice și asupra stării de bine este major. În acest context, psihoeducația și suportul psihologic sunt esențiale pentru a-i susține pe cei în dificultate. În condițiile în care accesul la serviciile de sănătate mentală este limitat, APCCR, cu sprijinul partenerilor, și prin cei 40 de voluntari, psihologi cu drept de liberă practică, își oferă expertiza în beneficiul comunității prin oferirea gratuită a suportului psihologic telefonic, contribuind la reducerea efectelor pandemiei asupra sănătății mentale și creșterea calității vieții persoanelor aflate în dificultate”, a afirmat Anca Dobrean, președinte APCCR.
Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, a punctat că această instituţie de învăţământ superior, prin clinica sa de psihologie şi în colaborare cu o serie de organizaţii profesionale, a oferit un suport constant populaţiei în perioada de pandemie.
„Este primul demers formal și pe scară largă pe care îl văd din partea autorităților, care, în relație cu pandemia, se ocupă nu doar de binele medical al oamenilor, ci și de binele lor psihologic (sănătate mintală/calitatea vieții în pandemie). Este o schimbare majoră, în linie cu ce se întâmplă în țările moderne la care ne raportăm. UBB, prin Clinica sa de Psihologie și în colaborare cu o serie de organizații profesionale (Asociația Psihologilor din România, Asociația de Psihoterapiii Cognitive și Comportamentale) a oferit un suport psihologic constant populației în perioada de pandemie, acesta, prin implicarea ministerului de specialitate, dobândind acum o altă anvergură, asigurând oamenilor în nevoie acces la cele mai avansate intervenții psihologie validate științific”, a precizat Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
„Pandemia de COVID-19 a destabilizat societatea și ne-a pus la încercare pe toți – atât din punct de vedere profesional, cât și personal. În situația actuală sprijinul moral și emoțional este esențial, în special pentru cei mai afectați de această criză. Acest proiect răspunde unei nevoi reale a societății și de aceea ne-am mobilizat resursele punând, încă o dată, tehnologia în slujba binelui. La Vodafone, știm că aceste două elemente cheie aduse împreună, tehnologia și spiritul uman, pot genera cea mai mare schimbare în bine și pot crea un viitor mai bun pentru toți”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.
Puteți urmări conferința de presă despre lansarea liniei telefonice de sprijin psihologic aici: https://www.facebook.com/167611313593642/videos/778142523085446